Și când te gândești că totul a plecat de la un slogan…
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Acum aproape 35 de ani, un slogan politico-civic străbătea Bucureștii: „Nu putem reuși decât împreună”. De oriunde l-am fi privit, părea bun, solid, expresiv. Exprima ce gândeam, putea fi înțeles ușor. L-am promovat cu încredere. Sigur urma să-și facă datoria și să aducă voturi.
N-a adus. Și, așa cum e obiceiul prin părțile noastre, am dat vina pe popor. Nu știu dacă ați observat, în toate alegerile există un vinovat major, poporul. Leneș, înapoiat, fricos, needucat, comunist etc. Nu vă spun decât un singur lucru despre el, și care poate fi verificat rapid. Toate schimbările la guvernare au fost votate de acest popor. Și, ca un făcut, una vota poporul, alta se întâmpla în Parlament. Prințesa imaculată se pupa cu broscoiul și amândoi se umpleau de bube. Cam așa ne-am simțit noi, ce „deștepți”. Concluzia a fost că poporul ăsta nu numai că nu ne înțelege, da’ nici nu ne merită.
Mult mai târziu, când am scăpat de presiunea justițiară și a binelui făcut cu forța, am învățat (și nu mi-e rușine cu asta) că felul în care te adresezi mulțimilor are regulile lui, studiate de multe zeci de ani. De exemplu, nu începi un slogan cu „NU”. Inconștient, subliminal, el transmite un mesaj negativ, descurajator, chiar dacă în mintea autorilor e plin de toate calitățile morale.
Cei care se pricep au studiat multă vreme comportamentul uman, care nu lucrează cum ni se năzare. Exact asta mi-am zis când am văzut, zilele astea, un alt slogan, care începe cu NU: „Nu îi lăsa să îți fure viitorul.” Bazat pe experiența trecutului, pot să spun de pe acum că e un enunț greșit.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre faptul că partidele nu învață nimic din lecțiile trecutului. Exact ca primarii Bucureștiului de acum 20 de ani, iarna venea pe nepregătite. Geaba anunțau în octombrie că armata de utilaje abia așteaptă lupta cu „infernul alb”, că, în decembrie, totul era blocat și abia angajatul fără normă și fără loc în schemă, primăvara, izbutea să curețe străzile.
De ce spun asta? Mai e puțin până la alegerile de primari și constat că cele două partide aflate la guvernare (și care au toate pârghiile puterii), nu au "catindat". Îl caută în gaură de șarpe, îl caută cu lumânarea – și "catindatul" nu-i. Se vehiculează niște nume cu credința de care vorbeam dățile trecute, că oamenii, neavând ce să voteze, vor perpetua voința partidului. Dar nu atât lipsa lui mă intrigă, ci inexistența unui plan de viitor.
Nu mai e vremea candidaților-ciuperci din 1990 sau ’92. Credeam, că marile partide s-au maturizat. E drept, Afacerea „Voluntari” a căzut ca un trăsnet peste Gabriela Firea. De aceea, dacă înainte de eveniment, mai avea niscaiva șanse (legate în primul rând de promisiunile neonorate ale actualului primar), după el, trebuie să fii nebun să mai crezi, chit că te ajută sondajele de opinie. Îndelung pregătitul candidat liberal s-a oprit definitiv la 8% și nimic nu a mai putut schimba datele problemei. Unde mai pui că, mergând la brațetă, ambele partide nu mai fac scorul împreună. Membrii și simpatizanții sunt hotărâți să dea votul altcuiva.
Liberalii, lui Nicușor sau lui Popescu-Piedone, iar pesediștii, comédie mare, tot acolo, cu bătaie la ultimul. Așa că, acum auzim ceea ce trebuia să auzim acum un an, doi ani: „Partide frățești, căutăm catidați”. Și ce să vezi? Nimeni nu se înghesuie. Pentru că timpu-i scurt, efortul, mare – și greu te bați cu alte două nume deja cunoscute (repet, cunoscute) publicului. Asta ar însemna să-ți abandonezi afacere, clinică, aranjamente, confort, prieteni și să intri într-o morișcă – atenție! – cu foarte mici sorți de izbândă.
Așa că și PSD, și PNL caută omul providențial și, cu cât sunt alegerile mai aproape, cu atât sunt mai departe minunile. Nimeni nu a avut înțelepciunea să lanseze pe orbită un om (încă) nepătat, de cursă lume, pe care bucureștenii să-l simtă ca pe o soluție organică. E greu cu iepurașul scos din pălărie. Publicul știe că e o scamatorie.
Dar de ce mă mir? – o să mă întrebați. Iar eu am să vă răspund cu altă întrebare: ce oameni politici noi ați văzut în partide, pregătiți, instruiți, doxați, cu personalitate și carismă? Aceeași gardă obosită, la care nu se mai uită nimeni și, în același timp, care a abandonat orice interes public. Singurul scop al vieții e ocuparea unui post, a unui fotoliu, a unui mandat. Și, de aici, paradoxul: cu cât partidele vor lenevi și vor profita mai mult de avantaje, fără să facă măcar curățenia de primăvară, cu atât importanța și influența lor vor scădea. Cei mai inteligenți, cei mai activi membri vor migra. Că interesul poartă fesul.
Cu asta mă întorc la începutul articolului. Trebuie să înțelegi cetățeanul care te votează și nu invers. Iar când formațiunea ta e în pericol de scufundare, retrage-te! Fără să știi, ai devenit piatra de moară care trage la fund.
Așa se face că, în perspectiva alegerilor legislative, îmi permit un pronostic: PSD-PNL nu vor lua, împreună, nici 50% dintre voturi. Să te ții atunci dureri de cap! Și nu asta e marea problemă, ci dincolo, în zona în care vor curge voturile. Pentru că, ce să vezi? Până la 100%, totul se va umfla cu Dreapta unită-cârpită, UDMR (clasicul 5-6%, al balamalei salvatoare), AUR, grosul, și SOS-Șoșoacă, arțăgosul.
Na beleaua, că, vorba lui Caragiale, s-a rupt gazometrul!
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
