Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) le propune autorităților din domeniu ca, pentru a încuraja incomingul, agențiile care aduc turiști străini să fie scutite de o mică sumă din impozitul pe profit pentru fiecare noapte de cazare a fiecărui turist. Propunerea i-a fost prezentată miercuri ministrului Turismului, Mircea Dobre, la un forum de turism de către Alin Burcea, președintele ANAT.
Din numărul total de înnoptări turistice în România, doar 19% vizează străinii și restul românii, spre deosebire de Ungaria, unde străinii au o cotă de 46% din înnoptări, și de Bulgaria, unde aceștia se ridică la 64%, a declarat miercuri la un forum Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și proprietarul Paralela 45, una dintre cele mai mari agenții de turism din România.
Ministerul Agriculturii transmite Parlamentului, ca răspuns la întrebarea unui senator PSD, că în România, în cursul anului 2016, un număr de 155 de cetățeni străini care dețin terenuri agricole au solicitat fonduri prin APIA, pentru o suprafață de peste 2.500 de hectare, însă în statistică nu sunt incluse și persoanele juridice, transmite News.ro.
Marine Le Pen, care militează pentru o punere în aplicare a unei ”priorități naționale” rezervate cetățenilor francezi, propune, într-un interviu publicat joi introducerea unei taxe care să fie aplicată numai contractelor angajaților străini, relatează Reuters.
Numărul de turiști străini în România a crescut anul trecut cu 10,6% față de anul precedent, până la 2,47 milioane, număr-record al ultimelor decenii, în condițiile în care a crescut atracția țării pentru turiștii din Europa, Asia și America da Nord, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Circa 1,92 milioane de turiști străini s-au cazat în România în primele nouă luni din acest an și au cheltuit în total 4,61 miliarde lei (1,02 miliarde euro), ceea ce înseamnă o medie de 2.397 lei (533 euro) de persoană, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Circa 70% dintre investitorii străini consideră că lipsa transparenței și a coerenței politicilor face România neatractivă în raport cu alte state, iar 50% spun că povara fiscală este necompetitivă, reiese dintr-un sondaj intern realizat de Consiliul Investitorilor Străini (CIS).
Statul român este obligat să folosească bani din buget și să atragă investiții private dacă vrea să finalizeze proiectele de infrastructură din Masterplanul General de Transport, fondurile europene nefiind suficiente, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) din România.
Firmele și persoanele fizice din spațiul european care vor să cumpere terenuri agricole în România vor fi obligate să îndeplinească o serie de condiții, precum o experiență de minimum 5 ani în domeniu și prezentarea unei dovezi că 75% din activitatea derulată în ultimii 5 ani a fost în agricultură. Condițiile vor fi aplicate inclusiv persoanelor fizice și juridice române.
Străinii nu vor mai avea posibilitatea să cumpere în România decât cel mult 50 de hectare de teren agricol și asta doar în cazul în care autoritățile române au tratate de reciprocitate cu statele de origine ale acestora sau dacă străinii respectivi sunt căsătoriți cu o persoană de cetățenie română.
Consiliul Investitorilor Străini, un patronat al marilor corporații care au afaceri în România, a anunțat, luni, că lansează o platformă de dezbatere pentru definirea unei "ambiții naționale" românești, de creștere a produsului intern brut (PIB) de patru ori în următorii 20 de ani și intrarea în topul celor mai mari zece economii din Uniunea Europeană.
Investitorii străini vor primi dreptul de ședere pe termen lung în România fără respectarea anumitor obligații chiar dacă investiția minimă de 1 milion de euro și înființarea celor peste 100 de locuri de muncă, condiționate prin lege, sunt proporțional cotei proprii de participare la capitalul unei companii.
Medicii străini, cărora un stat membru al Uniunii Europene le-a eliberat Cartea Albastră, vor putea profesa în mod liber în România, potrivit unei ordonanțe de urtență aprobate miercuri de Guvern, în încercarea de mai reduce din deficitulde personal din spitalele de stat.
Străinii angajați de firme cu sediul în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană, detașați în România, pot lucra pe teritoriul țării condiționat de un permis de ședere în acel stat.
Ministerul Agriculturii vrea să introducă condiții la achiziția de terenuri de către persoane fizice străine, printr-o lege care ca va fi trimisă Parlamentului în septembrie, și care să vizeze studiile și calificările în agricultură, precum și limitări ale suprafețelor care pot fi cumpărate, a declarat ministrul Achim Irimescu.
Fie că îl găsesc sau nu pe Dracula în România, fie că se își scutură aparatele foto și smartphone-urile hurducăind prin gropile din țară și în ciuda serviciilor care nu prea seamănă cu ceea ce văd în țările lor, turiștii străini care vizitează România pleacă încântați de câteva lucuri, printre care sarmalele, țuica, ia românească și muzica populară autentică.
Aproape 70% din terenurile vândute către firme străine ajung, în realitate, la fonduri de investiții, a declarat, vineri, Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii în Guvernul Boc și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu.
Turiștii străini cazați în România în primul trimestru au cheltuit în total 1,11 miliarde lei, ceea ce înseamnă în medie 2.684,9 de lei de persoană la un număr de 414.000 de turiști, două treimi dintre aceștia venind pentru afaceri, conferințe, cursuri, iar cheltuielile lor s-au ridicat la 711,3 milioane lei, din care jumătate a reprezentat costul cu cazarea, majoritatea preferând mic dejunul inclus, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Investițiile străine directe au însumat în primele patru luni 887 milioane euro, în scădere cu 23,8% (277 milioane euro) față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care firmele cu capital străin au rambursat împrumuturi către companiile-mamă de 545 milioane euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BN
Board-ul Consiliului Investitorilor Străini - FIC și-a ales în data de 7 iunie 2016 conducerea executivă, Eric Stab, președinte & CEO ENGIE Romania, fiind desemnat președinte pentru un nou mandat, anunță un comunicat al organizației.
Investitorii străini care iau în calcul o afacere în România au începând de astăzi un portal în care pot afla detalii despre oportunitățile și specificul mediului de afaceri autohton, care poate fi accesat AICI. Șeful Departamentului pentru Investiții Străine, Manuel Costescu, afirmă că are în portofoliu și gestiune 61 de proiecte care reprezintă un potențial de investiții de aproximativ 1,5 miliarde de euro și peste 17.000 de locuri de muncă.
Autoritățile guvernamentale își propun să crească numărul turiștilor americani și europeni care vizitează România într-un ritm anual de 3%, iar încasările din turismul internațional într-un ritm mediu anual de 2%. În acest context, infrastructura turistică "încă nu excesiv de dezvoltată" este considerată un avantaj al României.
Guvernul va reduce la jumătate cuantumul minim al investițiilor impuse oamenilor de afaceri străini pentru acordarea vizei de lungă ședere în România pentru desfășurarea de activități comerciale și își va diminua pretențiile și în ceea ce privește numărul locurilor de muncă ce trebuie create, în primul an, prin aceste investiții.
Principala temă a reclamațiilor pe care le fac turiștii străini după ce se întorc din București se referă la comportamentul taximetriștilor, pe care îi acuză că le vorbesc urât, le măresc nejustificat tarifele și fumează în mașină. Din acest motiv, hotelierii vor ca taxiurile din Capitală să fie certificate și etichetate în funcție de cât de prietenoși sunt cu turiștii străini.
Cetățenii străini din statele Uniunii Europene și cei cu reședința în România vor avea dreptul să cumpere, pe lângă terenurile agricole din extravilan, așa cum permite acum legea, și terenuri agricole în intravilan, precum și păduri sau terenuri forestiere. Pentru asemenea achiziții, străinii ar putea beneficia de împrumuturi garantate de Guvern.