În perioada contractuală de implementare şi monitorizare, beneficiarii programului Startup Nation nu pot înstrăina părţile sociale ale societăţii într-un procent mai mare de 49%. Înstrăinarea părţilor sociale va fi permisă numai către persoane fizice - investitori individuali-business angels sau care nu au mai avut anterior nicio altă societate, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Perioada până la care beneficiarii programului StartUp Nation pot depune cererile de plată/rambursare aferente dosarelor de finanțare admise a fost prelungită cu 3 luni, până cel târziu la 28 septembrie 2020.
Guvernul german a promis că va ajuta startup-urile afectate de consecințele pandemiei de coronavirus printr-un pachet de asistență financiară pe termen scurt, în valoare de aproximativ două miliarde de euro, transmite Bloomberg.
Techcelerator continuă să susțină startup-urile din România demarând cea de a patra rundă a programului de accelerare, astăzi, 26 martie, cu nouă startup-uri selectate dintr-un număr de 250 de aplicații inițiale, care vor beneficia de mentorat intensiv.
Startup-ul ceh Glami, prezent pe piața din România din 2017, prevede o schimbare semnificativă în comportamentul cumpărătorilor în următoarele 2 luni, în reorientarea preferințelor de la magazinele fizice la cele online.
Investitițiile în startup-uri de AI în România se vor dubla până în 2025, la 50 milioane euro anual, de la circa 25 milioane euro anual în prezent, în contextul în care AI va influența semnificativ piața muncii, unele joburi urmând să dispară, dar vor apărea altele noi, unul dintre domeniile care vor fi influențate puternic fiind cel de logistică și transporturi, potrivit informațiilor prezentate, marți, de reprezentanți ai firmei de consultanță Horváth & Partners Romania.
Studenții din anii terminali vor putea accesa grant-uri de până la 100.000 de euro pentru dezvoltarea unor startup-uri în domeniilor înaltelor tehnologii, în timp ce românii din diaspora vor putea beneficia de aceeași sumă pentru înființarea de firme la întoarcerea în țară, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Startup-ul ceh Glami, prezent pe piața din România din 2017, a înregistrat o creștere de 125% a veniturilor la sfârșitul lui 2019 pe piața locală, România trecând pe locul 2 în topul celor 15 țări în care este prezent.
Premierul Ludovic Orban a susținut că StartUp Nation ar trebui lansat în domenii precum IT și cercetare, care pot duce la dezvoltarea economiei românești, potrivit Agerpres.
Programul Start-Up Nation din acest an va avea un buget în jur de un miliard de lei, cu care vor putea primi finanțare circa 5.000 de firme, a declarat Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) propune schimbarea denumirii viitoarei sesiuni a programului Romania Start up Nation în “Start-up Tech Nation”, dar și introducerea restricției de înstrăinare a mai mult de 49% din părțile sociale/acțiuni pe perioada de implementare și monitorizare a programului.
Programul Start Up Nation este secătuit, având ”zero buget, zero credite de angajament”, afaceri care se vînd pe platforma OLX și facturi neplătite, a anunțat, joi, ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Startup-ul românesc Beez Software, operatorul platformei Beez și al aplicației de mobil omonime, cu ajutorul cărora utilizatorii pot economisi bani la cumpărăturile online, s-a lansat oficial în Marea Britanie, prima piață externă pentru compania fondată de antreprenorii Lucian Cramba și Vasile Tămaș.
Parisul a depășit Berlinul în privința investițiilor în startup-uri, în primul semestru din 2019, arată un studiu publicat luni de firma de consultanță EY, transmite DPA.
Codecool, un startup de educație IT din Budapesta, vine în această toamnă în România, calculând că României îi lipsesc anual peste 15.400 de specialiști IT.
Lista celor 10.000 de beneficiari admiși pentru finanțare în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-up Nation a fost finalizată.
Avertizat public de Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, că îl paște o fuziune prin absorbție de către un alt fond mai mic, din cauza problemelor de mangement și a neadaptării la piață, FNGCIMM a anunțat astăzi că “eficientizarea unor mecanisme interne” îi permite să reducă semnificativ comisionul de garantare a creditelor punte din Start-up Nation. Măsura fusese cerută de Banca Transilvania, inclusiv în discuții cu Consiliul Concurenței.
Fondul de investiții GapMinder, finanțat în majoritate prin fonduri UE, lansat în România la începutul anului trecut, a vărsat 180.000 euro, ca investiție, în FINQware, un marketplace pentru furnizorii de servicii bancare.
Etapa rezolvării contestațiilor din programul Start-Up Nation 2018 va fi finalizată săptămâna viitoare, astfel că pe 15 iulie va fi publicată lista beneficiarilor finali, a declarat, sâmbătă, Ștefan Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, la Antena 3.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat, miercuri, că antreprenorii, care acceseaza programul Start-Up Nation și solicită o finanțare prin CEC Bank sau Banca Transilvania, vor putea beneficia si de garanția fondului.
Ecosistemul pentru start-up-uri La French Tech România a fost lansat oficial miercuri, în cadrul Forumului economic “Poveștile care schimbă jocul”, organizat de Camera Franceză de Comerț și Industrie din România (CCIFER) și comitetul român al Consilierilor de Comerț Exterior ai Franței (CCEF). Lansarea a fost anunțată de Clément Boulais, Head Of StartUp Engagement La French Tech, un ecosistem de antreprenori, startup-uri, investitori și administrație publică, pentru dezvoltarea de proiecte și afaceri utilizând noile tehnologii.
UiPath, compania de Robotic Process Automation (RPA) enterprise software, a anunțat lansarea competiției UiPath Automation Awards 2019, adresată startup-urilor de software de automatizare B2B din Europa Centrală și de Est.
România se laudă cu 100.00 de specialiști în IT, care aduc circa 6% din PIB-ul național, dar mulți dintre aceștia lucrează pentru marile companii și, statistic, puțini dintre ei au o afacere inovativă în domeniu. Acest lucru este confirmat și de faptul că România nu există în clasamentul mondial al celor mai valoroase ecosisteme de startup-uri și nici în clasamentul celor promițătoare. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, spune însă pentru Profit.ro că programul StartUp Nation a trezit spiritul antreprenorial în tineri și promite modificarea legislației privind incubatoarelor de afaceri astfel încât autoritățile locale să fie încurajate să investească și să devină mai ușor parteneri pentru startup-uri.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri a publicat lista aplicanților la ediția a doua a programului Start-Up Nation, admiși de principiu la finanțare, precum și lista celor respinși. Aceasta poate fi studiată accesând site-ul www.aippimm.ro.