Ford EcoSport, SUV-ul produs la Craiova, a reușit să-și atingă una dintre țintele de la lansare, depășirea vânzărilor lui Opel Mokka, unul dintre puținele SUV de segment B care asigură tracțiune 4x4.
Dacia și-a păstrat două modele în Top 25 al celor mai bine vândute automobile din Europa, la jumătatea anului. Cel mai bine plasat este Sandero, pe locul 13, în timp ce Duster se află pe locul 18, ambele având creșteri față de anul trecut.
Înmatriculările de autovehicule din România au crescut cu 44,25% în luna iunie, autoturismele având o creștere de peste 50%. După șase luni, înmatriculările de autoturisme au crescut cu peste 30% față de anul trecut, marcând o revenire puternică după recesiunea din ultimul deceniu și confirmând faptul că eliminarea taxei auto a fost benefică pieței auto.
Dacia Duster va rămâne fără transmisie automată, odată cu intrarea în vigoare a noilor norme de testare WLTP, cutia fiind una care nu se mai potrivește cu gama de motoare pe care Duster o va propune clienților în perioada următoare. Duster a rămas și fără motorul 1.2 Tce, care va fi înlocuit, în viitor, cu unul mai economic. "Pentru moment, versiunile Duster EDC nu sunt prevăzute pentru a fi comercializate, ținând cont de această nouă reglementare”, au declarat pentru Profit.ro reprezentanții Dacia. Duster a fost primul model Dacia care a beneficiat de cutie de viteze automată, însă doar în 2017, cu un an înainte de finalul carierei pentru prima generație.
Dacia a transmis, prin intermediul ACAROM, cifrele privind porducția în primul semestru din acest an. Uzina a fabricat mai multe mașini ca anul trecut, în special Duster, care se află în plin proces de lansare pe piețele europene.
Modelele românești au beneficiat de creșteri substanțiale în luna mai, pe o piață europeană în stagnare. Dacia Sandero a urcat în clasamentul clasei sale pe locul patru, în timp ce Duster a urcat în segmentul său pe locul al doilea. România a avut, așa cum arătau și datele ACEA, cel mai mare avans din UE.
Renault a publicat prima fotografie cu viitorul SUV construit pe platforma lui Duster, inspirat din BMW X4. Modelul va fi lansat la Moscova, peste două luni, și va fi vândut, apoi, pe toate piețele lumii. În Europa va fi vândut sub sigla Dacia, conform reprezentanților Renault.
Dacia a lansat în Marea Britanie noua generație Duster cu volan pe partea dreaptă, la o distanță de aproximativ șase luni după lansarea versiunii cu volan pe stânga. Mașina este mai ieftină în echiparea entry decât pe piața din România, dar versiunile superioare sunt mai scumpe cu circa 1.500 de euro.
Cele mai noi informații despre viitorul SUV derivat din Dacia Duster, pe care Renault îl va prezenta luna viitoare la Moscova, arată că acesta va fi inspirat de designul lui BMW X4 și va fi lansat anul viitor, la prețuri mult mai mari decât Duster.
Înmatriculările în România de autoturisme au înregistrat în luna mai o creștere substanțială, cu mult peste estimările analiștilor și jucătorilor din piață. Pe piața de mașini second-hand aduse din alte țări, lucrurile încep să se calmeze, conform datelor analizate de Profit.ro, importul scăzând sistematic. Care sunt principalele mărci cumpărate.
Dacia a anunțat volumul producției pentru luna mai, cu un volum care a crescut spectaculos față de nivelul din aprilie. Producția Duster a urcat la peste 70% din volumul uzinei de la Mioveni.
Modelele Dacia concurează de la egal la egal pe piața din Germania cu automobilele produse local de cei mai titrați constructori germani. Duster a ajuns al cincilea cel mai vândut SUV în Germania, în timp ce Sandero este al șaselea cel mai vândut model subcompact.
Dacia Duster nu a intrat încă pe lista modelelor Renault Group care vor primi motorul 1.3 TCe, modelul românesc primind, în schimb, o versiune modernizată a lui 1.5 dCI pe care îl folosește în prezent, care va avea însă nevoie de rezervor de uree.
Cele mai vândute autoturisme din Europa, în luna aprilie, au fost VW Golf, Renault Clio și VW Polo, VW fiind, de altfel cea mai vândută marcă și beneficiind de cea mai mare creștere în luna a patra. Dacia s-a poziționat foarte bine în top 25, cu cele două modele, Sandero și Duster.
Înmatriculările de autoturisme noi din luna aprilie au continuat să crească, semn că piața are potențial să ridice nivelul achizițiilor de mașini noi aproape de cel din perioada de boom, din anii 2006 - 2007, în timp ce piața de mașini second-hand de import scade încet, fără intervenția statului.
Uzina Dacia a produs în aprilie un număr de 26.171 de vehicule, în scădere față de luna anterioară și, în același timp, cel mai mic nivel din acest an. Comparativ cu anul trecut, uzina a fabricat mai multe mașini.
Statistica privind vânzările europene în primul trimestru realizată de Jato Dynamics aduce schimbări pentru modelele românești. Dacia Duster nu mai este cel mai vândut SUV de clasă B din Europa și iese din primele 25 de modele, dar rămâne în top. Ford EcoSport crește în vânzări, odată cu lansarea pe piețele europene.
Revista germană Auto Bild confirmă informațiile publicate de Profit.ro, referitoare la un nou SUV pe care Dacia îl va dezvolta în locul actualului MPV Lodgy.
Dacia urmează să scoată din ofertă motoarele 1.2 TCe și, posibil, pe cel de 1.6, ambele pe benzină, pentru noul Duster, după ce Renault a început să introducă noul propulsor 1.3 TCe, un motor mai fiabil, dar și mai economic, pe unele piețe acest proces fiind deja inițiat.
Dacia Duster a trecut un prag psihologic în Germania, unde a reușit să intre, pentru prima dată, în top 10 al celor mai vândute SUV-uri de pe piață. În clasamentul SUV-urilor mici, Duster ocupă locul 4, după trei modele germane.
Dacia Duster are primele probleme din an, după ce vânzările sale crescuseră sistematic pe aproape toate piețele. SUV-ul construit la Mioveni va fi rechemat în service, din cauza riscului să-i cadă roțile din față, problemele fiind generate, se pare, de butucul roții.
Dacia a anunțat volumul producției pentru primul trimestru al acestui an, prin intermediul ACAROM, asociația constructorilor din care producătorul face parte. Ritmul de fabricație al SUV-ului Duster a crescut în a treia lună din an, în detrimentul Logan MCV. Cu ritmul actual, de peste 28.000 de vehicule lunar, Dacia ar putea depăși, pentru prima dată în ultimii 5 ani, pragul de 340.000 de unități.
Dacia Duster a devenit, după numai două luni din 2018, cel mai vândut SUV de clasă B din Europa. Modelul Dacia a depășit campionul de anul trecut, Renault Captur, și rivalele Peugeot 2008 sau Opel Mokka.
Un automobil Dacia Duster echipat cu motor 1.6 litri, 115 CP, a depășit 5 SUV-uri concurente cu mult mai scumpe și cu motoare mai puternice, inclusiv Renault Koleos și Nissan Qashqai, într-un concurs 4x4 pe o pistă de schi.
Renault construiește un Super Duster, mai scump și mai bine echipat, pentru piața din Rusia, care va fi prezentat la Salonul Auto din Moscova, în august, conform lui Bruno Ancelin, director de planificare a produselor la Renault Group.