În pofida crizei energetice, Germania își menține intenția de a renunța la energia nucleară, astfel că sâmbătă ultimele trei reactoare care mai funcționează vor fi închise, iar cea mai mare economie a Europei va mai face un pas în tranziția sa verde, informează AFP.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunțat că a cumpărat concentrat de uraniu din Kazahstan, acesta urmând să fie prelucrat la uzina Feldioara, achiziționată de SNN de la Compania Națională a Uraniului (CNU), aflată în insolvență.
O parte din cantitățile de gaze importate de statul vecin din Federația Rusă, respectiv cele aduse prin gazoductul TurkStream, tranzitează sistemul național de transport al României înainte de a ajunge în Ungaria.
Țările Uniunii Europene nu se înțeleg dacă să permită sau nu ca energia nucleară să contribuie la îndeplinirea obiectivelor lor în materie de energie regenerabilă, iar disputa amenință să întârzie una dintre principalele politici climatice ale UE, relatează Reuters.
Operațiunile au fost efectuate de către Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN), controlată 100% de stat prin Ministerul Energiei și aflată de 7 ani în faliment. Apa grea vândută provine din stocul propriu al Regiei, diferit de cele strategice ținute la rezerva de stat pentru nevoile centralei nucleare Cernavodă și excedentar acestora.
Demersul a fost prezentat de SRI ca o tentativă de contribuție la aflarea adevărului despre reprimarea sângeroasă a protestatarilor din decembrie 1989.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei de la Cernavodă, a încheiat un acord cu subsidiara BWXT Medical Ltd a furnizorului american de componente și combustibil pentru industria nucleară BWX Technologies, în baza căruia va fi explorată posibilitatea de a coopera la o investiție în producția de izotopi medicali.
Șapte state membre UE, printre care Germania, Spania și Danemarca, și-au intensificat opoziția față de eforturile Franței de a include energia nucleară în obiectivele UE privind energiile regenerabile, potrivit unei scrisori consultate de Reuters.
Primul dintre cele două reactoare ale noii centrale nucleare Hinkley Point C din Marea Britanie, aflată în construcție și care va genera electricitate cu emisii reduse de carbon suficientă pentru alimentarea a circa 3 milioane de locuințe, a fost adus pe amplasamentul unității de producție de energie, transmite BBC.
România va interveni oficial de partea Bruxelles-ului în procesul în care Austria a atacat oficial în justiția UE, toamna trecută, decizia Comisiei Europene din martie 2022 de a califica energia nucleară și gazele naturale drept ″durabile″ din punct de vedere al mediului, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a primit o ofertă de la Sensonics Ltd (Marea Britanie) în cadrul unei licitații pentru achiziționarea și instalarea unui sistem de monitorizare seismică de structuri, care să transmită automat în timp real un semnal de alarmă către camerele de comandă ale unității de producție de energie în caz de cutremur major, la atingerea unui anumit nivel de accelerație seismică, semnal în urma căruia dispecerii Nuclearelectrica să ia decizia de oprire manuală a celor două reactoare ale centralei, în caz că acestea nu se opresc automat.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, încearcă pentru a treia oră consecutiv în mai puțin de 2 ani să-și cumpere și instaleze un sistem de monitorizare seismică de structuri care să transmită automat în timp real un semnal de alarmă către camerele de comandă ale unității de producție de energie în caz de cutremur major, la atingerea unui anumit nivel de accelerație seismică, semnal în urma căruia dispecerii Nuclearelectrica să ia decizia de oprire manuală a celor două reactoare ale centralei, în caz că acestea nu se opresc automat.
Timp de zeci de ani, copiii din Statele Unite și URSS au fost instruiți cum să reacționeze la un atac nuclear. La un an de la invazia rusă în Ucraina, revine acest pericol pentru noile generații? În timpul ofensivei sale, Vladimir Putin a anunțat alertarea "forței de descurajare" nucleare a armatei sale. Un anunț "periculos", "iresponsabil" și o escaladare "inacceptabilă" răspundea Washingtonul, avertizând Moscova despre "consecințele catastrofale" pe care le-ar putea avea această declarație.
Estimarea de costuri a fost amplu revizuită din cauza scumpirii masive a materialelor și echipamentelor necesare, dar și a creșterii costurilor de finanțare pe fondul avansului dobânzilor, în condițiile celei mai mari inflații din Statele Unite din ultimii peste 40 de ani.
Ungaria se va opune prin veto oricăror sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care afectează energia nucleară, a declarat premierul Viktor Orbán la radioul de stat, transmite The Guardian
Ministerul Energiei vrea să-și trimită un angajat în misiune permanentă la Ambasada României în Statele Unite de la Washington, acesta urmând să aibă statut și grad de diplomat și să țină legătura cu autoritățile și băncile amerciane în vederea promovării intereselor energetice ale României.
25% din producția totală de energie electrică din Uniunea Europeană a fost produsă în 2021 de centrale nucleare situate în 13 state membre ale UE, potrivit Eurostat. Centralele nucleare au produs 731.701 gigawați-oră (GWh) de energie electrică, în creștere cu 7% sau cu 48.189 GWh față de 2020, scrie presa elenă, citată de Rador.
Acordul dintre Guvern și compania de stat Nuclearelectrica, ce stipulează că statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), se angajează să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, va fi aprobat prin lege de către Parlament, nu prin hotărâre de Guvern, așa cum se intenționa inițial, în urmă cu circa 3 luni, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Rusia și-ar putea schimba doctrina militară prin introducerea posibilității unui atac nuclear preventiv în scopul dezarmării unui inamic, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin, relatează CNN și AFP.
Acordul dintre Guvern și compania de stat Nuclearelectrica, ce stipulează că statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), se angajează să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, va fi aprobat prin lege de către Parlament, nu prin hotărâre de Guvern, așa cum se intenționa inițial, în urmă cu circa 3 luni, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a încheiat în urma unei licitații un acord-cadru pe 4 ani cu ambii producători de profil care au depus oferte, în baza căruia va achiziționa în total în perioada respectivă până la 1.500 de tone de concentrat de uraniu natural cu concentrație de 65%.
Constantin-Alexandru Havriș, fostul șef al Direcției Dezvoltare Investiții a companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, este acum director general la EnergoNuclear, compania de proiect controlată integral de SNN prin care va fi implementat proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte majore pe masă, a înregistrat un profit de 1,93 miliarde lei în primele 9 luni ale anului, cu 202% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potențialele credite de peste 3 miliarde de dolari anunțate de principala agenție de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, pentru proiectul de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, vor finanța contracte de export de servicii americane destinate proiectului, a transmis operatorul centralei, compania românească de stat Nuclearelectrica.
Principala agenție de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a anunțat miercuri emiterea de scrisori de interes cu privire la potențiale finanțări în valoare totală de peste 3 miliarde dolari care ar urma să fie acordate proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.