Compania farmaceutică Biofarm acordă un dividend cu randament de 3,5%.
Companie care a revenit pe profit, Șantierul Naval Orșova confirmă o nouă înțelegere pentru o livrare în nordul Europei.
O decizie de sancționare a fostului ministru de finanțe Bogdan Drăgoi pentru o prezumtivă concertare a Lion Capital cu SIF Muntenia în acțiunile legate de emitentul Bursa de Valori București a fost anulată de Curtea de Apel București.
Reglementatorul ASF a autorizat modificarea numelui SIF Oltenia.
Compania Rețele Electrice Muntenia (parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuție Muntenia) a finalizat lucrările de modernizare pentru Stația Nord, cea mai mare stație de transformare de distribuție din țară. Modernizarea Stației Electrice Nord a presupus consolidarea integrală a clădirii, cât și înlocuirea echipamentelor electroenergetice și toate acestea fără a întrerupe alimentarea clienților. Valoarea investiției a fost de aproximativ 70 de milioane de lei, din fonduri proprii ale companiei. Stația deservește circa 73.000 de clienți, din zona centru-nord a Bucureștiului, foarte multe instituții centrale și locale, spitale și clienți casnici sau agenți economici.
Compania farmaceutică Biofarm acordă un dividend cu randament de 3,5%.
Lion Capital, fostul SIF Banat-Crișana, a fost dat în judecată de compania britanică Lion Capital LLP, pentru utilizarea numelui.
O decizie de instanță a suspendat un litigiu legat de o AGA la compania care operează celebrul magazin Unirea din București până la soluționarea unei cauze penale. Acționar minoritar, SIF Muntenia a contestat prezumtive falsuri în înscrisuri la respectiva adunare. Emitentul de la cota BVB spune că este un demers într-o serie de șicanări de 5 ani.
În condițiile unui avans de o treime al indicelui reprezentativ BET de la BVB anul trecut, SIF Muntenia și-a sporit semnificativ activele.
Biofarm pierde din dinamica bună a business-ului în a 2-a jumătate a anului trecut, dar reușește să obțină un profit net sporit. Tăiere importantă de datorii.
Șantierul Naval Orșova, societate unde SIF Muntenia și Sea Container Services derulează o ofertă publică de preluare, și-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 72,28%, la 99,49 milioane lei, de la 57,75 milioane lei în 2022. Tăiere masivă de datorii.
Fondul Active Plus din zona Swiss Capital, cu o prezență de 5% în fosta SIF Banat Crișana încă de la începutul deceniului, a înstrăinat cea mai mare parte a acestei dețineri.
Hotelul Aro Palace din Brașov, clasificat la 5 stele, a semnat o scrisoare de intenție pentru a intra într-un acord de franciză cu Hyatt Hotel Corporation.
Fundația Regina Maria preia 51% din acțiunile clinicii Neuropain, din București, relevă date analizate de Profit.ro.
Reglementatorul ASF a autorizat modificarea numelui SIF Oltenia.
Hotelul Pam Beach (fostul hotel Muntenia) din stațiunea Olimp, clasificat la 3 stele și deținut de familia omului de afaceri Cristi Borcea, este vândut, alături de restaurant și terenurile aferente, pentru 9,2 milioane de euro, către compania Steaua de Mare H&R, relevă date analizate de Profit.ro.
Rețele Electrice Muntenia, companie parte a grupului PPC (denumită anterior E-Distribuție Muntenia) este noua denumire a companiei care gestionează rețelele de distribuție a energiei electrice în București și în județele Ilfov și Giurgiu.
Agro-Est Muntenia, un pionier în domeniul agricol din România, a marcat un moment important pentru activitatea sa, dar și pentru mediul antreprenorial din România, prin câștigarea prestigiosului premiu Export Innovation. Premiul a fost înmânat în cadrul galei Award la Gala Go Global Awards 2023, un eveniment de anvergură internațională ce a avut loc între 6 și 8 noiembrie, în Providence, Rhode Island, SUA. Acest triumf internațional nu este doar o recunoaștere a excelenței companiei în inovație, ci și o dovadă a valorii prin tehnologiile propuse de Agro-Est, prin proiectele derulate.
Biofarm pierde din dinamica bună a business-ului de la S1, dar raportează majorări ale vânzărilor și profitului și după primele 3 trimestre.
Fost SIF Banat Crișana raportează la S1 un profit net cu aproximativ un sfert mai mare, în contextul creșterilor bursiere.
Într-o tranzacție echivalentă cu 5% din activele totale, producătorul de medicamente Biofarm întrăinează un imobil către societatea Iancu de Hunedoara Residence.
Biofarm, companie care a finalizat o investiție de 35 milioane euro, păstrează dinamica bună a business-ului și raportează majorări ale vânzărilor și profitului în primele 6 luni ale anului.
Electromagnetica, companie cu fluctuații mari în ultimii ani la nivelul rezultatului net, raportează la S1 un declin al afacerilor și profitabilității.
Aro Palace SA anunță finalizarea procedurii de vânzare a Hotelului Coroana-Postăvaru, etapă importantă în procesul de rafinare a portofoliului și concentrare a investițiilor pe principalele active deținute, anunță acționarul majoritar al companiei, fondul de investiții Transilvania Investments.
Sistemul Bursei a procesat operațiunea de piață derulată de Fondul Proprietatea și acțiunile Hidroelectrica au intrat în platformele de tranzacționare ale investitorilor. Comisia Indicilor de la BVB mută și include Hidroelectrica în majoritatea indicilor relevanți.