Piața auto din Franța a continuat să scadă și în februarie, însă Dacia a reușit să performeze din nou, datorită vânzărilor foarte bune ale noului Sandero. Acesta s-a situat din nou în topul vânzărilor și a salvat rezultatul grupului Renault.
Green NCAP, un program de testare a automobilelor susținut de celbrul EuroNCAP, în spatele căruia stau cele mai mari asociații și cluburi auto ale țărilor din vestul Europei, dar și mult autorități naționale de transport, a publicat un raport care include performanțele privind emisiile pentru 25 de automobile vândute în Europa. Pentru prima dată, au fost incluse în teste renumitele deja PHEV, automobile hibrid cu încărcare.
Datele privind vânzările din Europa, pentru luna ianuarie, confirmă rezultatele bune ale modelului Sandero, chiar dacă cifrele înregistrate de marca Dacia nu sunt satisfăcătoare.
Dacia anunță că a integrat tehnologia GPL în uzina din Mioveni, astfel că modelele sale din noua generație pot fi oferite acum clienților cu o propulsie alternativă, benzină + GPL, care are nu doar un nivel redus de consum, dar și un preț mult mai accesibil pentru carburantul folosit. Pentru cei care sunt preocupați de aspectul ecologic, aceste motorizări vor fi și mai puțin poluante.
Livrările de automobile Dacia au întârzieri în Franța, unde vânzările noii generații merg foarte bine, dar sunt afectate atât de criza semiconductorilor, cât și de timpul mare necesar pentru producție, în cazul mașinilor personalizate. În România, timpul maxim de livrare este în continuare rezonabil.
SUV-ul de clasă B construit de Ford la Craiova, Puma, a depășit pentru prima dată de la lansarea sa două dintre modelele cu care concurează pe piața internă. Este vorba despre Sandero și Duster, de la Dacia, afectate de schimbările de legislație a emisiilor.
Partenerul de alianță al Renault Group, Nissan, a anunțat că a început fabricația în uzina sa spaniolă din Cantabria de componente pentru modelul propriu, Qashqai, precum și pentru modelele Dacia.
Noua generație Dacia Sandero, inclusiv în versiunea Stepway, a devenit vedeta pieței auto din Franța, în luna ianuarie. Într-un context nefavorabil, cu o piață în scădere, modelul fabricat în Maroc și la Mioveni a reușit să devină, pentru prima dată, cea mai vândută mașină de pe piața franceză.
Înmatriculările Dacia din Franța, cea mai mare piață a mărcii, și-au revenit vertiginos în prima lună a acestui an, la un volum comparabil cu lunile bune dinainte de pandemie.
Jurnaliștii din juriul concursului Car of the Year 2021 au anunțat cele șapte modele finaliste, care concurează pentru titlul Mașina Anlui în Europa. Dacia s-a luptat pentru finala competiției cu cel mai bun model al său din istorie, Sandero.
Dacia a reușit o performanță aproape greu de crezut, în Spania, relevă datele oficiale transmise de autoritățile spaniole și analizate de Profit.ro. În plus, compania a reușit să intre în topul celor mai vândute automobile din Europa în 7 țări, dintre care în două a fost pe primul loc.
Piața auto din Franța a încheiat anul cu o scădere, marcând astfel cel mai slab an de la criza financiară din 2008 – 2009. Dacia a fost puternic afectată de această conjunctură nefavorabilă, în condițiile în care Franța este cea mai mare piață a mărcii.
Dacia nu mai are niciun model în Top 10 al celor mai vândute automobile, după 11 luni din 2020, conform ultimelor date. Dacia Sandero, care în noiembrie a revenit pe unul din primele locuri, se situează la o distanță foarte mică de locul 10, fiind depășită de un automobil celebru.
Succesul de care se bucură marile companii auto se bazează în fiecare an pe noi modele lansate. Cu ajutorul acestora, publicul rămâne atașat de mărcile preferate sau migrează către noi constructori, în funcție de caracteristicile mașinilor prezentate. Deși toate saloanele auto au fost anulate, anul 2020 a contorizat peste 100 de noutăți absolute, între care și două modele Dacia.
Reprezentanții Car of the Year au desemnat automobilele eligibile pentru ediția 2021 a competiției, care își va desemna câștigătorul în luna martie. Dacia Sandero se numără printre cele 29 de automobile intrate în concurs și are șanse să intre între cele șapte finaliste.
Dacia Sandero a revenit în top 10 al celor mai vândute automobile din Europa, odată cu lansarea celei mai noi generații a modelului românesc, dar și pe fondul unor scăderi serioase ale concurenților.
Renault a decis să se joace cu nervii fanilor săi, astfel că a adus în Europa modelul Sandero RS, un automobil sport care în acest moment nu se vinde în această regiune. Modelul a fost fotografiat pe străzile Parisului, însă nu este clar care este motivul acestei acțiuni de PR.
Înmatriculările de autoturisme din Spania au înregistrat o nouă scădere în noiembrie, din cauza valului doi al pandemiei de coronavirus. Dacia reușește să reziste absenței cumpărătorilor din showroom, cu un declin sub cel al pieței.
Din cauza condițiilor speciale induse de pandemia de coronavirus, Dacia a decis să prezinte mașinile clienților prin intermediul unor showroom-uri virtuale. Publicul poate urmări prezentările noilor mașini în transmisiuni live.
Cu doar o lună înainte de încheierea unui an extrem de dificil, piața auto din Franța înregistrează o nouă scădere, generată de carantina impusă de autorități. Dacia a fost afectată direct, având un declin peste media pieței.
Modelul electric compact VW ID.3, lansat în acest an pe piața europeană, a depășit în luna octombrie, pentru prima dată, mașinile electrice care aveau deja tradiție pe continent.
Noile automobile Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway sunt disponibile din acest moment pentru comenzi, la dealeri. Mașinile au fost puse la dispoziția presei pentru primele teste pe șosea, odată cu introducerea în rețeaua comercială, iar primele livrări vor avea loc în perioada următoare.
Dacia ar putea să crească în continuare prețurile mașinilor sale, ca urmare a introducerii de noi tehnologii, dar mai ales ca urmare a pregătirii pentru noile regelementări europene privind emisiile. Șeful Renault Group, Luca de Meo, a făcut unele declarații mai mult sau mai puțin surprinzătoare, privind creșterea prețurilor mașinilor Dacia.
Dacia Sandero a rămas vedeta pieței spaniole de autoturisme și în luna octombrie, în pofida unei scăderi prelungite a vânzărilor de autovehicule, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Dacia Sandero a rămas în primele 10 cele mai vândute autoturisme din Europa, chiar dacă luna septembrie a adus schimbarea de generații, un moment care de obicei marchează o scădere firească în viața oricărui automobil. Un alt model fabricat în România, Ford Puma, face performanță pe piața auto europeană.