Grupul de furnizare și distribuție de energie listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, vrea să-și înființeze o filială de producție de electricitate, cu capital de pornire de 125.000 lei, precum și o fundație filantropică cu potențial de promovare a imaginii companiei, cu patrimoniu de 100.000 lei.
Guvernul a promis prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) subvenții de stat pentru investiții în lanțul national de producție de panouri și celule fotovoltaice, în condițiile în care s-a angajat să majoreze cu peste 2.000 MW, până în 2025, puterea instalată în parcuri de generare de energie solară din România.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, încearcă să se pregătească pentru "asaltul" a mii de noi megawați instalați în parcuri eoliene ce urmează a fi construite în zona de sud-est a României, oricum supraaglomerată cu unități de producție de electricitate, în special din vânt, pe lângă centrala nucleară Cernavodă. Acest lucru constituie deja de ceva timp o vulnerabilitate a sistemului, atât din cauza intermitenței generării centralelor eoliene, cât și a faptului că alte regiuni ale țării sunt deficitare din punct de vedere al producției în raport cu consumul, România fiind profund dezechilibrată din acest punct de vedere.
Volumul tranzacțiilor cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră de la Bursa Română de Mărfuri (BRM) a crescut de circa 7 ori în perioada februarie-aprilie 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a transmis operatorul bursier.
Enel Green Power România (EGPR), divizia locală de producție de energie regenerabilă a grupului italian Enel, a convenit preluarea a 6 producători de electricitate verde, controlați de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, deținătorul Monsson Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor".
Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN), controlat de stat prin Ministerul Energiei cu peste 82% din capital, a cerut acordul acționarilor pentru a folosi, la retehnologizarea reactorului 1 al centralei, un set de scule de retubare care a mai fost utilizat deja la retehnologizarea cu succes a centralei Embalse din Argentina, în perioada 2016-2018, printre avantajele acestei variante numărându-se costul estimat, cu circa 89 milioane dolari mai mic decât cel al achiziției unui set nou.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, investește 42 de milioane de euro în retehnologizarea a două stații esențiale pentru închiderea inelului de 400 kV în zona de vest, Reșița și Timișoara, după ce, anul trecut, gradul de completare a acestui a ajuns la 70%, a transmis compania.
Omul de afaceri și politicianul Viorel Cataramă și fostul europarlamentar Petru Luhan, expert în accesarea de fonduri UE și totodată ex-manager financiar la OMV Petrom și Continental Automotive, s-au asociat și intenționează să investească în dezvoltarea de capacități noi de generare de energie electrică din surse regenerabile, eoliene și solare.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorului centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat Bursei de Valori București încheierea a trei tranzacții de vânzare de energie electrică cu livrare în 2022 către GEN-I, gigantul energetic de stat al Sloveniei.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a raportat un profit net de 684,7 milioane lei pe 2020, în creștere cu 27,8% față de anul anterior, ca urmare a majorării producției de energie și a veniturilor obținute din vânzarea acesteia.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de 3,156 milioane euro plus TVA unei subsidiare a gigantului canadian Ontario Power Generation, pentru servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, când reactorul va fi golit de apă
Foarte recent, o altă companie de stat, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a anunțat aprobarea de către acționari a tranzacției prin care va prelua firmele care dețin și operează parcul eolian Crucea Nord din Dobrogea, controlate de mai multe municipalități din Germania. Anterior, Electrica SA, unde statul este cel mai mare acționar, cu circa 48% din capital, a anunțat preluarea unui parc solar din Giurgiu de la un grup de investitori israelieni.
Aceasta încearcă încă din 2019 să se "lipească" de proiectele de la Cernavodă, purtând discuții în acest sens atât cu Guvernul PNL Orban, cât și cu Executivul PSD Dăncilă. Mai recent, a fost selectată de Nuclearelectrica pentru a îi oferi asistență tehnică în identificarea de potențiale amplasamente pentru reactoare modulare mici, în baza unui grant nerambursabil acordat de statul american.
Asociatul majoritar și administratorul special italian al GPSB Solaris 48 SRL, compania aflată în insolvență care deține parcul solar Livada din Satu Mare, cel mai mare de profil din România, cu putere instalată de 56 MW, nu permite accesul în incinta centralei fotovoltaice a tehnicienilor noii firme de operare și mentenanță a acesteia, contractată de către administratorul judiciar român al GPSB Solaris 48 SRL cu aprobarea creditorilor coreeni.
Capacitatea de import de energie electrică a sistemului energetic al României va fi de 3.000 MW de la 1 ianuarie 2021, cu peste 36% mai mare față de începutul anului în curs, iar cea de export – cu peste 27%, a anunțat operatorul de transport și sistem Transelectrica.
Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a evocat recent la centrala nucleară Cernavodă, pentru extinderea și retehnologizarea căreia banca americană de stat ar putea oferi finanțare de miliarde de dolari, decizia luată în 1981 de președintele de atunci al SUA, Ronald Reagan, de a aproba acordarea de către instituție a unui împrumut de aproape 121 milioane dolari pentru ca statul român să cumpere de la gigantul american General Electric două turbogeneratoare pentru unitățile 1 și 2 de la Cernavodă.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a comandat un studiu de evaluare a potențialului tehnico-economic al resurselor de energie regenerabilă din România, în baza căruia să fie revizuită și completată legislația primară națională în vederea transpunerii normelor comunitare în domeniu, după ce Comisia Europeană a caracterizat drept "neambițioasă" ținta națională de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate la 30,7% până în 2030, inclusă în Planul Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) al țării.
Există un potențial foarte mare pentru investiții viitoare în România, în contextul Green Deal, în principal în energia regenerabilă, dar și în digitalizarea rețelelor, a declarat CEO-ul grupului italian Enel, Francesco Starace.
Fosta conducere a Primăriei Capitalei bloca proiectul construirii unei noi centrale de producție de energie termică și electrică în București, în cartierul Titan, avut în vedere de către Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de Ministerul Economiei, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, controlat de stat prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), și-a dublat profitul net în primele 9 luni din 2020 comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 152 milioane lei, scăderea veniturilor companiei fiind mai mult decât compensată de reducerea cheltuielilor.
Profitul net al grupului de furnizare și distribuție a energiei Electrica SA, listat la BVB și unde statul român este cel mai mare acționar, cu circa 48% din capital, a crescut de 2,46 ori în primele 9 luni din 2020, la peste 396 milioane lei.