Cedarea unor active către Hidroelectrica, principalul client al companiei, poate sta la baza întocmirii unui plan de reorganizare a Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița, cea mai veche unitate industrială din România, înființată în 1771, controlată în prezent de austriecii de la INET AG și aflată în insolvență din decembrie 2011, potrivit unui document recent al UCM Reșița.
Cererea de insolvență depusă la Tribunalul Hunedoara de către administrația Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost respinsă joi de instanța de judecată, la fel și solicitarea prin care compania cerea suspendarea provizorie a procedurilor de executare silită individuală.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a hotărât luni să solicite intrarea voluntară în procedură de insolvență, ca soluție pentru criza financiară cu care se confruntă acest agent economic, a anunțat președintele Sindicatului "Muntele", Darius Câmpean.
Într-o economie extrem de fragilă, cum este cea românească, bazată în primul rând pe consum mai ales din import, intrarea unei firme în dificultate financiară poate crea probleme majore pe scară largă, afirmă experții.
Operatorul aerian sloven Adria Airways a lansat procedurile pentru intrarea în faliment, la câteva zile după ce a fost nevoită să își sisteze majoritatea operațiunilor din lipsă de lichidități.
Brandul Atifco Fine Food, unul dintre principalii distribuitori locali de alimente, cu afaceri anul trecut de peste 33 milioane lei și circa 100 de angajați, intră în faliment la foarte scurt timp după ce și-a cerut insolvența, reclamând atunci un volum mare de datorii către furnizori și bănci.
Divizia din Germania a grupului britanic de turism și călătorii Thomas Cook a solicitat miercuri intrarea în insolvență, pentru a-și separa brandurile și operațiunile de compania mamă, anunțând că discută cu posibili investitori, transmite Reuters.
Colapsul celei mai vechi companii de turism din lume a antrenat creșterea acțiunilor companiilor rivale pe bursele europene, în pofida unui sentiment negativ la nivelul principalilor indici, generat de date economice sub așteptări în zona euro.
Mai sunt doar două săptămâni până la încheierea termenului în care companiile care acumulaseră datorii de peste 1 milion de lei până la finalul anului trecut pot depune notificarea intenției de restructurare financiară a firmei.
Administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.
Contestată de unii creditori, decizia din Adunarea Generală a Acționarilor de la Electroaparataj de dizolvare a societății a fost suspendată de instanță. Compania a înregistrat pierderi de un sfert de milion de lei în prima jumătate a anului și nu mai are susținerea pentru a continua activitatea din partea acționarului majoritar, fondul de investiții Broadhurst, înregistrat în Cipru.
Filiala din România a retailerului cu discount de îmbrăcăminte TXM - Textilmarket din Polonia, intrat la sfârșitul anului 2015 în România și care a început atunci să deschidă în ritm alert magazine, prezentându-se drept concurent direct al unui alt retailer polonez, Pepco, a intrat în insolvență, demers anunțat luna trecută de Profit.ro ca fiind pregătit. Decizia de intrare în insolvență a fost semnată acum de judecători, filiala argumentându-și cererea prin faptul că în patrimoniu există un dezechilibru financiar bazat pe lipsa de lichidități și este în situația de a nu putea plăti datoriile exigibile către creditori.
Compania Electroaparataj, pe piață din 1948, a realizat pierderi de aproape un sfert de milion de lei în primul semestru, fapt care confirmă, alături de veniturile în declin, că interesul este pierdut pentru activitatea de bază. Acționarul majoritar, fondul de investiții Broadhurst, înregistrat în Cipru și condus de Andrei Siminel, a semnat încă de la începutul verii decizia de dizolvare voluntară a societății.
Retailerul cu discount de îmbrăcăminte TXM - Textilmarket din Polonia, intrat la sfârșitul anului 2015 în România și care a început atunci să deschidă în ritm alert magazine, prezentându-se drept concurent direct al unui alt retailer polonez, Pepco, a cerut brusc insolvența filialei și vorbește de încetarea operațiunilor pe piața locală, invocând pierderile ridicate.
Antreprenorii și managerii companiilor aflate în procedură percep insolvența ca fiind un demers necesar pentru a salva afacerea aflată în distress, 92% dintre ei înțelegând beneficiile procedurii, precum: suspendarea procedurilor de executare silită, reechilibrarea business-ului, redresarea economică, stoparea penalităților, majorărilor și a dobânzilor încă de la data deschiderii procedurii, denunțarea contractelor păguboase sau eșalonarea datoriilor, arată o analiză CITR, realizată pe baza unui studiu de piață derulat pe un eșantion de aproximativ 300 de respondenți din șapte regiuni ale țării, relatează News.ro.
Producătorul de panificație Dobrogea Grup, care are în portofoliul de produse brandul Eugenia, dar și biscuiții Digesta și pâinea, cozonacul și făina Dobrogea, ieșit din insolvență în 2017, după 4 ani, procedură în care intrase cu datorii de peste 126 milioane lei către 150 de creditori, a revenit și pe profit, având anul trecut un plus de 1,1 milioane lei.
Petrochemical Holding GmbH, controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, acuză România de încălcarea Tratatului privind Carta Energiei, un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și fosta Uniune Sovietică ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic, conform datelor analizate de Profit.ro.
Compania Octagon, unul dintre principalii jucători de pe piața construcțiilor din România, controlată de omul de afaceri grec Alexandros Ignatiadis, intrată în insolvență în primăvara acestui an, justifică acum demersul inclusiv prin penuria de angajați calificați, care a generat implicit creșterea costurilor asociate manoperei în ultimii 2 ani, arătând că pentru acest an este estimat un deficit național de 200.000 muncitori calificați în domeniul construcțiilor. Un alt motiv invocat este acela că piața serviciilor de construcții are un nivel ridicat de fragmentare, iar concurența mare, "cu bariere nesemnificative de intrare și reglementări nesemnificative", a permis firmelor mici, fără istoric și experiență, să pătrundă pe piața construcțiilor rezidențiale si comerciale, ceea ce a generat o presiune excesivă asupra prețurilor contractelor de construcții și implicit asupra marjei de profit.
Teamnet International, companie IT care i-a aparținut lui Sebastian Ghiță și în acționariatul căreia sunt atât International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, cât și Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, a consemnat în 2018 o cifră de afaceri de 19,8 milioane de lei, în scădere cu 73% față de anul precedent. Pierderea netă a coborât anul trecut cu 12,2%, la 59,63 milioane de lei.
Societatea Administrare Active sector 3, prin care Consiliul Local al sectorului 3 din Capitală, unde primar este Robert Negoiță, derulează în principal proiecte imobiliare, a renunțat la a mai fi acționar majoritar al companiei Delta ACM 93, controlată până în vara anului trecut de Florea Diaconu și preluată atunci cu doar 1 leu de societatea primăriei, vânzându-și acum circa 1% din participație, pentru o valoare "negociată" de..2 lei.
Compania Octagon, unul dintre principalii jucători de pe piața construcțiilor din România, controlată de omul de afaceri grec Alexandros Ignatiadis, intrată în insolvență în primăvara acestui an, a avut în 2018 afaceri în creștere, dar a intrat pe pierderi după 3 ani de profit, cu un minus de peste 24 milioane lei și datorii de aproape 78 milioane lei.
Fondul de investiții Broadhurst, înregistrat în Cipru și condus de Andrei Siminel, a semnat decizia de dizolvare voluntară a companiei Electroaparataj, pe piață din 1948, sindicatul muncitorilor, Valahia, având posibilitatea să negocieze preluarea, integrală sau parțială, a activelor Societății sau a întregii afaceri.
Insolvența Delta ACM 93, anunțată în premieră de Profit.ro săptămâna trecută, o companie controlată până în vara anului trecut de Florea Diaconu și preluată atunci cu doar 1 leu de Societatea Administrare Active sector 3 SRL, prin care Consiliul Local al sectorului 3 din Capitală, unde primar este Robert Negoiță, derulează în principal proiecte imobiliare, este argumentată acum prin întârzierea începerii unor contracte de lucrări și efecte rezultate din declanșarea executărilor silite de către furnizori. În 2017, ultimul an raportat, compania a avut afaceri și un profit în puternică scădere față de anul precedent, iar datoriile totale au depășit 316 milioane lei.
Compania germană Bongard, o afacere de familie ajunsă la a doua generație, producător de mașini pentru industria sârmei și a cablurilor, vrea să cumpere utilajele producătorului de cabluri din fibră optică Romcab Târgu Mureș, una dintre cele mai mari insolvențe din 2017.
Compania de construcții Delta ACM 93, controlată până în vara anului trecut de Florea Diaconu și preluată atunci cu doar 1 leu de Societatea Administrare Active sector 3 SRL, prin care Consiliul Local al sectorului 3 din Capitală, unde primar este Robert Negoiță, derulează în principal proiecte imobiliare, a intrat surprinzător în insolvență, relevă date analizate de Profit.ro. În 2017, ultimul an raportat, compania a avut afaceri și un profit în puternică scădere față de anul precedent, iar datoriile totale au depășit 316 milioane lei.