Grupul chinez Huawei va lansa anul viitor, inclusiv pe piața din România, o nouă categorie de produse, respectiv cea a televizoarelor inteligente.
Distribuție Energie Oltenia SA, operatorul concesionar zonal al rețelei de distribuție a energiei electrice din Oltenia controlat încă de compania cehă de stat CEZ și care se numără printre activele românești ce urmează a fi preluate de divizia de investiții în infrastructură a grupului financiar australian Macquarie, vrea să-și implementeze un sistem inteligent integrat de control al operării activității de distribuție, ca parte a procesului de digitalizare a rețelei și de upgradare a acesteia la statutul de rețea inteligentă (smart grid).
Contorul inteligent pune stăpânire pe tot mai multe gospodării din țară. Numai anul acesta, companiile românești de distribuție ale grupului Enel, lider mondial și pionier în tehnologia contoarelor inteligente, instalează peste 170.000 de contoare inteligente în zonele în care își desfășoară activitatea. Investiția se ridică la peste 56 de milioane de lei și face ca, până la sfârșitul lui 2020, numărul clienților Enel care beneficiază de această tehnologie să ajungă la 900.000.
Deși o voce importantă de la vârful industriei a criticat programele guvernamentele de finanțare a construirii de rețele de distribuție a gazelor naturale în mediul rural, marii operatori de profil au ajuns să concureze intens, în unele cazuri, pentru a-și adjudeca contractele de concesiune a acestui serviciu public la țară, inclusiv prin contestarea în justiție a procedurilor de licitație organizate de primării, ceea ce constituie o premieră.
Intrarom, subsidiară din România a Intracom Telecom Group, împreună cu subcontractorii ADD Grup Moldova și ADREM Invest, au finalizat la mijlocul lunii august, un contract pilot cu Distribuție Energie Oltenia, din cadrul CEZ România, care a constat în furnizarea și instalarea unui a 10.000 de contoare inteligente și a unui subsistem de măsurare și transmitere a informației.
Delgaz Grid, compania de distribuție a grupului E.On a declanșat în luna august o campanie de instalare a 10.000 de contoare inteligente în municipiul Iași, investiție estimată la peste 45 de milioane de lei, din care 19 milioane lei cofinanțare europeană. Până în prezent, au fost montate deja aproximativ 1.000 de contoare inteligente și 160 de tablouri electrice.
Ministerul Fondurilor Europene a lansat apelul de proiecte pentru dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, în valoare de 235 de milioane de euro.
Comisia Europeană a aprobat luna aceasta modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare, respectiv modificarea axei prioritare 8 - Sisteme inteligente și sustenabile pentru energie și gaze naturale în vederea sprijinirii proiectelor de investiții care vizează creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale prin îmbunătățirea flexibilității, siguranței, eficienței în operare, precum și prin integrarea activităților de transport, distribuție și consum final.
Asistenții digitali de voce, precum Siri de la Apple, sau asistenta Alexa a retailerului Amazon, sunt vizați într-o nouă anchetă declanșată de Comisia Europeană privind modul în care jucătorii din sectorul internetului tuturor lucrurilor (IoT) se folosesc de cantitățile masive de date colectate de la utilizatori.
Comisia Europeană a aprobat luna aceasta modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare, respectiv modificarea axei prioritare 8 - Sisteme inteligente și sustenabile pentru energie și gaze naturale în vederea sprijinirii proiectelor de investiții care vizează creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale prin îmbunătățirea flexibilității, siguranței, eficienței în operare, precum și prin integrarea activităților de transport, distribuție și consum final.
Tranzacția de peste 2 miliarde de dolari prin care Google vrea să preia producătorul de brățări și ceasuri inteligente Fitbit, prezent în România cu cel mai mare birou R&D din afara SUA, ar putea limita competiția pe piețele online de publicitate și sănătate, avertizează reglementatorii australieni din domeniul concurenței.
Gigantul american din domeniul internetului Cisco Systems a ajuns la un acord pentru preluarea startup-ului compatriot ThousandEyes, specializat în rețele informatice inteligente, mutare prin care își extinde capabilitățile pe segmentul aplicațiilor și serviciilor de internet.
AirLief, un producător bulgar de măști de protecție inteligente, analizeză intarea pe piața din România ca parte a unei strategii de extindere în Europa Centrală și de Est.
În ciuda semnelor de întrebare privind securitatea și intimitatea, oamenii cumpără din ce în ce mai multe boxe inteligente, contribuind la creșterea masivă a acestei piețe.
Networked Energy Services Corporation (NES), furnizor global de soluții de rețea inteligentă, a anunțat vineri că va instala soluția sa de contorizare eficientă pentru 40.000 de clienți ai distribuitorului Electrica Muntenia Nord, cu o opțiune suplimentară pentru alte 50.000 contoare inteligente.
Gigantul american de internet Google a ajuns la un acord pentru preluarea producătorului de brățări și ceasuri inteligente Fitbit, prezent și în România, într-o tranzacție de aproximativ 2,1 miliarde de dolari.
Alphabet, compania-mamă a gigantului american de internet Google, a depus o ofertă pentru preluarea producătorului de brățări și ceasuri inteligente Fitbit, intrat în România în 2017, prin achiziția drepturilor intelectuale ale Vector Watch.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anulat licitația pentru achiziționarea a 3.000 de telefoane inteligente pentru salariații instituției. Singura ofertă, depusă de A.M.S. Expert Consult SRL București, o firmă fără angajați indicați și afaceri de 2,7 milioane de lei în 2018, a fost respinsă ca inacceptabilă și/sau neconformă de către comisia de evaluare a STS. Contractul a fost estimat la 2,02 milioane de lei, fără TVA, iar livrarea terminalelor urma să aibă loc în termen de 24 de luni de la atribuirea contractului.
Dezvoltatorul american de software Fitbit, care a plătit 15 milioane de dolari pentru a prelua drepturile intelectuale ale Vector Watch, intrând astfel în România, a intrat în discuții cu o bancă de investiții despre posibilitatea de a explora o vânzare pe fondul provocărilor create de trecerea cu succes de la dispozitivele pentru fitness la ceasurile inteligente, au declarat persoane familiare cu subiectul pentru Reuters.
Galileo, sistemul de navigație prin satelit al Uniunii Europene, este folosit pe 1 miliard de telefoane inteligente la nivel mondial, anunță Comisia Europeană.
A.M.S. Expert Consult SRL București, o firmă fără angajați și afaceri de 2,7 milioane de lei în 2018, a depus singura ofertă pentru furnizarea a 3.000 de telefoane inteligente către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), contract estimat la 2,02 milioane de lei, fără TVA. Livrarea terminalelor va avea loc în termen de 24 de luni de la atribuirea contractului.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a inițiat o licitație estimată la 2,02 milioane de lei, fără TVA, pentru cumpărarea a 3.000 de telefoane inteligente, care vor fi livrate în termen de 24 de luni de la atribuirea contractului.
Huawei Technologies va avea nevoie de mai mult timp pentru a deveni cel mai mare producător global de telefoane mobile inteligente, un obiectiv care inițial ar fi urma să fie realizat în trimestrul patru din 2019, a afirmat marți Shao Yang, director de strategie la divizia Huawei Consumer Business Group, într-un discurs rostit la expoziția de tehnologie CES Asia, care se desfășoară la Shanghai, transmite Reuters.
Cele trei companii de distribuție ale Enel din România, E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat, vor instala în acest an peste 171.000 de contoare inteligente pentru clienții din zonele lor de activitate, până la finalul anului aproximativ o pătrime (671.000) din clienții companiei urmând a beneficia de sisteme de contorizare inteligentă. Investiția din acest an este estimată la peste 53 de milioane de lei.
ANRE a decis că, anul acesta, Distribuție Energie Oltenia trebuie să instaleze contoare inteligente la 2% din clienții săi, respectiv la peste 10.000 de utilizatori, numărul acestora trebuind să ajungă la peste 600.000 până în 2028 (41%).