Maroc se profilează tot mai mult ca o bază solidă de producție pentru vehiculele electrice destinate Europei, cu ajutorul costurilor de producție reduse și al subvențiilor acordate de stat. Maroc are de asemenea resurse importante de cobalt și fosfat.
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat regulamentul de amplasare a stațiilor de încărcare a autovehiculelor electrice.
China și-a început deja dominația la nivel global în industria auto, profitând de tranziția la motoarele electrice, care nu mai au probleme de poluare și emisii de CO2. Subvențiile acordate de statul chinez pentru diverse stadii ale producției de automobile electrice ajută constructorii auto chinezi, privați sau de stat, să-și extindă piețele galopant, în afara Chinei, în primul rând prin prețurile extrem de competitive, dar și prin oferta de mașini foarte bine echipate.
După anunțul privind transformarea rețelei Supercharger într-una publică, pentru toate mărcile de automobile electrice, Tesla a mai făcut un pas în această direcție și a încheiat primul parteneriat, cu competitorii de la Ford pentru ca proprietarii acestei mărci să poată încărca mașinile la stațiile Tesla.
Mai multe informații referitoare la negocieri avansate pe care le au reprezentanții companiei chineze BYD cu autorități din Franța, Germania și Spania au fost publicate în ultima periodă în presa din aceste țări.
ENGIE Romania, în parteneriat cu compania Etrel, o companie Landis+Gyr, lansează o soluție de management al stațiilor de încărcare electrică, disponibilă persoanelor fizice, companiilor și stațiilor publice de încărcare.
A doua cea mai mare companie auto din lume și, până recent, cea mai vândută din China, Volkswagen, caută soluții pentru a face față concurenței tot mai aprige pe cea mai mare piață de electrice din lume. Ultima idee este lansarea propriului brand chinezesc cu care să concureze producătorii locali.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) trebuie să stabilească o serie de reglementări în privința serviciilor de încărcare a mașinilor electrice, cu standarde de calitate pe care să le respecte furnizorii și sancțiuni pentru încălcarea lor, afirmă Corina Murafa, expert în politici energetice, lector în cadrul ASE și membru în Consiliul Economic și Social.
Vânzările de automobile electrice au crescut rapid în ultimul an și vor stabili un nou record la sfârșitul anului, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Ponderea în vânzările de automobile noi, la nivel global s-ar putea apropia de 20%, în acest an.
Numărul de autoturisme electrice înmatriculate în luna aprilie în România a fost cu foarte puțin mai mare decât cel înregistrat în urmă cu un an, iar acest lucru are la origine în special data de start a Programului Rabla. Printre mașinile electrice din piață sunt deja nume importante care înregistrează scăderi, în acest an.
Președintele francez, Emanuel Macron, intenționează să condiționeze subvenționarea achizițiilor de automobile electrice, astfel încât mașinile care nu sunt produse în Europa să nu poată beneficia de astfel de subvenții.
Costul încărcării unei mașini electrice în Europa variază în funcție de politicile aplicate de furnizorii de energie, în funcție de infrastructura de încărcare, de costurile cu energia și de taxele percepute, arată publicația elenă Oikonomikos Tachydromos, citată de Rador.
Piața auto din China a crescut pentru a treia lună consecutivă, readucând speranța producătorilor auto, în special a celor europeni, afectați de scăderile repetate de până acum.
Arhitectura electrică pe 800 de volți a fost abordată deocamdată de un grup restrâns de companii, care au preferat să beneficieze de avantajele pe care le oferă acest sistem, chiar dacă dezvoltarea a presupus costuri mai mari. Audi sau Hyundai sunt doar două exemple, dar Renault vrea să se alăture acestora în viitor.
Piața auto din România a înregistrat o nouă creștere în luna aprilie, pe fondul reluării Programului Rabla, însă volumul înregistrat a fost cel mai slab din acest an, tocmai din cauza întârzierii acestui program de subvenționare.
Estimările specialiștilor de la Agenția Internațională pentru Energie referitoare la evoluția industriei auto în direcția propulsiei electrice arată că până în 2025 mașini de mici dimensiuni cu motoare electrice vor ajunge să coste similar cu o mașină cu motor termic. În același timp, segmentele mașinilor mai mari vor urma această tendință ceva mai lent.
Analiza cifrelor privind autoturismele electrice cumpărate în Germania cu ajutorul subvenției acordate de stat arată că un număr foarte mare de automobile au fost scoase din țară după intervalul minim de șase luni. Presa din Germania spune că statul a pierdut aproape 400 de milioane de euro.
Markus Duesmann, CEO al mărcii Audi din cadrul grupului VW, a făcut o serie de declarații în cadrul evenimentului de mobilitate „Better future conference” referitoare la evoluția mărcii, inclusiv în competiția cu mărcile din China. El a promis clienților care comandă un Audi acum că mașina va fi livrată până la finalul anului.
Constructorul suedez Volvo, deținut de holdingul chinez Geely, a raportat un declin al rezultatului operațional și al profitului EBIT, ca urmare a consolidării rezultatele subsidiarelor (Polestar).
Miniștrii de mediu din țările membre ale UE au fost duși de Volvo Cars la Stockholm, pentru a testa vehiculele cu propulsie electrică, în timpul reuniunii informale a Consiliului UE, organizată de Suedia, țară care deține președinția UE. Compania a fost singura voce care s-a opus exceptării combustibililor sintetici în 2035, când toate mașinile vor fi nevoite să aibă emisii zero de CO2.
Pe străzile din Germania circulă de șase ori mai multe vehicule decât în România, la o populație de patru ori mai mare. Cele mai recente date ale autorităților germane, analizate de Profit.ro, arată că această țară a depășit, în premieră pentru o țară din Europa, pragul de un milion de automobile complet electrice.
Acțiunile Tesla s-au corectat cu peste 9% joi, antrenând scăderi importante pentru companiile auto rivale, în contextul în care Elon Musk a indicat că producătorul de mașini electrice va continua să reducă prețurile pentru a stimula cererea, în pofida impactului asupra profitabilității.
Cele mai multe astfel de state cu probleme sunt în Europa Centrală și de Est, dar România nu se numără printre acestea.
Marca chineză de vehicule electrice Zeekr, deținută de gigantul auto local Geely, își va comercializa primele modele în Europa la sfârșitul anului, a anunțat grupul, în contextul în care constructorii auto chinezi își intensifică eforturile în străinătate, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.
Trezoreria SUA a anunțat că vehiculele electrice ale Volkswagen, BMW, Nissan, Rivian, Hyundai și Volvo vor pierde accesul la un credit fiscal de 7.500 de dolari, conform noilor reguli pentru achiziția bateriilor, transmite Reuters.