Grigore Baboianu, care i-a criticat în urmă cu două săptămâni pe premierul Sorin Grindeanu și pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru faptul că, în loc să promoveze pescuitul sportiv, s-au lăudat cu zecile de știuci capturate în Deltă, a fost revocat, prin decizie a șefului Executivului, din postul de guvernator al Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”.
Contractul a făcut parte dintr-un program de cooperare Serbia-România finanțat din fonduri UE. Din partea României, autoritatea de management a programului a fost Ministerul Dezvoltării, condus atunci de Liviu Dragnea. Teamnet a început să sondeze piața din Serbia încă din 2010, imediat după ce Belgradul a cerut oficial să adere la UE și a încheiat un acord comercial cu blocul comunitar, ceea ce a deschis "robinetul" banilor europeni pentru statul sârb.
O smetie venită din mediul politic spre o companie privată activând într-o piață reglementată care a îndrăznit să (între)deschidă gura într-o problematică ce a speriat „Estul Sălbatic” al Uniunii Europene. Având deasupra lor securea unor decapitări anunțate, reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) s-au grăbit chiar și din concediu să dea drumul, la rândul lor, ghilotinei pentru o entitate din sistemul pensiilor private obligatorii.
Secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, un apropiat al șefului PSD Liviu Dragnea, și Radu Cojocaru, fost deputat PNL și în prezent reprezentant al ALDE în Comisia Prezidențială privind Proiectul de Țară de la Cotroceni, au fost propuși de către Ministerul Energiei pentru a ocupa cele două poziții de reprezentant al statului român în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.
Un medic rezident, astăzi cu un salariu de 2.621 lei, va ajunge să primească anul viitor 5.700 de lei, iar un medic primar gradul V ATI va crește salarial de la 5.987 lei la 16.672 de lei. În învățământ, un profesor debutant de liceu va porni de la 1.962 lei anul acesta și va ajunge la 3.520 lei in 2020, iar un profesor universitar cu vechime și gradație maxime va porni de la 6.050 lei și va ajunge la 11.337 lei în 2020. Toate acestea sunt promisiunile incluse în proiectul de salarizare unitară a bugetarilor și anunțate de liderul PSD, Liviu Dragnea.
În urma eventualei treceri a metroului bucureștean sub controlul și în administrarea Primăriei Capitalei, Guvernul va continua să susțină cu bani de la bugetul de stat atât activitatea curentă, cât și proiectele de investiții ale Metrorex, povara financiară a acestora urmând să se împartă între bugetul central al statului și cel local al Bucureștiului. Bugetul Metrorex pe 2016 prevedea alocări de la bugetul central de stat de peste 1,4 miliarde lei pentru finanțarea investițiilor, precum și subvenții din aceeași sursă pentru susținerea activității curente în sumă de peste 360 milioane lei.
Proiectul de lege depus în Parlament de președintele PSD, Liviu Dragnea, prin care acesta a propus o rată de TVA de 0% pentru livrările de locuințe ar putea aduce prejudicii grave bugetului statului, întrucât ar permite dezvoltatorilor imobiliari să-și recupereze TVA plătită pentru toată construcția, chiar dacă vânzarea efectivă va fi realizată cu o cotă zero de TVA. Dezvoltatorii imobiliari ar avea astfel de luat sume mari de bani de la stat dacă propunerea șefului PSD trece de Parlament în forma actuală.
Michael Flynn a mai vizitat România în mai 2014, în mandatul Guvernului Ponta, când a avut o întâlnire cu ministrul român de atunci al Apărării, Mircea Dușa. La acea dată, Flynn era încă șef al serviciului de informații al Pentagonului, iar actualul ambasador al României în SUA, George Maior, deținea funcția de director al Serviciului Român de Informații.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că încercările de subminare a activității guvernamentale reprezintă o tentativă de subminare a ordinii de drept din România ”prin mijloace mai mult sau mai puțin legale”.
Gruparea Peluza Cătălin Hâldan a suporterilor echipei Dinamo București neagă, într-un mesaj postat pe Facebook, relatările din presă potrivit cărora membrii acesteia ar fi participat în mod organizat la violențele de la protestul din Piața Victoriei din seara zilei de 1 februarie și că ar fi fost plătiți pentru asta.
Noua procedură pentru înregistare în scopuri de TVA a fost publicată în această seară în Monitorul Oficial.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat noua procedură de înregistrare în scopuri de TVA, care va fi aplicată în locul Formularului 088, eliminat din luna februarie.
UPDATE Peste 40.000 de manifestanți au ajuns în fața sediului Guvernului, duminică seară, pentru a protesta față de proiectele Executivului vizând grațierea și modificarea codurilor penale, după un marș pe traseul Piața Universității - Piața Unirii - Calea Victoriei - Bulevardul Magheru - Piața Romană - Piața Victoriei. Demonstranții au cerut demisia Guvernului și au scandat "Cu ordonanța ne fură speranța".
Momentul în care președintele României, cealaltă ramură a puterii executive, s-a dus să salute manifestanții în drumul lor către Guvern rămâne unul dintre momentele insolite din istoria țării. Un episod care rivalizează cu participarea la marșul stângiștilor din 1920, când însuși ministrul de interne de atunci s-a pus în fruntea celor care se îndreptau către reședința Regelui de la Cotroceni. Pe măsură de ridicolă a fost și reacția celeilalte părți, strigând "Mineriadă!" când la sediul PSD au ajuns manifestanți care s-au limitat doar la scandări.
Informația a fost confirmată pentru Profit.ro de către reprezentanții Departamentului de Stat al SUA. Aceștia au refuzat să precizeze dacă Nuland și-a dat demisia sau a fost demisă de administrația Trump. Ea a devenit un nume important pentru opinia publică românească în 2014, după o vizită la București, lideri politici acuzând amestecul în problemele interne ale României. Vizita a fost după ce deputații adoptaseră modificări controversate la Codul Penal privind grațierea și amnistierea unor infracțiuni.
Proiectul de buget de stat elaborat de Guvernul Grindeanu prevede majorarea în 2017 cu aproape 39% a cheltuielilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), față de execuția preliminată pe anul trecut, la 165,2 milioane lei (peste 37 milioane euro), în linie cu propunerea bugetară înaintată de DNA Executivului, în care, potrivit procurorului-șef al Direcției, Laura Codruța Kovesi, era solicitat un buget de 35-40 milioane euro.
De fiecare dată când intră la bulău un politician, un patron de agenție de turism se ascunde sub pat și plânge. Unde au zburat vremurile minunate de acum câțiva ani când luxul era lux, iar barosanii își luau familia și dădeau ocol lumii pe vapor pentru 40-50.000 de euro?
Între 2.000 și 3.000 de protestatari se află în marș spre Palatul Victoria la ora redactării acestui material, într-o manifestație împotriva intenției Guvernului PSD-ALDE de a da o ordonanță de grațiere și una de modificare a Codului penal. Manifestanții scandează lozinici precum "PSD, ciuma roșie", "În democrație, hoții stau la pușcărie", "Colectiv!" sau "Dragnea si ai lui, ciuma neamului".
Declarația de înregistare în scopuri de TVA, formularul D088, va fi eliminată din 1 februarie 2017, până la această dată urmând să fie actualizată o nouă procedură, precum și aplicațiile informatice.
Fiscul va trimite cel mai probabil mâine spre Monitorul Oficial ordinul de eliminare a Declarației de înregistare în scopuri de TVA, formularul D088, a anunțat, în Guvern, ministrul Finanțelor. El a precizat că va fi analizată și ''performanța actualei conduceri a ANAF'', ceea ce poate presupune demiterea lui Dragoș Doroș de la conducerea instituției.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a cerut guvernului PSD să elimine, în această săptămână, “corvoada numită Formularul 088”, care a fost “coșmarul” oamenilor de afaceri și “o povară birocratică”, din cauza căreia mii de firme românești au fost blocate “abuziv”. Reamintim că formularul, în forma reclamată de mediul de business, a fost introdus de fostul guvern PSD, condus de Victor Ponta.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, vineri, că o serie de măsuri care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017 vor fi aplicate de la 1 februarie, printre acestea numărându-se majorarea salariului minim, eliminarea contribuțiilor pentru pensionari și creșterea veniturilor celor din administrația publică locală.
PSD și ALDE vor analiza decizia președintelui Iohannis de a respinge desemnarea lui Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru, a declarat, marți, liderul PSD, Liviu Dragnea, care a adăugat că nu va avea nicio ezitare dacă majoritatea formată în Parlament va lua o decizie în acest sens.
Era urs! Sau cel puțin lup. Mă uitam cu groază cum se mișca în tufiș, la 20 de metri de mine. În spate aveam câmp, în stânga câmp, în dreapta câmp, cât vezi cu ochii. Și în față el, dihania. Am ridicat binoculul cu mâini înghețate de frică și l-am duc la ochi. Îl vădeam mai bine acum, deși era ascuns după copăcei, nemernicul. Ceva mai mic decât un cal, negru murdar spre maroniu și cu blana scămoșată.
Propunerea PSD-ALDE pentru functia de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunțat, astăzi, președintele PSD, Liviu Dragnea.