Marea Britanie va investi 1,3 miliarde de lire sterline în centrala nucleară Sizewell C din sud-estul Angliei, a declarat luni guvernul, acesta devenind acționarul majoritar al proiectului, transmite Reuters.
Vânzările cu amănuntul din Marea Britanie au scăzut cu mult peste așteptări în decembrie, semn că economia ar fi intrat într-o recesiune superficială în a doua jumătate a anului 2023, transmite CNBC.
Este vorba despre costurile companiei de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, cu construirea conductei Tuzla-Podișor, ce va prelua de la țărm gazele din Neptun Deep. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în iunie 2023.
Rebelii Houthi vor asigura trecerea în siguranță a navelor chineze și rusești în Marea Roșie, în timp ce continuă atacurile asupra navelor comerciale, ca răzbunare pentru războiul Israelului din Gaza, a declarat joi un purtător de cuvânt al militanților susținuți de Iran, pentru presa rusă, informează CNN.
Combinatul siderurgic indian Tata Steel, care s-a întâlnit cu sindicatele pentru a discuta despre combinatul siderurgic de la Port Talbot, în Țara Galilor, a „confirmat închiderea” celor două furnale înalte și pierderea a „aproximativ 3.000 de locuri de muncă”, a aflat AFP de la o sursă apropiată dosarului.
Construirea autostrăzii dintre Burgas și Varna se dovedește a fi o prioritate - cheie pentru NATO în cadrul coridorului de transport VIII Dures - Varna și construcția coridorului de la Constanța la Salonic.
Inflația în Marea Britanie a crescut în mod surprinzător la 4,0% în decembrie, de la 3,9% în noiembrie, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul Național de Statistică (ONS) și citate de Reuters.
Patru fabrici din Spania deținute de producătorul francez de anvelope Michelin intenționează să oprească, din nou, producția la finele săptămânii următoare, din cauza întârzierilor apărute la livrarea de materii prime, ca urmare a atacurilor asupra navelor din Marea Roșie, a anunțat subsidiara spaniolă a grupului Michelin, transmite Reuters.
Marea companie petrolieră Shell a suspendat pe termen nelimitat operațiunile în Marea Roșie, relatează Wall Street Journal, citată de Sky News.
Royal Navy, armata britanică, și Royal Air Force vor desfășura până la 20.000 de soldați în Europa de Est împreună cu 31 de aliați NATO și Suedia în exerciții militare pentru a repeta cum ar fi răspunsul la agresiunea forțelor ruse, relatează La Razon, citată de Rador Radio România.
S-a calculat și cât i-ar costa estimativ pe cei de la OMV Petrom și Romgaz achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru cantitățile de CO2 emise de Neptun Deep dacă legislația i-ar obliga la această achiziție.
Grupul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobilier din lume, își menține planurile de a reduce prețurile, în pofida faptului că atacurile asupra rutelor maritime din Marea Roșie au majorat costurile, a declarat Jesper Brodin, director general la Ingka Group, entitatea care deține 90% din magazinele de mobilă IKEA din întreaga lume.
O nouă stațiune se conturează pe litoralul românesc. Ca urmare a lucrărilor de înnisipare pe o suprafață de 12000 de metri pătrați s-a conturat o suprafață cu un nisip extrem de fin.
Mii de baruri, restaurante și pub-uri din Marea Britanie își trag obloanele pentru ultima dată, în condițiile în care chiriile necontrolate, costurile de producție și rezervările care nu se prezintă continuă să afecteze industria, transmite The Independent.
Volvo Car, deținută de grupul chinez Geely, a declarat că suspendă o parte din producția din Europa din cauza deficitului de componente, acesta fiind primul semn clar că atacurile asupra transporturile maritime din Marea Roșie lovesc producătorii din regiune, transmite Reuters
Autoritatea de reglementare a concurenței din Marea Britanie (CMA) intenționează să oblige marile companii tehnologice să ofere firmelor rivale un acces mai mare la date și să le limiteze să-și promoveze propriile produse sub noile prerogative pe care urmează să le primească de la guvern.
Prețurile petrolului au urcat cu 1% vineri, după ce unele petroliere au deviat cursul de la Marea Roșie în urma loviturilor aeriene și maritime din timpul nopții ale Statelor Unite și Marii Britanii asupra țintelor Houthi din Yemen, ca reacție la atacurile rebelilor din Yemen asupra transportului maritim.
Guvernul britanic a anunțat că are în vedere o altă mare centrală nucleară în țară, pe lângă proiectele în curs Hinkley Point C, în construcție, și Sizewell C, în dezvoltare, ambele derulate de compania energetică franceză EDF, transmite AFP.
Traficul de portcontainere în Marea Roșie a scăzut cu aproximativ 70% de la jumătatea lunii noiembrie, ca urmare a atacurilor rebelilor houthi asupra navelor comerciale din regiune, a declarat Ami Daniel, proprietarul unei companii de consultanță și expertiză în domeniul transportului maritim, potrivit AFP.
Guvernul britanic a anunțat lansarea unui program de producere a combustibilului pentru următoarea generație de reactoare nucleare, cu o investiție de 300 de milioane de lire sterline (348 de milioane de euro), notează AFP.
După mai multe luni de dominație a vânzărilor din Marea Britanie, Ford Puma, o mașină care este fabricată exclusiv la Craiova, în România, a încheiat anul 2023 pe primul loc în clasamentul vânzărilor din această țară, depășind două modele populare: Nissan Qashqai și Opel (Vauxhall) Corsa.
Maersk va întrerupe toate transporturile prin Marea Roșie și Golful Aden până la noi ordine, după ce una dintre navele sale a fost atacată de militanți în weekend, a anunțat compania marți, transmite CNBC.
Ucraina a declarat că a exportat aproximativ 13 milioane de tone de mărfuri de la înființarea, în august, a unui coridor maritim în Marea Neagră devenit foarte important pentru comerțul său, în pofida amenințărilor rusești cu bombardamente, notează AFP.
Ministrul britanic al Transporturilor, Mark Harper, a declarat că automobilele autonome ar putea apărea pe unele drumuri din Marea Britanie începând din 2026, transmite Reuters.
Avertismente incendiare din partea politicienilor. Situație încordată în parlament. Apropiate alegeri împotriva unei crize naționale. Partidul Conservator din Marea Britanie s-a trezit în mijlocul unor aprinse dispute legate de deportarea unor azilanți în Rwanda, ceea ce a părut a fi un ecou nu prea îndepărtat al Brexitului.