Tot mai multe voci din Uniunea Europeană, inclusiv din cadrul Executivului de la Bruxelles, susțin că tranziția înspre un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, zero în perspectivă, nu se poate face în condiții de securitate a aprovizionării fără menținerea gazelor naturale drept combustibil de tranziție, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Maratonul Economia Sustenabilă de la PROFIT NEWS TV.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, va primi subvenții de stat de sute de milioane de lei pentru achizițiile obligatorii de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) aferente producției de electricitate din 2023 și de anul acesta, potrivit unei hotărâri de Guvern adoptată astăzi.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a întâlnit în Statele Unite, la Universitatea Harvard, cu Elisa Ferreira, comisar european pentru coeziune și reforme, și cu Maroš Šefčovič, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru tranziția verde.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, va primi subvenții de stat de sute de milioane de lei pentru achizițiile obligatorii de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) aferente producției de electricitate din 2023 și de anul acesta, potrivit unui document guvernamental.
Zece dintre cele mai importante bănci de dezvoltare din lume s-au angajat să își intensifice eforturile în domeniul climei la summitul COP28, dar nu au spus nimic despre oprirea finanțării proiectelor legate de combustibilii fosili, se arată într-un document consultat de Reuters.
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) din Dubai, că, până cel târziu în 2050, mixul energetic național al României va fi format în proporție de 86% din energie regenerabilă.
Peste douăzeci de state, printre care România, au chemat sâmbătă, într-o declarație comună la COP28, la triplarea capacităților de energie nucleară la nivel mondial până în 2050 în raport cu 2020, în scopul reducerii dependenței de cărbune și gaz, marea miză a conferinței ce are loc în Dubai, transmite AFP.
România va solicita Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, ale cărei termene în prezent în vigoare au fost asumate de statul român atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și prin planul de restructurare și decarbonare a Complexului, aprobat de Bruxelles, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Cele 4 companii de tip joint-venture controlate în proporții egale de către compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe cărbune din România, și OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței, gaze și carburanți din țară, totodată producător de energie electrică, controlat de austriecii de la OMV; au lansat licitația de contractare a lucrărilor de construire a unui număr de 4 parcuri fotovoltaice, cu putere însumată de peste 450 MW, proiecte prevăzute de planul de restructurare și decarbonare al CE Oltenia.
Majorarea nivelului de ambiție al țintelor UE de decarbonare a sectorului energetic, care face necesară înmulțirea și accelerarea proiectelor de construire de unități de producție de energie regenerabilă, face ca România să aibă nevoie, până la finalul deceniului, de 20.000 de locuri noi de muncă în sectorul operării de parcuri eoliene și fotovoltaice, potrivit Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA) și Asociației Industriei Fotovoltaice din România (RPIA).
Compania de stat Transgaz, operatorul (OTS) sistemului național de transport de gaze naturale, a demara o procedură neangajantă de evaluare a cererii de capacitate de transport de hidrogen din România, așteptând răspunsuri din partea posibililor producători, consumatori și traderi.
Acționarii companiei de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, au fost convocați de conducerea societății într-o AGA extraordinară, pentru a aproba reorganizarea companiei prin divizare parțială, precum și înființarea unui joint-venture cu Alro Slatina în vederea construirii unei noi centrale pe gaze naturale.
Cele 5 companii mixte de proiect controlate în proporții egale de către Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy, înființate pentru construirea în parteneriat a 4 parcuri fotovoltaice, cu putere instalată de circa 280 MW, și a unei centrale pe gaze naturale de 475 MW, pe amplasamente ale Complexului, au semnat cu Ministerul Energiei contracte de finanțare în baza cărora vor beneficia de subvenții din Fondul de Modernizare al UE pentru proiectele menționate.
Cele 4 companii mixte de proiect controlate în proporții egale de către Complexul Energetic Oltenia și OMV Petrom, înființate pentru construirea în parteneriat a tot atâtea parcuri fotovoltaice pe amplasamente ale Complexului, cu putere instalată însumată de 450 MW, au semnat cu Ministerul Energiei contracte de finanțare în baza cărora vor beneficia de subvenții totale de peste 280 milioane euro din Fondul de Modernizare al UE pentru proiectele menționate.
Parlamentul Suediei a adoptat o modificare legislativă ce dă undă verde Guvernului de la Stockholm să meargă mai departe cu planurile de construire de noi centrale nucleare, într-o țară în care, în urmă cu circa 40 de ani, se hotărâse eliminarea treptată a energiei atomice din mixul energetic.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, a obținut avize de racordare de la operatorul de transport și sistem Transelectrica pentru 3 proiecte de parcuri fotovoltaice implementate în asociere cu cel mai mare producător de țiței, gaze și carburanți din România, OMV Petrom.
Grupul energetic 3 de la termocentrala Rovinari din cadrul companiei de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, va fi retras definitiv din exploatare de la 1 iunie, iar grupul 7 de la termocentrala Turceni a CEO va fi trecut în conservare începând cu aceeași dată, decizia în acest sens fiind deja luată, se arată într-un document oficial.
Investitorii în decarbonare industrială trebuie protejați față de importurile de produse de profil mai ieftine, provenite din țări care nu impun industriilor lor aceleași costuri de mediu precum Europa, a declarat președintele pentru Europa al grupului-mamă, totodată președinte al Consiliului de Administrație al Liberty Galați, Ajay Aggarwal, în cadrul Maratonului Energiei de la Profit News TV.
Toate capacitățile de producție de energie electrică pe bază de cărbune din România ar urma să fie închise până la finalul anului 2031, adică cu un an mai devreme decât prevede legislația în vigoare a decarbonizării, a cărei adoptare a constituit jalon de îndeplinit în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
După cum a relatat Profit.ro, sucursala Electrocentrale Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), ce include termocentrala omonimă, precum și unitatea de producție de energie CET Palas a societății Electrocentrale Constanța, sunt gata să fie dată în plată contra ștergerii unei părți din datoriile bugetare ale celor două companii de stat aflate în insolvență.
Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care se află în curs de preluare a principalelor operațiuni ale Enel din România, are un plan de construire de instalații de stocare prin pompaj a energiei electrice în lacuri artificiale create în cariere de suprafață de exploatare a lignitului abandonate.
Fondurile europene pentru proiectele de decarbonare reprezintă cheia care poate să ducă România într-o poziție favorizantă, în contextul accelerării acestor proces la nivel european, dar și transatlantiu, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul Maratonului Economia Verde de la Profit News TV. Ministerul va lansa cel mai probabil în luna iunie a doau parte a schemei de minimis pentru industria prelucrătoare și se așteaptă ca, potrivit noilor reglemnetări pregătite de Comisia Europeană, pragul ajutorului să crească de la 200.000 la 500.000 euro pentru anii următori.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlată de Ministerul Energiei cu peste 77% din acțiuni, va beneficia anul acesta de un ajutor de la bugetul de stat în valoare de aproape 450 milioane lei, pentru îndeplinirea obligației legale de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) în 2023 și 2024.
Guvernul a adoptat miercuri ordonanța de urgență de modificare a legislației decarbonizării sistemului energetic românesc, necesară pentru deblocarea a sute de milioane de euro din PNRR, într-o formă semnificativ diferită de cea pusă anterior în dezbatere publică, legiferând și posibilitatea închiderii din vară a grupurilor pe lignit Rovinari 3 și Turceni 7 de la Complexul Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, ca alternativă la intrarea lor în conservare.
Sucursala Electrocentrale Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), ce include termocentrala omonimă, precum și unitatea de producție de energie CET Palas a societății Electrocentrale Constanța, sunt gata să fie dată în plată contra ștergerii unei părți din datoriile bugetare ale celor două companii de stat aflate în insolvență, în baza unui act normativ în vigoare încă din urmă cu 4 ani, relevă date analizate de Profit.ro.