Furnizorul de gaze naturale al operatorului de termoficare al Capitalei a argumentat că acesta nu riscă să rămână fără aprovizionare, putând intra în portofoliul unui furnizor de ultimă instanță (FUI). Replica Termoenergetica: cei mai mari furnizori de gaze naturale ai țării vor să renunțe la calitatea de FUI.
Plafonarea prețurilor și compensarea facturilor de la 1 noiembrie 2021 până la finalul iernii, în condițiile creșterilor masive de prețuri, a anulat practic motivația consumatorilor casnici de a-și schimba furnizorul sau contractul în căutare de deal-uri mai bune. În plus, autoritățile nu exclud posibilitatea de a prelungi aplicarea legislației de plafonare și compensare și după 1 aprilie 2022.
Compania Gaz Vest din Arad, controlată conform termene.ro de omul de afaceri Victor Dombrovschi (cu 73,63% din capital) și la care SIF Banat-Crișana deține peste un sfert din acțiuni, un business cu rulaj anual de peste 70 milioane lei, a anunțat că își suspendă activitatea de furnizare a gazelor naturale pentru 3 luni, din cauza scumpirii galopante a gazelor pe piețele angro, precum și a neclarităților din legislația de compensare a facturilor și plafonare a prețurilor, care au făcut ca băncile să-și retragă finanțările acordate companiei.
Creșterea galopantă a prețurilor la gazele naturale pe piețele angro de profil, precum și legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor în această iarnă, au făcut ca mai mulți furnizori să se retragă din această activitate, renunțând la licențe, fapt care a pus presiune atât pe furnizorii de ultimă instanță (FUI), obligați să preia portofolii semnificative de clienți rămași fără furnizori, cât și pe ANRE, care s-a văzut nevoită să înăsprească legislația în domeniu.
Engie România, parte a grupului francez omonim, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație din România, cu o cotă de piață de peste 52% în august 2021, afirmă că a cumpărat gaze angro pentru aprovizionarea clienților săi în această iarnă și la prețuri mai mult decât duble față de plafonul impus prin legislația de compensare la facturarea consumatorilor casnici, de 250 lei/MWh.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale (SNT), a reluat licitația prin care vrea să cumpere gaze spot din import pentru echilibrarea sistemului în caz de penurie pe piața internă, confirmând informația transmisă anterior de Profit.ro.
Compania Oligopol SRL din Brașov, controlată și condusă de antreprenorul Ioan Olaru și care deține în concesiune rețelele de distribuție a gazelor naturale din localitățile Feldioara (Brașov) și Micfalău (Covasna), a solicitat Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) retragerea licenței de furnizare a gazelor, acordată inițial în urmă cu aproape 16 ani, în 2006.
Legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale intrată în vigoare la 1 noiembrie prevede că, în iarna aceasta, Guvernul va da primăriilor bani de la bugetul de stat pentru subvenționarea a 50% din diferența dintre prețul efectiv la care producătorii de energie termică ce alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire cumpără gaze din piață și prețul plafonat de 0,250 lei/kWh (250 lei/MWh).
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la PROFIT NEWS TV, că scumpirea gazelor și a energiei nu a fost singurul motiv pentru care cel mai mare producător de îngrășăminte din România, Azomureș, a anunțat oprirea temporară a producției, compania primind recent și un ajutor de stat de circa 25 milioane lei.
România, Franța, Italia, Spania și Grecia au solicitat Comisiei Europene revizuirea regulilor comunitare ale pieței de energie din UE astfel încât prețul de închidere al tranzacțiilor spot să nu mai fie prețul energiei celei mai scumpe, care în momentul de față este cea produsă din gaze naturale, sistemul scumpind artificial electricitatea în Uniune, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la PROFIT NEWS TV.
Marian Neacșu de la PSD, proaspăt numit în funcția de secretar general al Guvernului Ciucă, și-a dat demisia din postul de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, una dintre cele mai bănoase și influente funcții de conducere din statul român, pentru care s-au purtat întotdeauna negocieri dure între partide, dar și în interiorul acestora.
Convocarea în Parlament survine și într-un moment în care numirea lui Marian Neacșu de la PSD în funcția de secretar general al Guvernului Ciucă ar putea lăsa vacant un post de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, una dintre cele mai bănoase și influente funcții de conducere din statul român, pentru care s-au purtat întotdeauna negocieri dure între partide, dar și în interiorul acestora.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, a decis să își devanseze pentru iarna aceasta reviziile programate inițial în vara anului viitor și să oprească astfel temporar producția, în condițiile în care îi expiră la finalul lui 2021 contractul de aprovizionare cu gaze naturale, încheiat la "preț foarte bun".
Premierul liberal al Executivului de coaliție PNL-PSD-UDMR, Nicolae Ciucă, va participa marți la o conferință de presă prilejuită de finalizarea, de către filiala de înmagazinare Depogaz a producătorului de gaze naturale controlat de stat Romgaz, a noii stații de uscare a gazelor de la depozitul de înmagazinare Bilciurești din județul Dâmbovița, cel mai mare din țară.
Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, se confruntă cu o situație excepțională din cauza prețului foarte mare la gaz naturale și energie electrică și, în consecință, începe pregătirile pentru oprirea temporară a producției.
IMM-urile și microîntreprinderile care în ultimii trei ani fiscali au beneficiat de ajutoare de stat de minimis în valoare de peste 200.000 de euro (sau 100.000 de euro în cazul firmelor de transport de marfă) sunt excluse de la beneficiul scutirii în această iarnă de la plata tarifelor reglementate (transport și distribuție), certificatelor verzi, contribuției de cogenerare și accizei la energie electrică, respectiv a tarifelor reglementate și a accizei la gaze naturale, prevăzut de OUG nr. 118/2021 privind compensarea facturilor și plafonarea prețurilor la energie și gaze.
Pentru fondurile necesare investiției, se ia în calcul contractarea unui împrumut de la Fondul Român pentru Eficiența Energiei (FREE), structură înființată în 2001 prin OUG de către Guvernul Adrian Năstase pentru gestionarea resurselor financiare primite de România de la Fondul Global de Mediu, prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).
Prețurile la energie în Europa au doborât record după record încă înainte de venirea iernii și această criză se va agrava pe măsură ce temperaturile vor începe să scadă.
Guvernul are în vedere reglementarea prin legislație primară a criteriilor financiare de licențiere a furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, pentru impunerea unor condiții minimale de solvabilitate a acestora, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, în condițiile în care mai mulți furnizori de gaze au renunțat la licențe în ultima perioadă, abandonând zeci de mii de clienți, întrucât nu au mai avut bani pentru a face față scumpirilor de pe piețele angro, dar și din cauza incertitudinilor din legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor în această iarnă.
Furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare a anunțat că a reluat emiterea facturilor de consum pentru clienți, după ce acest proces fusese suspendat temporar pentru adaptarea sistemului informatic la noua legislație privind compensarea și plafonarea prețurilor, care se aplică de la 1 noiembrie 2021.
Programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR - coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate - prevede introducerea de standarde obligatorii de "sănătate financiară" pentru furnizorii de energie electrică și gaze naturale, în condițiile în care actuala criză a scumpirilor galopante a dus la insolvențe și renunțări la licențe în industrie.
Programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR - coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate - prevede introducerea de standarde obligatorii de "sănătate financiară" pentru furnizorii de energie electrică și gaze naturale, în condițiile în care actuala criză a scumpirilor galopante a dus la insolvențe și renunțări la licențe în industrie.
Președintele Iohannis a promulgat proiectul Legii de aprobare a OUG de compensare pe facturi în această iarnă a scumpirilor galopante din ultima perioadă la energie electrică și gaze naturale. Proiectul fusese adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților, cu ample modificări față de varianta Guvernului, cele mai importante fiind cele legate de plafonarea prețurilor finale de furnizare și de exceptarea unor categorii de consumatori de la plata tarifelor de transport și distribuție a energiei și gazelor, certificatelor verzi, contribuției de cogenerare și accizelor.
Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) transmit că măsurile prevăzute de Legea de aprobare a OUG de compensare pe facturi în această iarnă a scumpirilor galopante din ultima perioadă la energie electrică și gaze naturale, adoptată de Camera Deputaților, riscă să ducă industria de profil în blocaj financiar.