Compania ucraineană de stat Ukrenergo, omoloaga Transelectricii din România, operatorul sistemului energetic al țării vecine aflate sub agresiunea militară a Rusiei, a confirmat oficial demiterea CEO-ului Volodimir Kudrîțki de către Consiliul de Supraveghere, măsură dezavuată de partenerii occidentali ai Ucrainei.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că șeful corpului de control al ministerului a demisionat. Demisia vine după ce șeful de control al prim-ministrului a solicitat documentele controlului efectuat de Ministerul Sănătății la Spitalului Sfântul Pantelimon din București.
Fabrício Bloisi, fondatorul Movile și CEO-ul iFood, ultima fiind cea mai importantă companie de livrare de alimente din America Latină, a fost desemnat pentru postul de CEO al Prosus și Naspers
Numărul de posturi de la ANAF și Autoritatea Vamlă Română (AVR) va crește 435 inspectori (220 inspectori antifraudă și 215 inspectori vamali), în linie cu deciziile Guvernului de implementare a sistemului e-Sigiliu și a sistemului de scanere mobile, prevede un proeict de reorganizare a Ministerului Finanțelor, în a cărui subordine se află cele două instituții. De asemenea, proiectul de hotărâre de Guvern elimină funcția de șef birou din organigramă, în linie cu prevederile legii 292 de anul trecut, în timp ce mai multe direcții și structuri de conducere vor fi reorganizate, transformate din direcții generale în direcții simple, din direcții în servicii sau activitatea acestora va fi preluată în cadrul altor structuri. În unele cazuri, reorganizarea se rezumă la schimbarea denumirii unor direcții generale.
Adriana Petcu, până astăzi secretar de stat în Ministerul Mediului, a fost eliberată din funcție de către premierul Marcel Ciolacu și numită președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Silviu Barbu, șeful Corpului de Control al prim-ministrului, și-a dat demisia din funcție, iar premierul Marcel Ciolacu l-a și înlocuit, relevă date analizate de Profit.ro.
Pentru desfășurarea funeralilor de stat va fi constituit un ”Comitet de organizare a funeraliilor de stat”, coordonat de șeful Cancelariei Prim-Ministrului României, prevede un proiect de hotărăre pregătit de către Executiv.
Christian Meunier, CEO al Jeep, a fost înlocuit din funcție de conducerea Stellantis, care anunță că acesta „va lua o pauză lungă pentru a se concentra pe probleme personale”. În locul lui a fost numit un vicepreședinte al grupului Stellantis.
Bob van Dijk, directorul general al Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX, și al companiei-mamă, grupul sud-african Naspers, a demisionat de la conducerea ambelor companii, rolul său fiind preluat interimar de directorul de investiții al Prosus, Ervin Tu.
Cu lipsă de reforme, cauzată de instabilitatea institușiuonală și politică, și cu lipsă de resurse cronică, este de mirare că ANAF mai funcționează, meritul fiind al profesioniștilor din sistem care ”cârpesc” ce au în prezent, a transmis la Maratonul Fiscalității, organizat de PROFIT NEWS TV, fostul șef al Fiscului Dragoș Doroș, Tax Partner Eversheds Tax. El a arătat că impozitarea automobilelor și locuințelor scumpe, propusă printre măsurile fiscale de actualii guvernanți, nu va aduce venituri importante la buget, fiind important ca la conducerea Fiscului să existe mandate stabile și să fie implementate reformele care sunt clamate de politicieni, dar în practică sunt mereu amânate, precum digitalizarea.
Directorul Twitter pentru siguranța mărcii și calitatea reclamelor, A.J. Brown, a decis să părăsească compania, potrivit unei surse familiarizate cu problema, acesta fiind al doilea director pentru siguranță care pleacă în câteva zile.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) are un nou președinte interimar, după demisia din această funcție a lui Sorin Gal, anunțată marți dimineață de premierul Nicolae Ciucă.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a anunțat că a numit un nou șef al poliției naționale, generalul Ahmad-Reza Radan, pentru a înlocui un alt general al cărui mandat a încheiat. Noul șef a fost trecut de Trezoreria SUA pe lista neagră în 2010. fiind sancționat și de Uniunea Europeană.
Pensiile în plată ale magistraților vor fi recalculate astfel încât niciuna să nu mai depășească media veniturilor din 12 luni consecutive de activitate, potrivit proiectului legii pensiilor speciale aprobat de Guvern. De asemenea, vârsta de pensionare crește la 65 de ani, în condițiile în care acum legea prevede 60 de ani pentru magistrați. Cu toate acestea, o serie de șefii ai instituțiilor din magistratură vor beneficia în continuare de condiții speciale la pensia de sreviciu, conform proiectului care va fi transmis acum pentru adoptare Parlamentului.
Murat Aksel, cel care a condus activitățile de achiziții de la furnizori din funcția de Chief Purchasing Officer al întregului grup Volkswagen, și direct pentru marca VW, a fost schimbat din funcție și trimis la marc de camioane MAN, în cadrul procesului de înnoire a managementului pe care l-a inițial Oliver Blume, noul CEO al grupului.
Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței de fond.
Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței de fond.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), administratorul centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură în medie circa 20% din necesarul de energie electrică al României, anticipează o criză de instructori autorizați să pregătească la simulator personal înalt calificat pentru operarea centralei, respectiv operatori nucleari principali de cameră de comandă (ONPCC) și dispeceri șefi de tură (DST), și intenționează să aducă astfel de instructori din afara companiei.
"Estimări locale independente au ajuns la concluzia că perimetrele conțin rezerve importante de hidrocarburi."
Președintele Iohannis a promulgat legea care prevede că un fost șef de stat despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia nu va beneficia de drepturile acordate prin lege unui fost președinte. Președintele își va pierde privilegiile și în urma demiterii prin referendum, prevede noua lege.
Numărul maxim de posturi al Corpului de control al prim-ministrului va crește de la 77 la 92, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului acestuia. Totodată, structura organizatorică a instituției va fi modificată, urmând să crească numărul directorilor și șefilor de serviciu din cadrul Corpului de control al Guvernului.
Persoana care a avut calitatea de șef de stat și despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia nu va beneficia de drepturile acordate prin lege unui fost președinte, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților.
Persoana care a avut calitatea de șef de stat și despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia nu va beneficia de drepturile acordate prin lege unui fost președinte, a decis comisia juridică a Camerei Deputaților, care a avizat un proiect de lege în acest sens.
Comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, arată că la Platforma Nitramonia, Făgăraș, în județul Brașov, sunt mii de tone de deșeuri depozitate într-o pseudostație de sortare. Berceanu a postat și două clipuri video în acest sens.
Premierul Florin Cîțu l-a eliberat din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) pe Nicolae Turdean, care fusese instalat pe post în 2019 de către Ludovic Orban, și l-a numit în loc pe Daniel Grigoroiu-Norocel, fost șef al companiei militare de stat Romtehnica și al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS), instituția care gestionează contractele de offset pentru achizițiile externe de tehnică militară ale statului român.