Producătorul francez de sisteme de protecție a cablurilor pentru industria auto Delfingen, printre principalii jucători din industria de profil, cu două fabrici în România, poartă negocieri exclusive pentru preluarea rivalului german Schlemmer, inclusiv a fabricii din Satu Mare.
Primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, a anunțat că, începând din acest weekend, beach-barurile cu program non-stop din Vama Veche vor difuza doar muzică ambientală, la fiecare sfârșit de săptămână, iar volumul acesteia va fi unul coborât. Măsura a fost luată pentru diminuarea riscului de extindere a virusului SARS- COV 19.
Anika by the Sea, proiectul gastronomic curatoriat de Chef Alexandru Dumitru și somelierul Andrei Popa, se lansează într-o variantă pop-up la malul mării printr-o colaborare cu Hacienda de Mare Olimp
Autoritățile din Suceava anunță că la 1 septembrie va fi dat în folosință un nou terminal al Aeroportului "Ștefan cel Mare” din municipiu, urmând ca după deschiderea acestuia capacitatea de procesare a aeroportului să ajungă până la 650.000 de pasageri pe an. Noul terminal, în care se investesc 3,5 milioane de euro, este construit dintr-un credit contractat de Consiliul Județean Suceava.
Cel mai mare avion comercial în totalitate electric a finalizat în această săptămână zborul su inaugural, în Sttele Unite, relateză Reuters, preluată de News.ro.
Bulgaria va renunța, de la 1 iunie, la plasarea în carantină obligatorie timp de 14 zile a călătorilor din majoritatea statelor Uniunii Europene, dar nu și din țările cu cele mai extinse epidemii de coronavirus, a anunțat vineri guvernul de la Sofia, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Zborurile comerciale pe conexiunea București-Baia Mare și retur se reiau din data de 22 mai, însă condițiile de acces în aeroport și îmbarcarea vor necesita prezența pasagerilor cu mult timp înaintea decolării, a anunțat, miercuri, directorul Aeroportului Internațional Maramureș (BAY), Dorin Buda.
ADQ, companie cu un portofoliu divers de întreprinderi majore, care acoperă sectoarele cheie ale economiei non-petroliere din Abu Dhabi, a convenit să achiziționeze o participație de 50% din Al Dahra Holding Company, o multinațională lider în sectorul agroalimentar, specializată în hrana animalelor și produsele alimentare esențiale, ce operează și Insula Mare a Brăilei.
Premierul ungar Viktor Orban a postat pe Facebook o imagine cu harta Ungariei Mari în care este inclusă și Transilvania, în contextul examenelor la istorie ale elevilor din țara vecină.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, anunță că au vândut 1.675 hectare de teren în vestul României, cu echivalentul a peste 11,3 milioane euro.
Premierul Orban i-a solicitat, joi, ministrului Sănătății demiterea fostului ministru Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, de la conducerea conducerea Spitalului Județean din Baia Mare.
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare, însă va fi înlocuită, pe perioada în care se află în concediu medical, de directorul medical al unității spitalicești. Pintea demisionase din funcția de manager al SJU după ce a fost arestată preventiv pentru luare de mită.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au semnat un acord condiționat pentru a prelua terenurile din România ale companiei daneze AIC, deținute prin intermediul firmei AISM, tranzacție care va fi parafată prin cedarea către vânzători a unui pachet de acțiuni în FirstFarms.
Aramis Baia Mare, cel mai mare producător și exportator român de mobilă, își oprește activitatea și îi trimite în șomaj tehnic pe toți cei circa 5.000 de angajați.
Vânzările Electrolux în România au crescut anul trecut cu 3,7%, până la 507 milioane de coroane suedeze (aproximativ 48 milioane euro), de la 489 milioane de coroane în 2018.
Cel mai mare diamant din România, de circa 8,95 carate, este scos la vânzare după ce a fost estimat între 45.000 și 65.000 de euro. Bijuteria poate fi admirată la Palatul Cesianu-Racoviță.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului polonez Sebastian Kulczyk, a finalizat testele la cea de a treia sondă de gaze de la Moftinu, din județul Satu Mare, rezultatele indicând volume echivalente cu aproximativ 1.000 de barili de petrol (boe) pe zi.
BRD Groupe Societe Generale și compania Aramis Invest Group din Baia Mare au semnat un contract de credit în valoare de 54 de milioane de lei. Suma va finanța nevoile de capital de lucru ale companiei, precum și investițiile necesare pentru a crește și dezvolta activitățile de producție.
Un puternic seism a avut loc vineri dimineață la ora 03.26 în România.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au semnat o scrisoare de intenție privind preluarea AIC, ale cărei principale active sunt în România.
Primăria comunei Telciu din județul Bistrița Năsăud, unul dintre cei mai mari proprietari de păduri din România, cu un portofoliu forestier în suprafață de circa 18.000 de hectare, vrea să construiască o centrală producătoare de energie electrică și termică în cogenerare pe bază de biomasă lemnoasă și de origine agricolă inclusiv cu fonduri UE, valoarea totală estimată a investiției, cu tot cu TVA, ridicându-se la aproape 32 milioane lei.
Aeroportul Internațional Satu Mare a înregistrat în anul 2019 un trafic record de pasageri, pentru prima dată numărul celor de pe rutele externe fiind mai mare decât cel pe zboruri interne, informează instituția, pe Facebook.
Grupul Volkswagen a fost la un pas de depășirea pragului de 11 milioane de vehicule vândute, în 2019, potrivit datelor anunțate de companie și își va păstra, cel mai probabil, titlul de cel mai mare constructor auto global.
Treizeci și opt de persoane au fost evacuate, duminică, dintr-un bloc din Baia Mare, în urma unei explozii produse într-un apartament. Nu au existat persoane rănite în urma deflagrației, iar explozia nu a fost urmată de un incendiu.
Tariful mimim la un hotel de cinci stele în stațiunea Mamaia, în luna iunie, la all inclusive, este de circa 80 euro pe noapte de persoană, cât este în Turcia, unde este inclus și avionul, și aproape dublu față de Bulgaria, la Nisipurile de Aur, unde tariful este de 48 de euro, arată datele IRI Travel, touroperator pe destinația Bulgaria, care a realizat un studiu legat de serviciile all inclusive pe care le oferă hotelierii din România, Bulgaria, Turcia și Grecia.