Românii plătesc în continuare cele mai mici prețuri pentru alimente și băuturi non-alcoolice la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor Eurostat.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, consideră că putem asista la ieftiniri în ceea ce privește alimentele la raft sau bunurile de larg consum, tocmai pentru faptul că "lumea consumă mai puțin", iar oferta este mai mare decât cererea.
Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a scăzut semnificativ în martie, din cauza reducerii cererii, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (Covid-19) și a declinului prețului la țiței, a anunțat, joi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Marfa este din abundență și majoritatea prețurilor au revenit la valorile inițiale, cu excepția produselor din import, a declarat, luni, la Digi 24, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
O eventuală plafonare a prețurilor pe durata stării de urgență ar putea avea efecte negative atât asupra consumatorilor, cât și asupra producătorilor, spune ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El adaugă că a fost înregistrată o creștere a prețurilor atunci când și cererea a fost mare, când cumpărătorii intrați în panică își făceau stocuri de alimente, dar că pentru produsele autohtone, cel puțin, prețurile și-au revenit la normal.
Direcția Antifraudă a ANAF monitorizează și analizează comerțul cu produse care au înregistrat creșteri "semnificative nejustificate ale prețurilor, pentru asigurarea unui mediu concurențial onest și a accesibilității mijloacelor de prevenire a infectării". Monitorizarea variațiilor de prețuri și verificarea modului de declarare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă include atât dispozitive medicale (măști, mănuși, biocide, dezinfectanți) și alte echipamente de protecție sanitară, care asigură prevenția și tratarea afecțiunilor asociate COVID-19, cât și produse alimentare esențiale specifice coșului de bază, a transmis Antifrauda.
Măsurile de izolare la domiciliu și achizițiile de alimente determinate de panică pe fondul pandemiei de coronavirus ar putea stimula prețurile mondiale la alimente, chiar dacă există o ofertă suficientă de cereale și oleaginoase în principalele state exportatoare, a declarat sâmbătă un economist șef de la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), informează Reuters, citat de Agerpres.ro.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coșul minim de consum lunar, pentru protejarea cetățenilor de posibile creșteri bruște și substanțiale de prețuri. Plafonarea ar urma să fie făcută pe perioadă determinată, mai exact pe durata stării de urgență.
Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a crescut pentru a patra lună consecutiv, în ianuarie, ca urmare a majorării prețurilor la uleiuri vegetale, zahăr și grâu, a anunțat, joi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), informează Reuters.
Prețurile mondiale la alimente au crescut în decembrie, pentru a treia lună consecutiv, atingând cea mai ridicată valoare din ultimii cinci ani, ca urmare a najorării puternice a prețurilor la uleiurilor vegetale, zahăr și lactate, precum și a relansării prețurilor la cereale, a informat joi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în octombrie, pentru prima dată în ultimele cinci luni, în urma creșterii cotațiilor la zahăr și cereale, a anunțat joi Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Inflația anuală se va situa peste limita superioară a intervalului țintit de BNR în următoarele luni, în pofida unei încetiniri sub estimări în septembrie, potrivit analiștilor Erste, care apreciază că presiunile inflaționiste sunt încă prezente în economie.
Rata anuală a inflației a coborât la 3,9% în luna august a acestui an, de la 4,1%, în luna iulie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,98%, cele alimentare cu 5,02% iar prețul serviciilor a înregistrat un avans de 4,23%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a coborât în august, pentru a treia lună la rând, ca urmare a unei ieftiniri semnificative a zahărului, grâului și porumbului, a anunțat, joi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), informează Reuters.
Avansul indicelui global al prețurilor produselor alimentare s-a atenuat în iunie, după cinci luni de creștere consecutivă, pe fondul declinului prețurilor produselor lactate, a anunțat joi Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Românii plătesc cele mai mici prețuri pentru alimente și băuturi non-alcoolice la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor Eurostat.
Motivul? Intrarea în vigoare de la 1 februare a așa-numitei "Legi a Egalității Alimentare" (#EGalim), sau, potrivit titularurii oficiale, a "Legii pentru echilibrul relațiilor comerciale în sectorul agricol". Scopul declarat al legii este ca fermierii să poată să încheie contracte mai avantajose în calitate de furnizori ai marilor lanțuri de retail și să încaseze mai mulți bani de la acestea, respectiv "distribuirea mai judicioasă a valorii adăugate" din sectorul alimentar pe întreg lanțul logistic.
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a coborât în luna noiembrie 2018 la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani și jumătate, ca urmare scăderii prețurilor la uleiuri vegetale, lactate și cereale, a anunțat, joi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), informează Reuters.
Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a coborât cu 0,9% în octombrie 2018, comparativ cu luna precedentă, în condițiile în care scăderea prețurilor la produse lactate, carne și uleiuri vegetale a contracarat creșterea prețului la zahăr, a anunțat, joi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), informează Reuters.
Inflația anuală în zona euro a încetinit în decembrie la 1,4%, de la 1,5% în luna anterioară, îndepărtându-se și mai mult de ținta Băncii Centrale Europene, arată datele estimative publicate vineri de Eurostat.
Grupul austriac Erste, acționarul majoritar al BCR, a redus estimarea privind inflația anuală în România în decembrie acest an, de la 2,2% la 1,9%, în contextul în care anticipează o creștere mai lentă a prețurilor la alimente în a doua jumătate a anului.
România și Polonia au înregistrat în 2016 cele mai scăzute prețuri ale alimentelor din Uniunea Europeană, cele mai ridicate fiind în Danemarca și Suedia, potrivit datelor publicate joi de biroul european de statistică, Eurostat.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avertizează că există deja un excedent de cerere care tinde să se reflecte negativ în balanța comercială. „Avem primele semnale că, dacă mai stimulăm economia, cum ni se sugerează, eventual să mai reducem dobânda sau să stimulăm creșterea inflației, nu facem altceva decât să creăm locuri de muncă în exterior, nu în România”, spune acesta.
Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a urcat puternic în luna iunie, la -0,7%, de la -3,5% în luna mai, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS), evoluția fiind generată de eliminarea efectului scăderii TVA la alimente, din iunie 2015, din indicele anual, în condițiile în care prețurile au scăzut în iunie față de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor.
Declarația de luni a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, cum că “eroziunea solului și creșterea populației pe plan global sunt două motive pentru care prețurile alimentelor vor crește pe termen lung, iar ieftinirea unor alimente din ultimul an este doar un fenomen de conjunctură”, reprezintă ”o ofensă la adresa consumatorilor, comercianților și producătorilor”, consideră membrii Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).