Peste 4.000 de delegați și observatori se întrunesc astăzi în capitala Canadei, Ottawa, la startul penultimei runde de negocieri ONU menite să ducă la un tratat care a fost comparat ca magnitudine cu cel din 2015 de la Paris privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Discuțiile au fost blocate de dezacorduri privind modalitățile de gestionare a celor circa 400 de milioane de tone de deșeuri din plastic generate anual la nivel global.
Din apă și mâncare, ingerăm în prezent echivalentul în plastic al unui card de credit în fiecare săptămână. Micro și nano plasticele sunt acum din ce în ce mai prezente în viața noastră de zi cu zi: numeroase studii demonstrează prezența particulelor de micro și nano plastic de-a lungul întregului lanț alimentar, potrivit Rador Radio România.
UE a convenit să facă toate ambalajele reciclabile până în 2030 și să interzică recipientele de plastic de unică folosință în restaurante, limitând în același timp PFAS („poluanți eterni”), măsuri însoțite de derogări greu de obținut, potrivit AFP.
Autoritățile din nordul Spaniei au declarat stare de urgență ecologică după ce cantități uriașe de plastic au fost aduse de apele mării pe plajele locale, informează agenția germană DPA.
Ambalajele din plastic pentru fructele și legumele proaspete vor fi interzise de la 1 ianuarie în Franța, în contextul în care țara va elimina treptat plasticul de unică folosință, transmite France24.
Restaurantele și cafenelele din Canada nu mai pot oferi paie, pungi sau tacâmuri din plastic, chiar dacă bătălia guvernului pentru eliminarea acestor articole de unică folosință nu este câștigată încă, informează AFP.
Coca-Cola, Danone și Nestle au fost acuzate că fac afirmații înșelătoare cu privire la sticlele lor de apă din plastic care sunt „100% reciclate”. Un organism de protecție a consumatorilor și două grupuri de mediu au depus o plângere la Comisia Europeană în legătură cu presupusa „spălare ecologică” (greenwashing), scrie BBC.
Fiecare persoană care locuia în Uniunea Europeană a consumat în medie 77 pungi de transport din plastic subțire (LPCB), în 2021, cu 11 mai puține decât în 2020, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Revizuirea generală a normelor de ambalare aplicabile în UE, în scopul creșterii sustenabilității, este considerată o etapă importantă în vederea reducerii deșeurilor din plastic, dar drumul care se prefigurează este anevoios, susține Curtea de Conturi Europeană (ECA) într-un raport.
Operatorii economici din România care introduc pe piață alternative reutilizabile durabile sau care nu conțin plastic la produsele din plastic de unică folosință trebuie să se înregistreze, până pe 24 noiembrie 2023, în Registrul electronic național al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) - APR, susțin consultanții de mediu, într-o analiză publicată recent.
Guvernul suedez a anunțat că vrea să elimine din noiembrie 2024 taxa pe pungile din plastic instituită în 2020, demers care a suscitat îngrijorare în ceea ce privește politicile sale de mediu, informează AFP.
Producătorul austriac de ambalaje din plastic Alpla, cel mai mare jucător din industria europeană de profil, cu 5 unități de producție în România, a deschis, în parteneriat cu firma românească Ecohelp și compania elvețiană United Polymer Trading (UPT), o unitate de reciclare a PET-urilor la Târgu Mureș, investiție de 7,5 milioane de euro.
Producătorul austriac de ambalaje din plastic Alpla, cel mai mare jucător din industria europeană de profil, cu 5 unități de producție în România, a deschis, în parteneriat cu firma românească Ecohelp și compania elvețiană United Polymer Trading (UPT), o unitate de reciclare a PET-urilor la Târgu Mureș, investiție de 7,5 milioane de euro.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) susține că a descoperit diferențe în compoziția mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene, menționând că, dacă a fost încălcată legislația și va fi dovedit dublul standard, atunci compania producătoare riscă o amendă de până la 4% din cifra de afaceri.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) susține că a descoperit diferențe în compoziția mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene, menționând că, dacă a fost încălcată legislația și va fi dovedit dublul standard, atunci compania producătoare riscă o amendă de până la 4% din cifra de afaceri.
Comisia Europeană va anunța în zilele următoare noi reguli care vizează industria de ambalaje, de la capsulele de cafea și până la sticlele din plastic de folosință unică, în încercarea de a reduce cantitatea de deșeuri generată, transmite Bloomberg.
Fiecare persoană din Uniunea Europeană a generat, în medie, 34,6 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic în 2020 iar din această cantitate doar 13 kilograme (sau 38%) au fost reciclate, arată datele publicate de Eurostat.
Holdingul belgian de investiții Quva, proprietarul Mateco România, cumpără producătorul de sticle din plastic și preforme Resilux, inclusiv subsidiara românească, într-o tranzacție estimată la 271 milioane de euro.
1 ianuarie 2022 este data de la care în Franța sunt luate noi măsuri de eliminare a plasticului. Fructele și legumele vor fi vândute fără celebrul ambalaj de plastic – cutia ori sacul din plastic în care sunt așezați, spre exemplu, cartofii. Vor fi și excepții. Pentru că sunt foarte mici, fructele roșii vor fi vândute și în continuare într-un ambalaj de plastic.
Statele Unite sunt de departe țara care contribuie cel mai mult la poluarea cu plastic din lume, transmite AFP.
Multinaționala de băuturi răcoritoare Coca-Cola alături de Pepsico, Unilever și de Nestlé sunt companiile care au poluat cel mai mult lumea cu plastic pe parcursul ultimului an, potrivit studiului pe care îl publică anual organizația de apărare a mediului Greenpeace, relatează EFE.
Producătorul austriac de ambalaje din plastic Alpla, cel mai mare jucător din industria europeană de profil, cu 4 unități de producție în România, preia rivalul compatriot Wolf Plastics Group, inclusiv subsidiara românească, Wolf Plastics Ambalaje.
Franța va interzice ambalajele din plastic pentru aproape toate fructele și legumele începând cu ianuarie 2022 în încercarea de a reduce deșeurile din plastic, potrivit unui comunicat difuzat de ministerul mediului, transmite Reuters.
Producătorul austriac de ambalaje din plastic Alpla, cel mai mare jucător din industria europeană de profil, cu 5 unități de producție în România, a semnat un parteneriat cu firma românească Ecohelp și compania elvețiană United Polymer Trading (UPT) pentru construcția unei unități de reciclare a PET-urilor la Târgu Mureș, investiție estimată la 7,5 milioane de euro.
Cu aproape două luni întârziere față de termenul limită până la care România trebuia să transpună Directiva UE antiplastic, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care interzice punerea pe piață a unor produse din plastic de unică folosință și impune reducerea etapizată în cazul altora.