Transgaz a cumpărat gaze naturale de 2,83 milioane euro de la WIEE România, intermediar al gazelor rusești de la Gazprom.
În urma deciziei Curții de Arbitraj de la Stockholm, prin care a fost redus atât prețul, cât și volumul de achiziționat cu caracter obligatoriu, Ucraina va relua importurile de gaze naturale rusești în următoarele trei luni.
Cel puțin 30% din mijloacele de transport în comun cumpărate anual de autorități publice, regii și companii de stat trebuie să fie acționate electric, pe gaz natural sau biogaz, iar firmele private de transport public, inclusiv de taxi, vor avea această obligație începând cu 2020. Restul achizițiilor pentru parcul auto de stat va trebui asigurat anual la minimum 20% autovehicule cu tehnologii verzi - electrice sau hibrid.
Valva de protecție, mecanismul menit să prevină scurgerile de gaze, era în curs de a fi instalată la sonda de la Moftinu Mare, județul Satu Mare, în momentul în care la sondă a izbucnit un incendiu, în noaptea de duminică spre luni, se arată într-o informare a operatorului sondei, compania poloneză Serinus Energy, remisă burselor din Toronto și Varșovia.
Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o sondă de gaz din localitatea Moftinu Mare, la fața locului fiind peste de 30 pompieri care încearcă să lichideze flăcările.
Una dintre cele două companii prin intermediul cărora Gazprom exportă gaze în România, Conef Gaz (care acționa în România până recent prin Imex Oil), a achiziționat un volum important de gaze din producția internă a României, de 1,7 milioane MWh, într-o singură licitație, la un preț de 72,65 lei/MWh. Perioada de livrare acoperă această iarnă și urmează a se încheia pe 31 septembrie 2018.
România este singurul stat est-european care nu a importat niciun metru cub de gaze naturale de la Gazprom în trimestrul al treilea al acestui an, în pofida faptului că gigantul rus și-a majorat vânzările cu 11% în Europa de Est și cu 3% în Europa Occidentală.
Cel puțin 30% din mijloacele de transport în comun cumpărate anual de autorități publice, regii și companii de stat trebuie să fie acționate electric, pe gaz natural sau biogaz, iar firmele private de transport public, inclusiv de taxi, vor avea această obligație începând cu 2020. Restul achizițiilor pentru parcul auto de stat va trebui asigurat anual la minimum 20% autovehicule cu tehnologii verzi - electrice sau hibrid.
E.ON Energie, liderul pieței locale de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici, cu o cotă de peste 57%, potrivit ultimelor date oficiale ale ANRE, anunță că lansează pe piața din România un nou furnizor de energie, E.ON Flash, dezvoltat pentru a furnizaproduse și servicii 100% online consumatorilor care doresc să își schimbe furnizorul de gaze naturale și electricitate, în contextul liberalizării pieței de profil.
Cel mai mare producător de petrol din Rusia, compania de stat Rosneft, și-a propus să își dubleze livrările de petrol spre China via Kazahstan, au declarat vineri pentru Reuters o serie de surse din industria petrolieră, un nou semn că Rusia și China sunt decise să strângă legăturile în domeniul petrolier.
Gazprom consideră că va continua să fie cea mai importantă companie exportatoare de gaze naturale la nivel global și să rămână principala sursă economică viabilă de gaze naturale pentru Europa, dat fiind declinul producției de pe Bătrânul Continent.
Consiliul Concurenței a avizat tranzacția prin care compania Premier Energy, fosta Petrom Distribuție Gaze, preia controlul unic direct asupra furnizorului de gaze Forte Gaz GN.
Fostul politician PDSR, ApR, PRM, PNL și UNPR Dan Ilie Morega, propus de Ministerul Energiei, alături de alte persoane, pentru poziția de reprezentant al statului în Consiliul de Administrație al companiei E.ON Gaz Furnizare, transmite că propunerea nu constituie un impediment nici de ordin legal și nici moral, deoarece nu a comis infracțiuni de corupție, furt al banului public, evaziune fiscală etc, fiind reabilitat de drept din martie 2016, prin sentință judecătorească emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Distribuitorul de gaze ITO Industries International, furnizor al clienților din sectorul de retail, preluat în primăvara acestui an de grupul german Linde, al doilea mare furnizor de gaze industrial din lume, de la compania germană Buse, a cumpărat un teren în Iași de la Romcarbon, unul dintre cei mai mari procesatori de mase plastice din România.
E.ON Energie este liderul pieței locale de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici, cu o cotă de peste 57%, potrivit ultimelor date oficiale ale ANRE, din octombrie 2016. Compania și-a majorat cu 55% profitul net în 2016, la 173,6 milioane lei, pe fondul menținerii cifrei de afaceri la circa 4,8 miliarde lei.
O locomotivă care tracta șapte cisterne cu butan a luat foc în mers, joi dimineață, în localitatea Topolovățu Mare, din județul Timiș, existând pericol de explozie în condițiile în care nu s-a reușit decuplarea vagoanelor.
Consiliul Concurenței a anunțat joi că analizează tranzacția prin care compania Premier Energy, fosta Petrom Distribuție Gaze, preia controlul unic direct asupra furnizorului de gaze Forte Gaz GN.
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediul companiei Gaz Sud S.A. și la punctele de lucru ale acesteia din București, Ilfov, Ialomița și Brașov, fiind investigat un posibil abuz de poziție dominantă al companiei pe piața serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepție și punere în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale.
Costurile instalării unei centrale termice de apartament se amortizează într-o perioadă cuprinsă între 2 și 4 ani, în funcție de oraș și de costurile gigacaloriei în sistem centralizat, însă perioada poate ajunge și la 5-6 ani, în cazul în care în clădire nu există deja infrastructura de gaz.
Furnizarea de gaze naturale pentru populație, la prețuri finale reglementate, este dominată în prezent de doi mari jucători, Engie și E.ON Energie, care controlează cumulat peste 92% din aceasta. Cele două companii dețin și majoritatea rețelelor locale de distribuție a gazelor naturale din România.
Linde Gaz România, subsidiara grupului german Linde, al doilea mare furnizor de gaze industrial din lume, preia firmele Rodmir Expert și ITO Industries International, furnizori de gaze pentru clienți din retail. Subsidiara locală a Linde este lider în România pe segmentul gazelor industriale.
Statele Unite și-au majorat anul trecut exportul de petrol cu aproximativ 12%, iar noul secretar de stat și fost CEO Exxon, Rex Tillerman, anticipează o evoluție similară și în ceea ce privește exportul de gaz natural licefiat (GNL).
Liberalizarea, mai exact dereglementarea prețului la gaze la producători de la 1 aprilie, a provocat dezbateri aprinse, în special ca urmare a lobby-ului distribuitorilor (și totodată cei mai importanți furnizori), care beneficiau de un preț reglementat de ANRE, de 60 de lei pe MWh.
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii românești de petrol și gaze, OMV Petrom, a semnat un acord cu Uniper SE în vederea achiziționării unei participațiuni de 24,99% dintr-un proiect de exploatare din vestul Siberiei contra unei sume de 1,85 miliarde de dolari (1,749 miliarde euro). În urma acestei tranzacții, OMV anticipează că își va majora producția de gaz cu un volum aproximativ egal cu cel pe care-l obține din România, 100.000 de barili echivalent petrol pe zi.
Niciun furnizor de apă, gaz sau energie electrică nu a solicitat Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP) instalarea aplicației de alertă pentru reacție în cazul unui cutremur cu magnitudinea de peste 4,5 grade, potrivit directorului general al INFP Constantin Ionescu.