Un număr de 23 de state membre ale Uniunii Europene înregistrau, anul trecut, un excedent al balanței comerciale de pe urma schimburilor cu Africa, cele mai mari solduri pozitive fiind înregistrate de Belgia (3,8 miliarde euro), Germania (3,7 miliarde euro) și România (peste 1,7 miliarde euro), arată datele publicate luni de Eurostat.
Germania va înregistra în 2019 cel mai ridicat excedent de cont curent la nivel global, pentru al patrulea an consecutiv, a anunțat vineri Institutul de cercetare economică Ifo din Munchen, o informație care va spori probabil presiunile asupra Berlinului de a ajuta la reducerea dezechilibrelor și de a stimula cererea internă, transmite Reuters.
După ce a cumpărat în anii trecuți 12 avioane F-16 din Portugalia cu perspectiva preluării a încă 5 aeronave, România nu a mai găsit alte state NATO disponibile să vândă din dotarea proprie astfel de aeronave, deși a adresat tuturor statelor membre solicitarea. Având în vedere că și-a propus achiziția a încă 36 de avioane de luptă și în lipsă de alte soluții, Ministerul Apărării a adresat o cerere oficială Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru vânzarea unor aeronave F-16 de care americanii se pot dispensa, indică un document oficial analizat de Profit.ro.
Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, spune că susține utilizarea excedentului bugetar al autorității de reglementare în comunicații, care depășește un miliard de lei, în direcția finanțării proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii telecom.
Anii de glorie în care veniturile fiscale din Germania depășeau estimările se încheie, a declarat ministrul de Finanțe Olaf Scholz publicației Bild am Sonntag, transmite Reuters.
Ministerul Justiției nu și-a dat avizul asupra unui proiect de act normativ inițiat de Ministerul Comunicațiilor în prima parte a acestui an, care urmărea alocarea sumei de 500 milioane lei din excedentul Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru finanțarea, în întregime sau parțial, a unuia ori mai multor noi proiecte care ar putea contribui, direct sau indirect, la dezvoltarea comunicațiilor în România, inclusiv la nivel local.
Guvernul a majorat, joi, prin ordonanță, limita de îndatorare a primăriilor, permițându-le să contracteze împrumuturi de la Trezoreria Statului în cuantum total de 800 milioane lei, pentru confinanțarea proiecetelor europene, până la finele anului curent. La începutul anului, Executivul stabilise această limită la 500 milioane lei pentru 2018-2019, permițând primăriilor să poată utiliza excedentul bugetului local pentru a finanța și cheltuielile cu personal, dar se pare că în continuare autoritățile locale nu au fonduri suficiente.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) va aloca cel mult 500 milioane de lei din excedentul bugetar al instituției pentru finanțarea, în întregime sau parțial, a unuia ori mai multor noi proiecte care ar putea contribui, direct sau indirect, la dezvoltarea comunicațiilor în România, inclusiv la nivel local, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Comunicațiilor.
Excedentul înregistrat de China în relațiile comerciale cu SUA, un subiect de tensiuni între primele două economii ale lumii, a continuat să crească în primul trimestru al acestui an, chiar dacă în luna martie China a înregistrat un deficit excepțional al balanței comerciale externe, transmite AFP.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) nu a realizat, în perioada 2012-2016, venituri din tariful de monitorizare estimate la 324,84 milioane de lei, conform legislației, se arată în raportul Curții de Conturi pe anul 2016. În replică, instituția a transmis Profit.ro că are excedent și, în acest context, nu a stabilit în sarcina operatorilor obligația achitării și a tarifului de monitorizare.
Guvernul a adoptat, joi, ordonanță de urgență, prezentată de Profit.ro, prin care permite și anul acesta primăriilor să nu respecte limita de îndatorare și să contracteze împrumuturi de la Trezoreria Statului, în cuantum total de 500 milioane lei, pentru 2018 și 2019. Executivul permite, totodată, autorităților locale să poată utiliza excedentul bugetului local pentru a finanța și cheltuielile cu personalul, cu corecții financiare sau pentru plata arieratelor.
Guvernul a pregătit o ordonanță de urgență prin care permite și anul acesta primăriilor să nu respecte limita de îndatorare și să contracteze împrumuturi de la Trezoreria Statului, în cuantum total de 500 milioane lei, pentru 2018 și 2019. Executivul permite, totodată, autorităților locale să poată utiliza excedentul bugetului local pentru a finanța și cheltuielile cu personalul, cu corecții financiare sau pentru plata arieratelor.
Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,35 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, veniturile de 80,1 miliarde lei, (9,8% din PIB) fiind 8,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, a anunțat Ministerul Finanțelor. În primele patru luni din 2016, bugetul înregistra la patru luni un excedent de numai 127 milioane de lei. O explicație pentru excedentul mai mare din primele patru luni din acest an este suma alocată pentru investiții, cu peste 4 miliarde de lei sub cea din primele patru luni ale anului trecut.
Ultimele estimări ale execuției bugetare aferente primului trimestru arată că vom un excedent de peste 1,64 miliarde lei, adică 0,2% din PIB, a anunțat joi premierul Grindeanu, care a subliniat că aceste date indică "o zi proastă pentru apostolii austerității". Potrivit lui Grindeanu, în primele luni ale anului au fost create și 62.000 noi locuri de muncă, nivelul șomajului înregistrând un minim istoric în ultimii 27 de ani.
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat după primele două luni din acest an un excedent de 204 milioane euro, comparativ cu un deficit în aceeași perioadă din 2016, în special ca urmare a trecerii pe plus a balanței veniturilor primare, în care intră dividendele repatriate de firmele străine, potrivit datelor Băncii Naționale a României, publicate joi.
Contul curent al balanței de plăți a fost pe un excedent de 416 milioane de euro în ianuarie, aproape dublu față de cel din aceeași lună a anului trecut. Datele privind importurile de bunuri și servicii s-au deteriorat și mai mult, însă, față de anul trecut.
Excedentul comercial al Germaniei a atins în 2016 un nou nivel record, de 252,9 miliarde de euro, care va alimenta probabil discuțiile dintre Washington și Berlin despre dependența de exporturi a economiei germane, transmite MarketWatch.
Excedentul de cont curent al Germaniei a atins un nivel record de 297 de miliarde de dolari în 2016 și a devenit cel mai mare din lume, peste cel al Chinei, potrivit estimărilor institutului economic german Ifo publicate luni, transmite Reuters.
Guvernul federal al Germaniei a reușit să obțină un execdent bugetar de 5-7 miliarde de euro în 2016, au declarat miercuri surse din coaliția de guvernare, banii urmând să fie alocați unui fond pentru finanțarea cheltuielilor provocate de numărul record al refugiaților, transmite Reuters.
Capitalizarea viitorului asigurător RCA controlat de stat ar putea fi realizată din excedentul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care depășește 10 milioane de euro, propunerea fiind avansată Ministerului Finanțelor de către președintele instituției, Mișu Negrițoiu.
Excedentul comercial al Germaniei a depășit așteptările analiștilor în luna august, datorită revenirii exporturilor după evoluția mai slabă din iulie, potrivit datelor publicate luni de biroul pentru statistică Destatis, relatează MarketWatch.
Germania a obținut un excedent comercial sub așteptări în iulie, din cauza scăderii exporturilor cu 10% față de intervalul similar din 2015, acestea fiind noi date negative din cea mai puternică economie a Europei, referitoare la începutul trimestrului al treilea, transmite MarketWatch.
Bugetul continuă să înregistreze, după patru luni, excedent de 130 mil de lei, însemnând 0,02% din PIB, față de 5,96 mld de lei, respectiv 0,84% din PIB, din aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile au scăzut cu 2,1 mld lei, deși cele din taxe au stagnat, iar cheltuielile totale au crescut cu 3,2 mld. lei
Execuția bugetară s-a încheiat după primele două luni din 2016 cu un excedent de 800 milioane de lei, respectiv 0,1% din PIB, față de 2,3 miliarde lei (0,33% din PIB) în aceeași perioadă a anului trecut, anunță Ministerul Finanțelor. Cheltuielile totale au fost de 34,6 miliarde lei, din care 22,5 miliarde lei s-au consumat pentru salarii, pensii și ajutoare sociale, cu 2,5 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.