Le Pen vrea o taxare suplimentară a angajaților străini

Marine Le Pen, care militează pentru o punere în aplicare a unei ”priorități naționale” rezervate cetățenilor francezi, propune, într-un interviu publicat joi introducerea unei taxe care să fie aplicată numai contractelor angajaților străini, relatează Reuters.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Le Pen vrea o taxare suplimentară a angajaților străini

Marine Le Pen, care militează pentru o punere în aplicare a unei ”priorități naționale” rezervate cetățenilor francezi, propune, într-un interviu publicat joi introducerea unei taxe care să fie aplicată numai contractelor angajaților străini, relatează Reuters.

Această ”prioritate națională”, pe care Frontul Național (FN, extrema dreaptă) a numit-o anterior ”preferință națională”, se află de mult timp în centrul programului formațiunii, scrie News.ro.

”Vom aplica prioritatea națională angajărilor prin intermediul unui taxe suplimentare asupra noului cvontract al angajatului străin”, a declarat pentru Le Monde candidata în alegerile prezidențiale din aprilie-mai.

”Aceste venituri vor fi vărsate în indemnizația șomerilor”, a precizat Marine Le Pen.

Președinta FN urmează să dezvăluie în acest weekend liniile mari ale programului ei, cu ocazia ”reuniunilor prezidențiale” organizate la Lyon.

Guvernul austriac vrea să restricționeze accesul muncitorilor est-europeni pe piață CITEȘTE ȘI Guvernul austriac vrea să restricționeze accesul muncitorilor est-europeni pe piață

Ea este creditată pe prima poziție în majoritatea sondajelor cu privire la primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 25%, însă este dată în mod sistematic perdantă în tururl doi indiferent de cel cu care intră în această bătălie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite