Compania care deține Victoria's Secret, L Brands, a anunțat miercuri cea de-a treia pierdere trimestrială și a patra scădere consecutivă a vânzărilor (-37 %), după ce magazinele sale de lenjerie au fost nevoite să-și închidă porțile, în contextul pandemiei de coronavirus care va determina închiderea definitivă a 250 de centre comerciale din SUA și Canada, relatează EFE.
Producătorul de confecții Secuiana din Târgu Secuiesc (județul Covasna), principalul producător de pantaloni din România, își vinde compania de transport rutier din portofoliu, Secuiana Trans, un business anual de circa 1 milion de euro.
Retailerul suedez de haine și accesorii H&M lansează magazine online pentru cinci noi mărci în România, în cadrul strategiei de extindere a comerțului electronic pe piețele europene.
O parte din magazinele Enel Energie și Enel Energie Muntenia, precum și cele ale partenerilor, își vor relua activitatea cu publicul, începând de luni, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Retailerul suedez Ikea a anunțat că cele două magazine din București se vor redeschide vineri, 15 mai, după deciziile Guvernului privind relaxarea măsurilor de restricție, după aproape două luni de la închiderea lor din cauza pandemiei.
Retailerul suedez de haine și accesorii H&M va lansa magazine online pentru cinci noi mărci în România, săptămâna viitoare, în cadrul strategiei de extindere a comerțului electronic pe piețele europene.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo este afectat dramatic de restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus, în ceea ce privește vânzările în toate piețele unde operează, inclusiv în România, fiecare lună cu magazine închise echivalând cu o scădere de 5% din cifra anuală de afaceri.
Câteva mii de magazine din mall-uri, închise prin decret prezidențial, riscă să intre în faliment în câteva luni, dacă restricțiile vor mai dura, pentru că și în această perioadă, în care nu produc, centrele comerciale vor să le perceapă chirie. Sunt cazuri de lanțuri de magazine pentru care chiria pe două luni poate ajunge la sute de mii de euro, sume pe care nu le pot plăti dacă nu funcționează, spune pentru Profit.ro Cosmin Savu Cristescu, secretarul executiv al asociației RoRetail, Organizația Patronală a Retailerilor din România. Din acest motiv, 350 de companii din retailul nealimentar cu peste 1.000 de magazine, 14.000 de angajați și vânzări anuale de 4 miliarde de lei au trimis marți o scrisoare premierului Orban în care îi cer să oblige mall-urile să suspende plata chiriilor în perioada în care sunt închise.
Acțiunile europene cresc marți, în contextul în care datele sugerează că răspândirea Covid-19 încetinește și mai multe țări reiau, treptat, activitatea economică.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo, prezent cu o rețea de 14 hipermarketuri în România, ar putea înregistra o scădere de 29% până la 78% a rezultatului operațional înaintea cheltuielilor cu dobânzile, impozitele, deprecierea și amortizarea activelor (EBITDA) în contextul pandemiei de coronavirus. Grupul are însă lichidități suficiente pentru a face față șocului, potrivit estimărilor Eurobank Equities.
Guvernul austriac ia în calcul redeschiderea mazinelor începând de săptămâna viitoare, a anunțat cancelarul Sebastian Kurz luni.
Valul de campanii de tip scam care vizează utilizatori din România continuă, de data aceasta venind rândul celor de la Carrefour să le fie copiată și utilizată identitatea vizuală, avertizează specialiștii Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).
Decizia autorităților de a suspenda temporar activitatea de comercializare a bunurilor considerate neesențiale din cadrul centrelor comerciale afectează peste 9.000 de magazine din România, fiecare zi de închidere provocând pierderi ca urmare a unor venituri neîncasate cuprinse între 15 și 20 de milioane de euro.
Retailerul francez Carrefour, operatorul celui mai mare lanț de hipermarketuri din Europa și al doilea mare jucător de profil la nivel global, a inițiat prima mare mișcare pe piața din România, asumându-și promisiunea de a plafona prețul pentru până la 500 de produse esențiale, în perioada 25 martie – 19 aprilie.
Magazinele de optică medicală, precum și cele de electronice și electrocasnice cu livrare la domiciliu, pot continua să lucreze în mall-uri, potrivit Ordonanței Militare nr. 3/2020 emisă miercuri de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cea care interzice, cu excepții, deplasarea tuturor persoanelor în afara locuințelor sau gospodăriilor.
Persoanele în vârstă de peste 65 de ani nu vor fi obligate să rămână în casă permanent, ci doar într-un anumit interval orar, în care ar putea avea acces privilegiat în magazine, a anunțat premierul Orban.
Persoanele în vârstă de peste 65 de ani nu vor fi obligate să rămână în casă permanent, ci doar într-un anumit interval orar, în care ar putea avea acces privilegiat în magazine, a anunțat premierul Orban.
Lanțul de magazine de tip discount Pepco, prezent în România cu 200 de centre comerciale, a anunțat că închide, temporar, toate magazinele din România.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a făcut un apel către populație de a nu face stocuri supradimensionate de alimente, pentru că "nu vine războiul", iar aprovizionarea cu produse alimentare este prioritară și nu a fost limitată de autorități.
E.ON Energie România a anunțat vineri că suspendă temporar activitatea magazinelor E.ON începând de luni, 23 martie, iar clienții sunt rugați să folosească canalele de comunicare alternative pentru obținerea de informații și efectuarea de diverse operațiuni.
Retailerul suedez de mobilier IKEA România a anunțat că închide temporar cele două magazine începând de vineri, 20 martie, ora 18:00, ca măsură de precauție împotriva riscului continuu de Covid-19.
Startup-ul ceh Glami, prezent pe piața din România din 2017, prevede o schimbare semnificativă în comportamentul cumpărătorilor în următoarele 2 luni, în reorientarea preferințelor de la magazinele fizice la cele online.
Locuitorii din regiunea Golfului San Francisco pot consuma în continuare legal produse pe bază de canabis întrucât magazinele care comercializează marijuana sunt exceptate de la restricțiile vizând activitățile comerciale, în urma cărora majoritatea localurilor din San Francisco și orașele învecinate și-au închis porțile, informează Reuters miercuri.
Magazinele Apple închise din cauza virusului COVID-19 nu se vor mai deschide 27 martie, așa cum spunea inițial compania americană.
Acțiunile europene au recuperat parțial declinul din prima parte a zilei, însă au închis la cel mai redus nivel din ultimii peste 6 ani, pe fondul temerilor cauzate de răspândirea coronavirusului.