Serviciul de streaming muzical Spotify, lansat în România la jumătatea lunii martie cu un portofoliu de circa 35 de milioane de melodii din repertoriul românesc și cel internațional, își prezintă bilanțul după prima lună, indicând că utilizatorii locali au petrecut în total 1,9 milioane ore ascultând muzică, Bucureștiul fiind orașul cu cel mai mare volum de streaming, urmat de Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Timișoara. Spotify este cea mai mare companie de streaming muzical la nivel mondial și concurează în principal cu Apple și Amazon.com.
Acțiunile companiei de streaming muzical Spotify au închis în creștere cu aproape 13% ședința de marți, prima zi de tranzacționare pe bursa de la New York, un debut optimist care ar putea încuraja și alte companii să opteze pentru o listare directă, în detrimentul unei oferte publice inițiale (IPO) clasice. Prețul de închidere de 149,01 dolari pe acțiune evaluează Spotify la circa 26,6 miliarde dolari.
Veniturile din muzică au cunoscut, în Statele Unite, o creștere cu 16,5%, în 2017, datorită serviciilor de streaming, cifra ajungând la 8,7 miliarde de dolari, informează Rolling Stone.
YouTube ar plănui să își „frustreze” utilizatorii care ascultă melodii pe platformă, crescând numărul reclamelor, cu scopul de a îi determina pe aceștia să se aboneze la un serviciu dedicat muzicii, pe care urmează să îl lanseze, potrivit unui angajat al companiei, scrie nme.com.
Serviciul de streaming muzical Spotify a fost lansat astăzi în România, cu un portofoliu de circa 35 de milioane de melodii din repertoriul românesc și cel internațional. Spotify este cea mai mare companie de streaming muzical la nivel mondial și concurează în principal cu Apple și Amazon.com.
Lanțul de magazine Best Buy, unul dintre cei mai mari retaileri din SUA, va retrage de pe rafturi, începând din luna iulie, toate CD-urile ofertate astăzi la vânzare, după ce a constatat o cădere drastică a vânzărilor la acest produs.
Autoritățile americane în materia drepturilor de autor au decis să mărească procentul pe care serviciile de streaming trebuie să le plătească industriei muzicale, ceea ce va antrena și creșterea tarifelor pentru abonamentele lunare.
Serviciul de streaming muzical Spotify anunță depășirea pragului de 70 de milioane de abonați care plătesc pentru acces.
Industria muzicală britanică a cunoscut, în 2017, o creștere de 9,6%, ajungând la cifra de 1,2 miliarde de lire steline, potrivit Billboard. Creșterea de 9,6% a cifrei industriei muzicale din Marea Britanie înregistrată în 2017 reprezintă dublul celei din 2016 față de 2015.
Single-ul „Perfect” al lui Ed Sheeran se află pe primul loc în topul britanic al pieselor pentru Crăciun, „un vis devenit realitate” pentru artist.
Asistentul digital al celor de la Google a învățat să recunoască melodiile care se aud în apropierea telefonului.
Patruzeci la sută din consumatori ascultă muzică piratată, o creștere de 5% față de anul trecut, mai ales copiind conținutul difuzat prin streaming, o "problemă majoră" facilitată de YouTube și Google, potrivit raportului anual lansat de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), anunță AFP.
Clienții Vodafone România persoane fizice pot folosi aplicațiile favorite de social media, chat, de streaming video și de muzică fără a consuma traficul de date inclus în abonament, prin opțiunea Vodafone Pass, valabilă pe toată perioada contractuală
În misiunea sa de a domina zona de conținut video, Facebook a încearcă să-și atragă de partea sa industria muzicală care are un cuvânt greu de spus când vine vorba de sunetul clipurilor.
Magazinul oficial de conținut din cadrul sistemului de operare Windows 10 include și chiar promovează aplicații care promit utilizatorilor acces la filme pentru care nu au drepturi de difuzare.
Cică în fiecare seară, la hotelul unde s-au cazat niște prieteni, în Jupiter, cântă Gheorghe Gheorghiu. Oamenii mănâncă tocăniță, ceafă de porc sau piept de pui, iar el le face atmosferă. Printre dumicați, clefetind, îl ascultă cum o zice pe-aia cu "Unde dragoste nu e, nimic nu e", hitul verii lui '93.
Organizatorii festivalului de muzică electronică Untold, care va vea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca, au anunțat, miercuri, că cea de-a treia ediție a evenimentului reprezintă o investiție de aproximativ zece milioane de euro, jumătate din această sumă fiind asigurată din biletele vândute pentru festival, ei explicând că bugetul destinat cooptării de artiști a crescut și el semnificativ.
Google va permite noilor abonați să folosească gratuit, timp de 4 luni, serviciul Play Music înainte de a se decide dacă doresc să devină abonați plătitori.
Google și Samsung au pus la punct un parteneriat prin care Play Music devine aplicația muzicală implicită pe telefoanele Samsung, iar Google, în schimb, va oferi unele beneficii exclusive utilizatorilor acestor dispozitive.
Spotify, cel mai mare serviciu de streaming muzical, se pregătește pentru listarea la bursă, mutare ce ar urma să aibă loc chiar anul acesta, potrivit Wall Street Journal (WSJ).
Muzica poate fi folosită pentru a accesa ilegal smartphone-uri, computere și panoul de bord al automobilelor, prin intermediul accelerometrelor, microcipuri care detectează mișcarea și care sunt prezente în numeroase dispozitive electronice, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, informează site-ul revistei New Musical Express.
Serviciul muzical de streaming Spotify anunță că a depășit pragul de 50 de milioane de utilizatori care plătesc pentru abonamentul lunar Premium.
Veniturile generate în ultimii 10 ani de industria muzicală au cunoscut o scădere constanță, dar cota de piață aferentă formatului digital a crescut spectaculos, potrivit unui raport întocmit de International Federation of Phonographic Industry (IFPI), informează Le Monde
Restaurantele, hotelurile, pensiunile, barurile, cafenelele, ceainăriile, braseriile, fast-foodurile, rotiseriile, pizzeriile, shaormeriile, cramele, cofetăriile, saloanele de masaj, sălile de bal sau pentru nunți vor avea de plătit taxe modificate, în funcție de suprafață, pentru muzica ambientală pe care o oferă clienților din difuzoare.
Veniturile generate de vânzările de viniluri le-au depășit pentru prima dată în istorie pe cele generate de descărcările online ale unor albume muzicale, săptămâna trecută, informează BBC.