Jeep plănuiește un Renegade electric sub 30.000 de euro

Jeep plănuiește un Renegade electric sub 30.000 de euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 iun 2024

Planurile Stellantis de electrificare a întregii game de automobile include și marca Jeep, probabil cea mai populară pe mapamod dintre cele 14 branduri ale grupului auto. După Avenger, modelul de segment B care a primit și o propulsie electrică, urmează un Renegade electric, care ar mări numărul de mașini din segmentul electric.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

Șeful mărcii Jeep, Antonio Filosa, a declarat că marca se pregătește să lanseze un nou automobil electric, de data aceasta mai mare decât Avenger. Este vorba despre o nouă generație Renegade, care va primi și motorizare electrică 100%. Prețul pe care îl țintește compania este de aproximativ 25.000 de dolari, ceea ce înseamnă că va costa sub 30.000 de euro, ceea ce, pentru un SUV, reprezintă un preț extrem de bun.

Carlos Tavares, CEO-ul grupului Stellantis, declarase anterior că mașinile electrice ar trebui să coboare la 25.000 de dolar prețul de intrare, pentru a fi accesibile și cerute de piață.

Data estimată pentru lansarea noului model electric al Jeep este 2027, un an în care sunt anunțat mai multe vehicule complet electrice de nouă generație, cu prețuri mult mai mici decât până acum.

Pentru a-și reduce costurile de producție, cei de la Jeep au în vedere concentrarea producției în țări cu costuri mai mici, aici intrând, inevitabil, și costurile cu forța de muncă. Ponderea acestor țări ar urma să urce la 50%, față de o treime cât reprezintă în acest moment.

De asemenea, marca intenționează să-și concentreze mai mult de jumătate din producția anuală până în 2027 în țări cu costuri mai mici, față de o treime în prezent.

Actualul model Renegade este un model subcompact, cu o lungime de 4,24 metri, fiind destul de vechi, cu an de lansare 2014. În prezent, este vândut pe toate piețele internaționale, cu excepția SUA, de unde a fost oprit de la vânzare, ca urmare a cererii în scădere.

Celălalt model electric al Jeep, Avenger, aparține de asemenea segmentului subcompact, dar are cu 16 cm mai puțin în lungime. În Europa se vinde cu toate cele trei opțiuni de propulsie posibile, combustie, hibrid și electric, fiind premiat cu titlul Car of The Year, pentru rportul calitate/preț pe care îl afișează.

Antonio Filosa, șeful Jeep, a mai lăsat să se înțeleagă că una dintre opțiunile mărcii pentru viitorul electric ar putea fi și Cherokke, un model care nu se mai produce în acest moment.

Date finale: Top 10 cele mai vândute automobile din lume. Cea mai populară mașină din Europa, doar pe locul 20 CITEȘTE ȘI Date finale: Top 10 cele mai vândute automobile din lume. Cea mai populară mașină din Europa, doar pe locul 20

În paralel, Jeep și-a propus să electrifice toate modelele existente, cu motorizări plug-in hybrid, care sunt din ce în ce mai căutate de public. Până în 2027, Jeep vrea să ajungă la 13 modele hibride cu încărcare la priză.

Tavares, care a criticat anterior tarifele la mașinile chineze importate, deoarece pur și simplu ascund lipsa de competitivitate a producătorilor de automobile europeni, a spus că Stellantis va respecta strategia sa de „aducere a activelor” în China, concentrată în principal pe exportul în țară, mai degrabă decât pe producția acolo.

„Ceea ce este clar este că nu vrem să fim defensivi”, a spus el. „Strategia noastră, care rămâne o strategie de ușoară a activelor, este să ne asigurăm că suntem noi înșine ofensivi și să surfăm valul ofensivei chineze”.

viewscnt
Afla mai multe despre
jeep renegade
jeep electric
jeep avenger