Guvernul va adopta cât mai curând o strategie pentru dezvoltarea piețșei de capital, a anunțat, în deschiderea Profit Piața de Capital.forum, premierul Florin Cîțu, care s-a arătat favorabil reducerii taxării pe câștigurile la bursă. Premierul a mai arătat că va exista o strategie și pentru capitalizarea instituțiilor financiare ale statului, dar capitalul va trebui atras din alte părți, nu de la buget.
România a avansat în 2020 o poziție în topul principalilor producători de gaze din Uniunea Europeană (UE), ajungând pe locul al doilea, cu o producție de 9 miliarde metri cubi, dublându-și totodată ponderea procentuală, de la 9,1% în 2019 la 16,5% din volumul total de gaze produs de statele UE anul trecut. Însă nu performanțele deosebite ale României, care de altfel nu există (în 2020 România și-a redus cu 10% producția de gaze), sunt explicația acestei situații, ci Brexit-ul și reducerea producției în restul statelor europene, în special în Olanda, actuala ocupantă a primului loc, unde producția a scăzut de la 33,7 miliarde metri cubi în 2019 la 24 miliarde metri cubi în 2020.
Compania finlandeză Nokia va desființa până la 10.000 de locuri de muncă la nivel global, ca parte a unui plan de restructurare, pentru a reduce costurile operaționale și a aloca mai mulți bani activității de cercetare.
AXA SA, cea mai mare companie de asigurări din Franța și una dintre cele mai mari din Europa, a decis să nu mai facă afaceri cu gigantul energetic german RWE AG din cauza ponderii mari a extracției de cărbune și a producției de energie din această sursă în portofoliul de operațiuni al nemților, scrie Bloomberg, citând două surse la curent cu situația.
Cotațiile petrolului cresc, vineri, pentru a treia zi consecutiv, la maximele ultimelor aproape 14 luni, susținute de decizia Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și a aliaților săi de a nu majora, în aprilie, producția de țiței.
AstraZeneca anticipează că va livra mai puțin de jumătate din cantitatea de vaccinuri împotriva Covid-19 pe care s-a angajat să o furnizeze Uniunii Europene în trimestrul al doilea, a declarat, pentru Reuters, un oficial european.
Premierul Cîțu afirmă că lucrează la un act normativ pentru limitarea atât a numărului de membri într-un consiliu de administrație (CA) de la o companie de stat, cât și a numărului de astfel de consilii din care o persoană face parte. Guvernul ar urma să limiteze și cuantumul indemnizațiilor acestor membri în CA-uri. Un proiect în acest sens, mai exact de limitare a ”sinecurilor politice”, a fost inițiat de colegi liberali ai prim-ministrului și chiar a fost adoptat de Senat, dar zace în Camera Deputaților din octombrie 2019, cu puțin timp înainte de venirea la putere a PNL.
Guvernul a prevăzut, în construcția bugetului pentru anul în curs, eliminarea gratuității pentru transportul cu trenul în cazul studenților. Aceștia vor primi în schimb o reducere de 50% la călătoriile cu trenul pe tot parcursul anului.
În contextul modificării legii salarizării unitare în sistemul public, inclusiv al reformării sistemului de salarizare în companiile de stat, premierul Florin Cîțu a arătat că nu renunță la intenția de a reduce salariile la CEC și EximBank.
Banca Națională a României (BNR) ar putea reduce dobânda cheie cu încă 25 de puncte de bază, mutarea fiind posibilă chiar în acest trimestru, consideră analiștii grupului austriac Erste, proprietarul BCR
Mai multe organizații profesionale, printre care unele ale antreprenorilor în construcții, auditorilor energetici și producătorilor de materiale termoizolante, cer viitorului Guvern să majoreze de mai mult de 3 ori, de la 1,2 la 4 miliarde euro, alocarea de fonduri UE din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) post-COVID 19 pentru investiții în sporirea eficienței energetice a clădirilor.
O aeronavă a companiei naționale TAROM, care trebuia să zboare sâmbătă spre Londra, a fost întoarsă înapoi pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”, în urma identificării unei ”indicații neconforme”, după cum a relatat compania.
Economistul șef al Băncii Naționale a României spune că statul trebuie să reducă deficitul bugetar începând de anul viitor, care ar rămâne deosebit de ridicat în comparație cu regiunea, și că este nevoie de măsuri atât pe partea de venituri cât și pe cea de cheltuieli. Programul de lucru al bugetarilor ar trebui redus cu o cincime cu reducerea corespunzătoare a lefurilor și angajările ar trebui să fie cvasi-înghețate. “Nu e deloc normal ca salariul mediu din sectorul bugetar să fie mai mare decât în sectorul privat”, spune Lazea.
Guvernul a aprobat, printr-un memorndum, planul de restructurare a companiei naționale TAROM și ajutorul de stat care va fi acordat în acest scop.
Compania aeriană națională TAROM are un plan de restructurare, analizat de Profit.ro, pentru care a estimat un cost de până la 1,84 miliarde lei (aproximativ 380,3 milioane euro), din care solicită 923,6 milioane lei (aproximativ 190,8 milioane euro) ca ajutor de stat individual de restructurare din partea Guvernului. Promite în schimb scăderea cu 33% a numărului total al angajaților, inclusiv reducerea cu 50% a pozițiilor de management, respectiv reducerea cheltuielilor prin închiderea unor agenții, optimizarea rutelor operate și a costurilor privind combustibilul
Comisia Europeană "invită" România să ia în considerare măsuri care să sprijine implementarea graduală a "taxării verzi"și caracterizează drept "neambițioasă" ținta națională de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate al României la 30,7% până în 2030, se arată în evaluarea Bruxelles-ului asupra Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) elaborat de Guvern.
În ianuarie 2017, Guvernul a aprobat prin Hotărâre lista agenților economici cărora Transelectrica le-ar putea limita alimentarea cu curent electric în cazul apariției unor situații de criză gravă în sistemul energetic național, pentru protejarea consumatorilor casnici. Pe listă, care a fost făcută publică atunci, figurau cei mai mari consumatori de energie din economia românească, cum ar fi Donasid, Alro sau ArcelorMittal, precum și mari complexuri de clădiri de birouri, spații industriale și logistice.
Titularii unui certificat de competență profesională vor putea obține permisul de conducere de la vârsta de 18 ani, în loc de 21 de ani, în cazul vehiculelor din categoria C și CE, respectiv de la 21 ani, în loc de 24 de ani, în cazul vehiculelor din categoria D și DE.
România a importat, în primele 7 luni din 2020, o cantitate de țiței de 3,68 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 1,308 milioane tep (26,2%) mai mică față de cea importată în perioada similară din 2019, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Poliția locală din Sectorul 2 al Capitalei a început să someze proprietarii mașinilor abandonate pe spațiul public. Proprietarilor le este pus în vedere să își ridice autovehiculul în termen de 10 zile, altfel acesta va fi declarat abandonat și ridicat de pe spațiul public, urmând a fi returnat doar în urma achitării taxelor aferente și costurilor datorate primăriei.
Firmele care înregistrează capitaluri proprii pozitive și cele care își majorează capitalurile proprii vor beneficia de reduceri la plata impozitului de profit, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate vineri seară de Guvern. Măsura se aplică plătitorilor de impozit pe profit, microîntreprinderilor și plătitorilor de impozit specific. Pentru îndeplinirea mai multor condiții privind capitalurile, procentajele se cumulează, astfel că se poate ajunge la o reducere mai consistentă. Pentru a putea acorda aceste reduceri, termenul limită pentru declararea/plata impozitului pe profit este amânat pentru 25 iunie.
Firmele care înregistrează capitaluri proprii pozitive și cele care își majorează capitalurile proprii vor beneficia de reduceri la plata impozitului de profit, potrivit unui proiect postat pe site-ul Ministerului Finanțelor. Măsura se aplică plătitorilor de impozit pe profit, microîntreprinderilor și plătitorilor de impozit specific. Pentru îndeplinirea mai multor condiții privind capitalurile, procentajele se cumulează, astfel că se poate ajunge la o reducere mai consistentă.
Băncile centrale din piețele emergente au continuat să reducă ratele dobânzilor de referință în iulie, pentru a 18-a lună consecutivă, în încercarea de a stimula economiile locale, puternic afectate de pandemia de Covid-19.
Companiile care înregistrează capitaluri proprii pozivitve precum șicele care majorează anual aceste capitaluri vor beneficia de o reducere a impozitelor, potrivit unei scheme de ajutor de stat discutate de Guvern în primă lectură.