Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) ar urma să se mute într-un spațiu, de peste 13.000 metri pătrați, din clădirea Palatului Parlamentului, conform unui proiect de lege întocmit de PSD și susținut de președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea și actualul ministru de resort Paul Stănescu. Spațiile respective au fost alocate în trecut ca sediu Ministerului Fondurilor Europene, dar acesta a închiriat un sediu de pe piața privată, considerând că spațiul de la Palarlament este neutilizabil, din motive ce țin de degradarea fizică a clădirii, dar și de securitatea cu privire la siguranța la foc, igienă, sănătate, izolare termică.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a solicitat Parlamentului să amâne dezbaterea proiectului de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), motivul invocat find că majoritatea de guvernământ pregătește o nouă formă a proiectului prin care este înființat Fondul, au declarat pentru Profit.ro surse autorizate.
Senatorii au aprobat astăzi înființarea Băncii de Dezvoltare a României, după ce în noiembrie anul trecut semnaseră transformarea Eximbank în Banca de Dezvoltare a României. Ministrul de Finanțe, care a inițiat transformarea Eximbank, spune că parlamentarii vor trebui să cadă de acord și să adopte un singur proiect cu privire la noua bancă.
Compania românească Tremend cumpără 648 Group, firmă de servicii de dezvoltare web și mobile cu sediul în SUA, fondată de un român. Având deja clienți în 14 state din SUA, Tremend vrea să își extindă prezența în America, pe lângă alte regiuni precum Marea Britanie sau țările scandinave. Anul trecut, Tremend a avut afaceri de 5,6 milioane euro. Luna trecută a anunțat că vrea să crească numărului de ingineri în centrele de dezvoltare din București și Brașov cu 50%.
The Coca-Cola Company, cel mai mare producător de răcoritoare din lume, va deschide un centru de dezvoltare software și tehnologii "inteligente" în capitala Bulgariei, al doilea mare centru IT al companiei la nivel global și primul din Europa.
România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europenă în funcție de ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB, singurul stat membru unde acest procent este mai mic fiind Letonia, potrivit unui raport Eurostat, bazat pe date din 2016.
Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, lansarea procedurilor pentru construirea a cinci spitale regionale, în Timișoara, Târgu-Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov. Finanțarea lucrărilor va fi din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care este încă în stadiu de proiect, dar Executivul ia în calcul și contractarea unor împrumuturi.
România beneficiază de un context extrem de favorabil, având cea mai mare creștere economică din Europa, iar piața IT este așteptată să se dezvolte în continuare, fiind multe oportunități pentru finanțarea afacerilor. Resursele umane nu cresc, însă, în același ritm, lipsa talentelor fiind una dintre marile provocări ale firmelor, a declarat, pentru News.ro, directorul general al dezvoltatorului software Kepler-RomInfo, Petrișor Guță.
Legea de înființarea a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, anunțat în premieră de Profit.ro, care va avea companii de 10 miliarde de euro în componență, nu are șanse să fie aprobată în acest an, în condițiile în care Finanțele așteaptă decizia Eurostat privind încadrarea Fondului în afara bugetului public, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale. Proiectul Ministerului de Finanțe va mai suferi unele modificări înainte de a fi trimis în Parlament, după ce Ministerul Justiției și Consiliul Concurenței au formulat observații.
Companie americană de servicii IT, 3Pillar Global, prezentă pe piața din România din 2009, inaugurează cel de-al treilea centru de dezvoltare din țară la Iași.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va fi administrat independent în vederea obținerii de profit, în condiții de piață, astfel că va avea libertatea de a lua pe criterii economice deciziile vizând companiile de stat pe care le va avea în portofoliu, printre care Hidroelectrica și Loteria. Statul este nevoit să lase conducerii Fondului o autonomie maximă, astfel încât cheltuielile efectuate de Fond să nu fie incluse de Comisia Europeană în calculul deficitului bugetar. Astfel, cel puțin la nivel teoretic, conducerea Fondului ar putea lua și decizii mai radicale, cum ar fi restructurări masive de personal la companiile de stat pe care le va controla.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va primi din partea statului participații, minoritare sau majoritare, la 27 de companii, dar și aport în numerar la capitalul social de 1,85 miliarde de lei, care ar urma să fie vărsat treptat, pe parcursul a trei ani. Ministerul Finanțelor a publicat lista celor 27 de companii care vor trece la Fond, confirmând informațiile anunțate în exclusivitate de Profit.ro din luna iunie. Printre cele 27 de companii se numără, cum a anunțat Profit.ro, Romgaz, Hidroelectrica. Loteria, OMV Petrom, Electrica, Imprimeria Națională și Societatea Națională a Sării.
Activitatea de cercetare-dezvoltare a intrat în declin după căderea comunismului, odată cu marile întreprinderi controlate de stat. Cercetarea a suferit chiar mai mult decât restul economiei, întrucât multe dintre investițiile străine, care au suplinit declinul ponderii statului în economie, au ales România interesate de forța de muncă ieftină. S-a adăugat și fenomenul plecării în străinătate, ajuns la stadiul în care românii cu cel mai bun potențial sunt recrutați încă de pe băncile școlii de țări cu strategii bine puse la punct.
Ministerul Finațelor a fost desemnat să reprezinte statul în calitate de acționar unic al viitorului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), urmând să numească și primul Consiliu de Supraveghere al Fondului, care va organiza activitatea FSDI, au declarat surse guvernamentale.
Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), discutat vineri de Guvern în primă lectură și prezentat în exclusivitate de Profit.ro, va fi trimis spre avizare Eurostat, iar în septembrie va fi aprobat și trimis Parlamentului, a anunțat premierul Mihai Tudose. La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a confirmat informațiile prezentate de Profit.ro potrivit cărora Fondul va putea vinde din pachetele de acțiuni de la societățile de stat și va fi condus de un Consiliu de Supraveghere și un Directorat.
Impozitul pe cifra de afaceri, a cărui introducere este luată în calcul de noul Guvern, este unul de secolul al XIX-lea, care demonstrează incapacitatea autorităților de a colecta un impozit pe profit aplicat în toate țările europene. Un astfel de impozit dă senzația de improvizație, România ar fi singurul stat european în care s-ar aplica, încălcând directiva UE în domeniu, iar tratatele bilaterale de evitare a dublei impozitări ar deveni imposibil de aplicat, atenționează oamenii de afaceri care reprezintă companiile în dialogul cu Guvernul.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va avea un sistem de conducere dualist, administrarea Fondului urmând a fi realizată de un consiliu de supraveghere și un directorat. Primii membri ai consiliului de supraveghere vor fi numiți prin hotărâre a Guvernului pe o perioadă de un an, iar un comitet special de ”remunerare” va propune cu cât vor fi plătiți cei din conducere. FSDI va avea și un comitet de audit și va putea înființa alte comitete consultative.
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor de fotbal din România și unul dintre cei mai bogați români, a devenit asociat în două companii cu profil imobiliar, la una fiind partener cu fondatorul firmei Advanced Building Concept Developers, dezvoltatorul complexului Lake House Residence de lângă Lacul Morii din Capitală. Lucescu și-a fondat și propria companie de dezvoltare imobiliară.
Sudul României, de-a lungul Dunării, de la Clisură și până în Deltă, începe să devină noul pol al pensiunilor. Până astăzi, Ardealul și nordul țării erau zonele preferate de turiștii rurali. "Oamenii mai vor și altceva în afară de munte", arată pentru Profit.ro fondatorul Asociației Naționale de Turism Rural și Ecologic.
Guvernul nu avansează o dată de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, promis în campania electorală și anunțat oficial la începutul lunii februarie, explicând, într-un răspuns trimis unui deputat PSD, că el va urmări "orientările programului de guvernare 2017-2020". Ministrul Economiei, Mihai Tudose, afirma că proiectul va fi pus în dezbatere pe 15 mai, scrie News.ro.
Un document oficial al Ministerului Finanțelor Publice indică drept prima parte a anului 2018 finalizarea studiului de oportunitate privind transformarea Eximbank în Banca Națională de Dezvoltare a României. Finanțele au convins Comisia Europeană să asigure finanțarea acestui studiu, menit să spună dacă proiectul este viabil în condițiile pieței financiare actuale.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va fi pus în dezbatere publică până pe 15 mai și va avea și o capitalizare inițială în jur de 1,8-1,9 miliarde lei, a declarat ministrul Economiei, Mihai Tudose, într-un interviu acordat News.ro. Fondul va cuprinde 25-30 de companii de stat aflate pe profit, aflate în subordinea ministerelor Energiei, Transporturilor, Economie și Sănătății, listate sau nelistate, însă în final toate firmele din portofoliul fondului vor fi scoase pe bursă.
Facilitățile introduse de stat pentru activitatea de cercetare dezvoltare (R&D) ar putea determina în 2-3 ani o dezvoltare a acestor operațiuni ca departamente ale unor companii cu activități în România. Pentru a obține rezultate cum ar fi înființarea unor centre mari de cercetare-dezvoltare este nevoie, însă, de o perioadă mai lungă de timp și este esențial ca Guvernul să păstreze facilitățile, asigurând predictibilitate companiilor care ar vrea să investească, potrivit consultanților EY România.
Senatorii au aprobat, în iunie anul trecut, o inițiativă legislativă a PSD care obligă Guvernul să redacteze o strategie de dezvoltare pe o perioadă de nu mai puțin de 50 de ani, document care dacă nu ar fi aprobat de Parlament, ar conduce la căderea Executivului. Acum, însă, majoritatea aflată la guvernare, PSD-ALDE, și-a schimbat părerea și consideră că proiectul trebuie respins.
Comisia Europeană și-a exprimat acordul pentru oferirea de asistență tehnică pentru crearea unei Bănci de Dezvoltare în România, a anunțat marți Ministerul Finanțelor, după ce ministrul de resort, Viorel Ștefan, a participat la întâlniri cu reprezentanții ai Comisiei Europene.