Apple a cerut înființarea unei comisii guvernamentale americane în problema criptării, ca reacție la cazul atacului terorist din San Bernardino, în care un judecător a cerut companiei, la solicitarea FMI, să deblocheze iphone-ul unuia dintre trăgători, relatează Reuters.
Serviciul de plăți Apple Pay este, începând de astăzi, disponibil și în China, potrivit unui anunț făcut de Tim Cook, CEO-ul companiei.
Apple se opune unui ordin judecătoresc care obligă compania să colaboreze cu Biroul Federal de Investigații (FBI) din SUA pentru deblocarea telefonului unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015 de la San Bernandino, California, a anunțat miercuri directorul general al Apple.
Pachetul salarial de care a beneficiat directorul general de la Apple, Tim Cook, în 2015 a crescut cu 11,5% până la 10,3 milioane de dolari (9,5 milioane de dolari), în condițiile în care anul trecut vânzările grupului american au crescut cu 28%, iar profiturile s-au majorat cu 35%, dar cu toate acestea acțiunile Apple au scăzut pentru prima dată după 2008, informează Reuters.
Jeff Williams, șeful diviziei de ceasuri inteligente Apple Watch a gigantului IT american, a fost promovat joi în funcția de director de operațiuni al grupului, devenind astfel mâna dreaptă a directorului executiv Tim Cook. A doua poziție ca importanță la Apple rămăsese vacantă din august 2011, de la numirea lui Cook la conducerea grupului.
Cris Tim, una dintre cele mai mari companii din industria alimentară din România, va produce de anul viitor pământ de flori, o parte din acesta urmând să fie folosit la fermele proprii, iar restul va fi scos la vânzare.
Cris Tim, unul dintre cei mai mari producători de alimente din România, a inaugurat luni o nouă secție la fabrica de lactate de la Filipeștii de Pădure, cu ajutorul căreia va dubla capacitatea de procesare. Grupul va crește, totodată, până la sfârșitul anului, numărul de vaci din ferma proprie, investițiile totale, incluzând și un grajd complet automatizat, ajungând la aproximativ 2,5 milioane de euro.
Industria auto se îndreaptă spre o schimbare majoră, iar mașinile autonome, vehiculele electrice și importanța crescândă a componentelor software sunt elementele cheie în procesul de transformare al sectorului automobilistic, crede Tim Cook, directorul general al Apple.
Apple a extins programul prin care acordă acțiuni restricționate personalului prin includerea tuturor angajaților companiei, inclusiv a celor care lucrează în magazinele Apple, potrivit unui memoriu intern semnat de directorul executiv al companiei din Cupertino, Tim Cook.