Familia Burcea, proprietara agenției de turism Paralela 45, schimbă strategia de business în cazul brandului italian de articole pentru copii Chicco, pentru care este unic importator în România, și vrea să se mute integral în mall-uri în următorii ani. Prima astfel de mutare a fost operată duminică, la Timișoara, alte nouă magazine din întreaga țară urmând să fie relocate în mari centre comerciale.
Grupul cu capital israelian AFI Europe România a avut un venit operațional net de peste 51 milioane de euro în 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 10,1% față de rezultatele înregistrate în anul 2016, a anunțat compania care deține pe piața locală mall-urile AFI din București și din Ploiești.
Unitatea militară din Târgoviște în care soții Ceaușescu au fost executați în decembrie 1989, astăzi dezafectată, va fi transformată într-un complex comercial, în suprafață desfășurată de aproximativ 70.000 de metri pătrați, planul fiind finalizat luna trecută de primărie.
City Park Mall of Constanța, centru comercial aflat în portofoliul NEPI Rockcastle, a încheiat anul 2017 cu o creștere de 46% a cifrei de afaceri a magazinelor și cu un număr total de peste 10 milioane de vizitatori.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, plătește aproximativ 21 milioane euro pentru centrul comercial Festival Shopping Center din Sibiu, cumpărându-l de la Primavera Development, companie fondată în 2006 și implicată în dezvoltarea unor proiecte imobiliare precum S-Park sau sediul Danone.
Centrul comercial Liberty Center din București, deschis în 2008, de grupul irlandez Mivan și de familia Awdi cu 70 milioane euro, dar preluat de bănci pe fondul crizei financiare, a înregistrat anul trecut o creștere a traficului cu 12% comparativ cu anul anterior și a ajuns la 4 milioane de vizitatori pe an.
Liting Universal Group, producător chinez de aparate de iluminat, cu sediul în Shanghai, care a primit de la statul român un ajutor de 1,3 milioane de euro pentru fabrica pe care o va deschide în Brăila, în fostul centru comercial Armonia, a început să recruteze angajați, pregătind pentru acest an circa 200 de contracte de muncă, schema de personal urmând să fie suplimentată ulterior la 600 de angajați.
Holdingul Africa-Israel Investments (AFI Group), care deține pe piața locală mai multe proprietăți, printre care și cel mai mare mall din țară, AFI Cotroceni, va fi cumpărat de omul de afaceri Moti Ben-Moshe.
Omul de afaceri canadian Michael Topolinski, care controlează fabrica de pompe Aversa din București și este implicat în proiecte imobiliare prin intermediul grupului Benevo, pregătește construcția unui ansamblu rezidențial și de birouri în imediata apropiere a centrului comercial Veranda Mall, învecinat cu platforma industrială Aversa.
Este vorba de terenul pus ca aport la capitalul companiei Băneasa Investments SA de către Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și pe care au fost construite mall-ul Băneasa, un ansamblu rezidențial și alte spații comerciale și imobiliare, dar și sediul Ambasadei SUA. Prejudiciul total reclamat în dosarul în care Popoviciu a fost condamnat la 7 ani de închisoare se ridică la aproape 1 miliard de lei.
Compania Iulius a finalizat o nouă clădire de birouri, de peste 13.000 metri pătrați, în ansamblul Openville Timișoara, proiect mixt pe care îl realizează împreună cu Atterbury Europe în proximitatea Iulius Mall.
Oficiile poștale și unitățile bancare sunt închise joi și vineri, în minivacanța cu ocazia Zilei Naționale, însă vor rămâne deschise băncile din centrele comerciale.
Lanțul de fast food cu specific mexican Taco Bell deschide al doilea restaurant în București, după cel inaugurat în Băneasa Shopping City, în complexul comercial Mega Mall.
Grupul cu capital israelian AFI Europe România a avut venituri operaționale nete de peste 37 milioane de euro în primele nouă luni, în creștere cu 10,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat compania care deține pe piața locală mall-urile AFI din București și din Ploiești.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, a investit aproximativ 30 de milioane de euro în extinderea mall-ului Shopping City Galați, ceea ce ridică investiția la aproximativ 70 de milioane de euro, numărul de locuri de muncă ajungând la peste 600.
Lanțul de fast food cu specific mexican Taco Bell a anunțat când va deschide al doilea restaurant în București, după cel inaugurat în Băneasa Shopping City.
McDonald’s a deschis cel de-al 70-lea restaurant din România în Mega Mall București, în urma unei investiții de 2,5 milioane lei.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, a investit aproximativ 30 de milioane de euro în extinderea mall-ului Shopping City Galați, noua zonă de cumpărături urmând a fi inaugurată pe 16 noiembrie.
Cosmin Ulmean a fost revocat după numai 1 an din poziția de administrator al retailerului de jucării Noriel, preluat anul trecut de fondul polonez Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, și înlocuit cu un expat, polonezul Oktawiusz Olszewski, anterior director de operațiuni al Soul Shop, unul dintre principalii retaileri de îmbrăcăminte din Polonia.
Victoria Gallery, o franciză aparținând multibrand-ului Victoria 46, a deschis un magazin în cadrul Iulius Mall Timișoara, investiție de 150.000 euro.
Proiectul centrului comercial Victoria City, pregătit de mai mulți ani spre a fi construit în Capitală pe terenul fostei fabrici Textila Dacia din Bucureștii Noi, dar întârziat fără explicații, a intrat în faza falimentului înainte să fie deschis. Dezvoltatorul mall-ului a intrat în faliment, iar terenul pe care urma să fie deschis mall-ul a fost scos la vânzare cu aproape 24 de milioane de euro. Interesant și rar întâlnit, NEPI Rockcastle, un grup de companii care investesc in proiecte de real estate a fost indicat, dar ulterior retras ca un motiv al falimentului.
Retailerul spaniol de echipamente sportive Decimas, lantul turc de lenjerie Penți, lantul de frizerii si hair-styling pentru copii “Forfecilă” și restaurantul cu specific turcesc Sultan au închiriat spații în complexul comercial Veranda Mall.
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers, aflat în proces de restructurare a afacerilor, și-a anunțat acționarii că a vândut două terenuri în România, la Timișoara și Constanța, pentru o sumă cumulată de 8,5 milioane euro, și că a obținut PUZ-ul pentru transformarea Casei Radio, aflată în stare de degradare din 1990, într-un complex comercial, care să includă spații de birouri și un hotel, surse apropiate declarând însă pentru Profit.ro că israelienii iau în calcul vânzarea acestui proiect.
Centrul comercial Sun Plaza din București a finalizat cea de-a doua etapă a lucrărilor de remodelare, ce însumează 5.500 de metri pătrați de spații comerciale, urmând ca pe noua suprafață să fie deschise, la finalul lunii septembrie, 25 de magazine.
Carrefour a deschis două magazine Billa remodelate, unul din București, iar celălalt în Voluntari, ajungând la un număr de 212 magazine în acest format.