Înmatriculările de autoturisme din România au înregistrat un salt spectaculos în luna septembrie, însă doar comparativ cu septembrie 2019, o lună în care înmatriculările scăzuseră drastic. În realitate, piața nu și-a revenit încă din criza de coronavirus.
Piața de autovehicule din Franța a crescut ușor în septembrie, însă evoluția se datorează vehiculelor comerciale, care au avut un avans simțitor, în timp ce autoturismele au continuat să scadă. În același timp, pentru Dacia a fost o lună extrem de favorabilă, cu o creștere foarte mare.
BMW trebuie să plătească 18 milioane de dolari, amendă pentru distribuirea de informații false privind vânzările în anii trecuți, potrivit US Securities and Exchange Commission.
Dacia Sandero reușește să se mențină în topul celor mai vândute autoturisme din Europa, cu o lună înainte de lansarea noii generații. Modelul românesc este al patrulea cel mai vândut model de clasă B, după Renault Clio, Peugeot 208 și Opel Corsa.
Piețele de autovehicule la nivel global au un grafic de revenire în formă de V, atât în vânzări, cât și în producție, potrivit analiștilor, care sunt însă de părere că impactul pandemiei va continua să producă efecte și în anii următori.
Mitusbishi a revenit asupra deciziei de a se retrage din Europa, potrivit celor mai recente informații neoficiale, care arată că ar pregăti un nou model pentru anul viitor.
România a avut, în august, cel mai mare declin al pieței de autoturisme noi din Europa, de 51,9%, relevă datele Asociaței Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA). La nivelul UE, scăderea a fost de 18,9%, iar în Europa (UE+EFTA+Marea Britanie), de 17,6%.
Piața auto din Germania, cea mai mare din Uniunea Europeană, este departe de a-și reveni, din cauza restricțiilor pe care programul de subvenționare le impune mașinilor cu motoare cu combustie. Dacia și-a mărit serios declinul în august, cel mai mare din toate piețele europene.
Piața auto din Franța și-a oprit avansul generat de programul de stimulare, lansat de guvern în luna iunie, și a revenit la declin. Dacia, s-a resimțit în urma acestei frânări și a intrat din nou în zona negativă a vânzărilor, după două luni de creștere.
Piața auto din România a continuat să scadă, ca efect al crizei generate de epidemia de coronavirus. Închiderile de fabrici și carantina din perioada martie – mai a produs efecte și în luna a opta din acest an.
Comisia Europeană (CE) va putea efectua, de mâine, controale la fața locului asupra autovehiculelor pentru depistarea eventualelor nereguli privind emisiile de noxe și va putea amenda direct producătorii și importatorii de automobile, cu până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul neconform, potrivit noului Regulament UE privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor.
Achizițiile de mașini electrice în Europa au accelerat în luna a șaptea la o cotă de piață de 18%, un nivel aproape greu de imaginat în urmă cu numai 2-3 ani. Înmatriculările de autoturisme și-au revenit aproape complet, menținând o scădere de numai 4%, însă Dacia a pierdut din cota de piață în fața concurenților.
Vânzările de automobile la nivel mondial au fost în luna iulie mai mici cu 6,8% față de luna similară din 2019, industria reușind astfel să reducă, tot mai mult, scăderea înregistrată în lunile de blocaj. Cu toate acestea, după șapte luni, declinul pieței globale de automobile rămâne mare.
Vânzările de automobile electrice și plug-in hybrid din Europa au depășit nivelul înregistrat în China, pe primele șapte luni ale anului, ca urmare a programelor extinse de subvenționare a achiziției de astfel de autmobile.
Piața auto din China își revine cu o viteză mai mare decât anticipaseră specialiștii, în luna iulie fiind raportat un avans de 16%, a patra lună consecutivă de creștere.
Datele privind înmatriculările de autovehicule din România arată că, în pofida unei scăderi procentuale, înmatriculările au crescut față de lunile anterioare, chiar dacă în comparație cu luna similară din 2019 volumul este mai mic.
Piața auto din Spania a reușit să iasă timid din declinul care se instalase încă din marte, odată cu închiderea fabricilor și dealerilor, ca efect al epidemiei de coronavirus. Iulie este prima lună de creștere, ca urmare a startului programului de subvenționare. Dacia a beneficiat parțial de program, dar nu a reușit să marcheze a doua piață cu creștere din Europa, în acest moment.
Dacia continua să înregistreze scăderi pe piața din Germania, unde programul de stimulare a industriei auto nu produce încă efecte asupra majorității jucătorilor din piață, inclusiv Dacia.
Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut de 7 ori mari rapid decât piața în luna iulie, după prăbușirea din lunile precedente, în timp ce, în Franța, înmatriculările Dacia au continuat avansul din luna iunie, creșterea accelerând la 15%.
Înmatriculările de autoturisme au rămas în teritoriul negativ și în iulie, dar procentul a crescut și mai mult față de lunile anterioare, motivul principal fiind decalajul pe care sistemul românesc de înmatriculare îl are, prin extinderea perioadei provizorii la 90 de zile. În acest fel, este prima lună în care se resimt masiv scăderile vânzărilor din perioada stării de urgență, relevă date analizate de Profit.ro.
Piața de autoturisme a cunoscut modificări radicale în perioada pandemiei. Luna iunie, prima în care industria europeană de automobile a început să recupereze terenul pierdut, aduce noutăți importante.
Volvo Cars a anunțat rezultatele financiare pentru primul semestru, cu o pierdere operațională de aproape 1 miliard de coroane suedeze, după o scădere a vânzărilor de 21%.
PSA Group a anunțat rezultatele financiare după 6 luni, cu cifre care arată o performanță a business-ului, în condițiile dificile ale pandemiei de coronavirus.
Mitsubishi Motors va pleca din Europa, potrivit planului pe termen mediu prezentat de companie odată cu rezultatele primului trimestru din noul an fiscal.
Piața de vehicule comerciale din Uniunea Europeană pare că și-a revenit mult mai bine decât cea de autoturisme. În iunie, scăderea față de anul trecut s-a diminuat la 10% pe segmentul de LCV.