Românii ar putea fi desemnați cei mai comunicativi europeni în condițiile în care 91% vorbesc măcar o dată pe zi la telefonul mobil, iar 30% dintre cei trecuți de 60 de ani folosesc zilnic diverse aplicații pentru apeluri video, conform studiului Trăind în Europa, 2018.
Șoferilor le va fi interzis, prin lege, să își mai facă selfie-uri sau transmisii live pe diverse rețele de socializare, precum Facebook, în timp ce conduc mașina, după ce în ultima perioadă au fost consemnate din acest motiv o serie de accidente grave de circulație. Interdicția reiese dintr-un proiect de lege care prevede ca șoferii să nu mai aibă voie ca, în timp ce conduc mașina, să țină în mână sau să folosească în orice mod nu numai telefonul mobil, ci și oricare dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.
De astăzi, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare va crește volumul de date ce pot fi consumate în roaming în Uniunea Europeană (UE) și SEE (UE + Norvegia, Islanda și Liechtenstein), fără aplicarea unor taxe suplimentare.
Ministerul Apărării din Belgia își va revizui regulile privind utilizarea smartphone-urilor de către soldații în operațiuni, de teama tentativelor de spionaj, în special din partea Rusiei, au relatat sâmbătă mass-media belgiene, preluate de AFP.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a implementat o facilitate suplimentară de localizare care permite, după acceptul apelantului, transmiterea coordonatelor geografice de pe telefonul mobil al acestuia, dacă apelantul dispune de o conexiune de date activă și de un telefon dotat cu funcția de localizare.
Două companii chineze sunt acuzate că au furat și vândut mai departe tehnologia dezvoltată de Samsung pentru crearea ecranului flexibil folosit în cadrul primul telefon pliabil al companiei.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat că a adoptat decizia care permite ca numerele geografice fixe de telefon să poată fi folosite și în afara ariei geografice în care au fost alocate.
Șapte români din zece (65,92%) și-au pierdut cel puțin o dată contactele, informațiile esențiale sau pozele din telefon, arată datele colectate în urma unui chestionar realizat în mediul online de Huawei România și publicate marți.
În aceeași zi în care Samsung a prezentat foarte succint viitorul său smartphone pliabil, Google a anunțat că lucrează la implementarea suportului nativ pentru acest gen de dispozitive în Android.
Principalele riscuri în traficul din România, potrivit unui studiu realizat de Poliția Română, sunt alcoolul, viteza, comportamentul agresiv, dar și utilizarea tehnologiei (apeluri, SMS, social media, camere video), riscuri enumerate de șoferii intervievați, dar tot ei sunt cei care recunosc că se comportă astfel.
Șeful Huawei Richard Yu a confirmat că producătorul chinez lucrează în prezent la mai multe modele de telefoane pliabile pe care le va lansa anul viitor.
Noul deținător al titlului de cel mai subțire telefon din lume este un terminal produs în Japonia care are profilul unei cărți de vizită.
Multinaționala TCL, care deține legendarul brand Palm, a lansat un dispozitiv numit simplu, Palm, care poate trece drept un smartphone mic, doar că este doar mic.
Pietonii lituanieni vor trebui să plătească o amendă consistentă dacă vor fi prinși că utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada, informează AFP.
Epuizarea perioadei de garanție, de 2 ani, acordată în cazul diverselor produse cumpărate generează în unele situații pentru clienți Orange România, liderul pieței locale de telefonie mobilă, o serie de probleme la momentul reparării unui produs, generate de disfuncționalități și defecțiuni de coordonare între diferite departamente în relația cu clienții, dar și cu propriul asigurător, pornind de la perioade mai lungi de reparare a defecțiunii și evaluări diferit comunicate ale limitei de asigurare, în cazul produselor asigurate, până la lipsa unei alte metode de a contacta clientul în afara apelului telefonic, chiar dacă acesta nu răspunde apelului.
Guvernul britanic a publicat joi o a doua serie de note tehnice privind riscurile pe care le-ar presupune un eventual eșec de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană pentru perioada de după Brexit, precum și soluțiile pe care le preconizează, transmite AFP.
Directorul diviziei de dispozitive mobile de la Samsung, DJ Koh, a confirmat marți pentru CNBC că grupul sud-coreean va dezvălui în lunile următoare un smartphone pliabil.
România se află, alături de Germania, în Top-ul țărilor europene în care site-urile pe telefoane mobile se încarcă cel mai repede, cu o viteză medie de 8,1 secunde, dar mult peste valoarea de 3 secunde recomandată de Google ca reper de bune practici pentru viteza de încărcare a unui site mobil, arată rezultatele unui studiu publicat, miercuri, de Google.
Românii, alături de francezi și belgieni, se numără printre europenii care au cea mai redusă frecvență a cumpărăturilor online, iar 46% dintre aceștia preferă să plătească, cu numerar sau card, la livrare.
ING Bank România a lansat serviciul de plată cu telefonul mobil ING Pay pentru clienții persoane fizice, serviciul fiind momentan disponibil numai clienților care folosesc un telefon cu sistem de operare Android, versiunea 4.4 sau superioră, urmând să fie anunțată și o soluție pentru utilizatorii de sistem iOS.
Deputatul PMP Petru Movilă a depus un proiect de lege care prevede ca șoferii prinși că folosesc telefoanele mobile în timp ce conduc sau sunt identificați ulterior, prin postări pe rețelele de socializare sau în mass-media, să fie sancționați cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile. Movilă mai vrea ca amenzile și punctele de penalizare să nu se aplice doar în cazul folosirii telefoanelor mobile la volan, cum prevede legislația acutală, ci în cazul tuturor mijloacelor de înregistrare audio sau video, cu excepția dispozitivelor de tip ”mâini libere”.
Societatea Confort Urban Constanța a inițiat o licitație care urmărește introducerea, în orașul Constanța și stațiunea Mamaia, a unui sistem de plată a taxei pentru ocuparea unui loc de parcare prin intermediul unui mesaj text (SMS) trimis de pe telefonul mobil. Cu o durată de doi ani, contractul a fost estimat la 6,2 milioane de lei, fără TVA.
Producătorul taiwanez ASUS va aduce în România un smartphone dedicat pasionaților de jocuri, al cărui preț de pornire va fi de 5.500 lei și poate ajunge la 10.000 de lei în varianta full option, cu toate accesorile aferente. Șeful subsidiarei locale spune că terminalul va fi disponibil “într-o lună sau două” la raft în magazinele locale.
Poliția Română transmite că, pentru folosirea în siguranță a telefonului mobil, este necesară instalarea doar a aplicațiilor necesare și să fie verificate datele la care are acces respectiva aplicație, să fie setată o parolă, iar blocarea dispozitivului să fie cât mai rapidă. De asemenea, printre recomandări se numără salvarea periodică a datelor pe un suport extern și evitarea rețelelor wi-fi publice în timpul operațiunilor bancare.
Când vine vorba de motive de gelozie, în România, telefonul mobil este cauza principală. Aproape la egalitate, atât doamnele, cât și domnii invocă același motiv pentru disensiunile care apar din cuplu. Mai exact, 45% dintre români sunt mai geloși pe faptul că jumătatea lor stă cu nasul în telefon și doar 18% pe timpul pe care și-l petrece cu prietenii, cunoștințele sau chiar în eventuale relații din afara cuplului, relevă un studiu realizat de E.ON și Kantar EMNID în 10 țări europene.