Rezultatele 1 - 21 din 21 pentru "florin iaru"

Nu fac parte dintre cei care devin patrioți înfocați de ziua națională. Mi se parte că obiceiul de mare succes al bătutului cu cărămida în piept se răzbună întotdeauna pe omul care se folosește de el. Încet, încet, patriotul de mucava nu mai ține ritmyul năzbâtiilor pe care le scoate pe gură.

Unul dintre primele sloganuri care au erupt în societatea românească buimacă din 1990 a fost acela că „piața se reglează singură, iar cererea și oferta stabilesc prețul”. Ca orice hăbăuc crescut în comunism, am mușcat momeala cu delicii. Și aveam cea mai simplă scuză. De fiecare dată când tratam cu cineva, orice, o făceam cinstit, cu gândul la profitul meu (scădeam cheltuielile, efortul etc.), dar și cu grijă pentru buzunarul celuilalt. Că doar oameni eram și bine ar fi fost să lăsăm loc de bună ziua. Ieșit din mercurialul de ieri, aveam încredere, în primul rând, în bunul simț al celuilalt. Și culmea e că și el gândea cam la fel. Pe scurt, s-au întâlnit doi proști.

În familia mea exista, pe vremuri, un cuvânt de ordine: „Nu te lega la cap, că o să te doară”. Și constat, mai ales în ultimul timp, o frică aproape contagioasă de a comenta, sau a avea păreri în chestiunile fierbinți. E drept, și pedepsele sunt mari, dacă ai păreri mai neomologate. Chiar dacă știi, dacă ești sigur pe ce afirmi, e foarte probabil să ți-o iei de la o instituție informală și inodoră (i-aș spune paralelă, dacă nu m-ar bufni râsul, cu gândul la Dragnea). Dar ce te faci când chiar te lovești de o realitate care nu arată ca în reclamă, ca în prospect? Ce te faci dacă nici calculele nu se potrivesc cu socoteala din târg?

Tot acest articol pleacă de la un entertainer american. E o ciudățenie a lumii moderne: ești asaltat de mii și milioane de știri de tot soiul, 10% adevărate, restul așa și-așa, dar cel puțin 30% de-a dreptul mincinoase. Nu e o întâmplare că creierul inundat de torente informaționale se împiedică în drumul spre certitudini de tot soiul. Un rol important îl joacă convingerile, credințele, dar și ele sunt, la rândul lor, condiționate de alte și alte informații care au modelat mintea spre un soi de înțelegere, combinată cu alt soi de neînțelegere. Când citim, privim sau ascultăm, mintea e dresată deja să reacționeze la anumiți stimuli. Și, întocmai cum pățea câinele lui Pavlov, dacă se aprinde becul, salivăm. Papilelor gustative, beregată, stomacule, fiți gata, vine mâncarea!

Nenorocirea, la noi, e că fiecare are răspuns la orice. Dacă stau să mă gândesc mai bine, răspunsurile chiar vin înaintea întrebărilor, de parcă inșii ar fi conectați la un supercalculator, care le transmite drept în neuron ce întrebare urmează. Răspunsul țâșnește la foc automat. Rezultatul e o gălăgie de păreri, în care oamenii politici își vâră coada și își fixează prada. Or, luați la bani mărunți, nimeni nu le știe pe toate.

Dacă cineva ar avea curiozitatea să recitească istoria lumii moderne din ziarele epocii, ar avea o surpriză imensă. Și nu vorbesc despre România, ci despre toată lumea civilizată în care, măcar parțial, la niveluri cuantificabile, democrația (inclusiv dreptul la liberă exprimare) a funcționat

În urmă cu câteva zile, scria Valeriu Nicolae pe pagina lui: „Băi, să fiu clar, de acum tuturor cărora pe care îi văd că scriu hAur le scriu și eu numele cu un h în față în caz că numele începe cu vocală și ha în cazul în care începe cu consoană.”

Poate cunoașteți și dvs. sentimentul de triumf când, într-o dispută, într-o discuție, se dovedește că ai avut dreptate. Doar că, uneori, sentimentul ăsta e înlocuit de unul de tristețe sau de revoltă.

Cel mai greu, în cazul unei tragedii sau al unui dezastru, e să-ți păstrezi luciditatea, sângele rece. Când lumea se revoltă, strigă și învinovățește, calmul pare o impietate, o lipsă de empatie.

Există ceva nevăzut în aer, dar resimțit de majoritatea populației. Ceva îngrijorător, un soi de neliniște, de nesiguranță, un sentiment vag și neprecizat al unui pericol fără chip, fără nume, dar de a cărui existență nu se îndoiește nimeni.

Privind în urmă fără mânie, deși motive să fiu mânios sunt nenumărate, constat că, în cei 33 de ani care au trecut de la revoluție, am trăit mai mult sub vremi.

În plină grevă a profesorilor, îmi permit să vă spun povestea elevului Florin Râpă, născut pe 24 mai 1954, absolvent al Scolii generale 175 și al liceului Ion Neculce.

Mai știți ceva de Atlantida? Continentul acela pierdut, fără războaie, întristare și lacrimi. În ciuda faptului că oamenii o caută de vreo 2500 de ani, Atlantida nu-i nicăieri, de parcă nici n-ar fi existat! Între timp, o groază de alte lumi ideale au prosperat în spațiul legendelor și zvonurilor, niciodată în realitate.

Citez o știre a dimineții: „Peste 40% dintre elevii clasei a VIII-a care au susținut simularea examenului de Evaluare Națională 2023 au luat note sub 5 la Matematică, iar aproape 25% au luat note sub 5 la Limba română, informează Ministerul Educației.

V-ați întrebat vreodată de unde vine și de ce e atât de prezentă teoria conspirației în viețile noastre? Nu e nouă și s-a aplicat multor conspirații dovedite în decursul istoriei. Unele, cu sorți de izbândă (uciderea țarului Alexandru al II-lea), altele, fără (asasinarea Führerului). Dar, de regulă, conspirațiile au produs rezultate concrete, explicabile și au ieșit la iveală, cu nume și prenume.

Pe mine nu m-au mulțumit niciodată explicațiile simple, deși, de regulă, adevărul e simplu. Cred, însă, că, din toate explicațiile posibile, cea mai aproape de adevăr e și cea mai simplă. Nu mă contrazic. Ar fi trebuit să spun că nu mă mulțumesc explicațiile „simpliste”, ieșite din manualele de ideologie și propagandă primitive, pentru că simplitatea, dragii mei, e foarte complicată și, poate, de asta e atât de urâtă de constructorii de palate cu turnulețe ale gândirii.

Notorietatea e un drog. Fiecare ins visează, în secret, să devină celebru, fie și numai pentru cinci minute. Există suficiente persoane care îndeplinesc condiția asta, de la oameni de știință, politicieni, artiști, milionari, până la pițiponci, pițipoance și influenceri. Cum, necum, lumea contemporană e doldora de oameni care au izbândit în viață – și care au o imensă valoare de întrebuințare.

Nu regret nicio clipă epoca comunistă, asta să fie clar și o spun de la început. Aia era o lume închisă, cu milioane de morți-vii trăindu-și existența în secret, de azi pe mâine.

De curând, mi-a fost dat să parcurg un document publicat de Harvard, Atlasul complexității economice. Acolo e un lung șir de cercetări și observații care privesc toate țările lumii.

Romanul "Xanax", scris de Liviu Iancu, jurnalist la Profit.ro, este o carte sinceră și amuzantă, care se citește pe nerăsuflate, au spus scriitorii Radu Paraschivescu și Florin Iaru la evenimentul de lansare al romanului, care a avut loc la sfârșitul săptămânii la Librăria Humanitas Cișmigiu.

Scriitorul Florin Iaru a pornit luni o afacere de "diagnostic literar" prin care, contra cost, citește manuscrisele celor care vor să le publice și le spune dacă acestea merită sau nu să fie tipărite, ce greșeli au și cum ar trebui îndreptate.