Sistemul de pensii al Germaniei nu va fi viabil financiar în cinci ani, dacă nu va fi reformat, consideră Rainer Dulger, președintele Confederației Asociațiilor Patronale Germane, transmite CNBC.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre reforma pensiilor cerută prin PNRR că o măsură care trebuie luată este ca pensia de care beneficiază persoana să nu fie mai mare decât salariul în plată.
Guvernul a aprobat, prin lege, instituirea în România a unui produs paneuropean de pensii personale.
Guvernul vrea să modifice legislația primară care reglementează sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul 2) și facultative (Pilonul III), principalele măsuri fiind stabilirea unui comision unic de administrare, constituire la nivelul entității a unui comitet de investiții format din membri independenți (care va adopta decizii pentru operațiunile de investire/dezinvestire), precum și a unui comitet de remunerare.
Premierul Nicolae Ciucă afirmă că a discutat ”de principiu” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre pragul de 9,4% din PIB prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și cele două părți au convenit să fie înlocuit cu indicatori de disciplină fiscală conform studiului realizat de Banca Mondială în domeniu și transmis Guvernului.
Guvernul vrea să modifice legislația primară care reglementează sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul 2) și facultative (Pilonul III), principalele măsuri fiind stabilirea unui comision unic de administrare, constituire la nivelul entității a unui comitet de investiții format din membri independenți (care va adopta decizii pentru operațiunile de investire/dezinvestire), precum și a unui comitet de remunerare.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că pensiile vor fi mărite, iar pentru asigurarea resurselor România nu va apela la ajutorul Fondului Monetar Internațional (FMI), ci se va împrumuta de pe piață.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că impactul bugetar calculat pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 va fi de 11 miliarde lei. El susține că cifrele luate în calcul de PSD din mai multe surse oficiale arată că nu există ”niciun fel de probleme” pentru a asigura bugetul pentru creșterea pensiilor începând din anul următor.
Banca Angliei le-a spus parlamentarilor britanici că o serie de fonduri de pensii erau la câteva ore de un dezastru, când a intervenit pe piața obligațiunilor pe termen lung, săptămâna trecută, transmite CNBC.
Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie, la 3.000 lei, majorarea pensiilor urmând a fi de maximum 11%, în functie de bugetul pe anul viitor, au precizat surse politice pentru News.ro.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că PSD este partidul care a venit, în coaliție, cu „cele mai bune programe pentru IMM-uri și pentru capitalul românesc, cu cele mai bune soluții și scheme de ajutor”. „Nu știu acum dacă acel impozit unic mai reprezintă și progresul, dar sunt ferm convins că împreună vom găsit soluțiile cele mai bune”, a afirmat liderul PSD.
Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea critică în termeni duri afirmația actualului deținător al acestui portofoliu, Marcel Boloș, care a spus că România nu se poate comporta „ca o țară sălbatică” în privința pensiilor speciale, pe motiv că aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană. „Suntem într-o țară în care un magistrat care lucrează până la 45 de ani are de 10 ori mai mult pensia medie decât un profesor. Asta înseamnă țară sălbatică”, susține Cristian Ghinea.
Fostul ministru USR al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, cataloghează drept „o minciună, pur și simplu” afirmațiile conform cărora pensiile din România nu pot crește din cauza pragului de 9,4% din Produsul Intern Brut stabilit prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru bugetul de pensii, el arătând că, în prezent, acest prag s-ar atinge dacă pensiile ar crește cu 27% și provocându-i pe cei aflați la conducere să facă această majorare. „De-asta sunt așa de nervoși pe PNRR, pentru că pe lângă pragul ăla, PNRR spune ceva foarte important: nu mai depinde pensia românilor de pixul politicienilor. Pur și simplu, de două ori pe an se indexează pensia pe o formulă matematică, în funcție de inflație și de creștere economică”, explică Ghinea.
Problemele seniorilor sunt în atenția Guvernului și ne preocupă să găsim acele soluții prin care să readucem echilibrul necesar în sistemul de pensii, astfel încât trecerea de la viața activă la anii de pensie să nu mai însemne o scădere abruptă a nivelului de trai, afirmă premierul Nicolae Ciucă în mesajul transmis sâmbătă, de Ziua vârstnicilor, subliniind că responsabilitatea și solidaritatea sunt vitale pentru perioada actuală.
În contextul în care senatorii puterii au decis majorarea salariilor tuturor demnitarilor, Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a arătat că în timp ce omologii miniștrilor români au salrii de peste 15.000 euro, demnitarii români au doar câte 2.500 euro lunar. Totodată, Boloș a afirmat că dacă România ar elimina pensiile speciale, care nu sunt bazate pe contributivitate, s-ar comporta ca o ”țară sălbatică”, susținând că astfel de pensii există și în UE.
Proiectul de buget pentru anul 2023 va fi adoptat de Guvern cel mai târziu la 27 octombrie, urmând să fie identificate resurse pentru mărirea salariilor și a pensiilor începând cu anul viitor, a anunțat premierul Ciucă.
În contextul creșterii accelerate a prețurilor de consum și al erodării puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici, ca formă de compensare parțială a inflației din ultima perioadă, PNL a redactat un proiect legislativ prin care propune majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat la Craiova că pensiile trebuie mărite pentru toată lumea, indiferent de valoarea pensiei, iar majorarea trebuie să pornească de la 10%.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 90,47 miliarde lei, la finalul lunii iulie 2022, în creștere cu 3% față de nivelul înregistrat la 31 iulie 2021, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susține că Partidul Național Liberal dorește creșterea pensiilor cu 16% și că ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a anunțat că a identificat resursele bugetare, trebuie să găsească formula de creștere a pensiilor. În caz contrar, ”pleacă acasă”. Liberalul a adăugat că Adrian Câciu se împrumută la dobânzi mai mari decât fostul ministru al Finanțelor Florin Cîțu și ”negociază mai prost”. ” Vom avea luni sau marți ședință de coaliție și vă asigur că domnul Câciu va fi chemat să răspundă de ce România se împrumută cu aproape 9%”, a arătat el.
Într-un context de ameliorare a marjelor și a creșterii oportunităților tramsporturilor pe Dunăre începând cu luna martie, fenomene semnalate de Profit.ro, Transport Trade Services vine cu rezultate drastic ameliorate la S1. „În condițiile generate de reconfigurarea lanțurilor logistice – efecte ale războiului din Ucraina, care au condus la modificări substanțiale ale condițiilor de piață, Grupul TTS a înregistrat creșteri, atât ale cifrei de afaceri, cât și ale nivelului de profitabilitate.”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că pensiile vor crește "cu siguranță" de la începutul anului viitor. El evită să avanseze un procent, explicând că, potrivit legii, rata inflației cu care ar trebui indexate pensiile este cea din anul 2021 și menționând că se fac simulări pentru ca nu acela să fie procentul care să fie luat în calcul.
Guvernul vrea să modifice legislația primară care reglementează sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul 2) și facultative (Pilonul III), principalele măsuri fiind eliminarea comisionului aplicat direct pe contribuția participanților, introducerea în structura organizatorică a administratorilor a unui comitet special care să verifice modul în care sunt investiți banii contribuabililor, precum și mai multe sancțiuni pentru administratorii care încalcă legea și un regim mai strict de verificare, autorizare și control al administratorilor.
Pilonul II de pensii private a recuperat deja peste jumatate din deprecierea de anul acesta, iar activele administrate au ajuns la un nivel record pentru sistem, transmite Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), într-un context în care a reapărut disputa legată de o eventuală desființare a pilonului.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu susține desființarea Pilonului 2 de pensii, ci dezvoltarea asigurărilor private. El dă asigurări că nu au existat discuții privind modificarea legislației în sensul reducerii contribuției la Pilonul 2.