De luna viitoare, Telegram va putea fi folosit pentru conferințe video, care vor fi criptate cu un protocol dezvoltat intern.
Prime Video, serviciul de streaming oferit de Amazon, se înscrie și el pe lista produselor care au avut numai de câștigat de pe urma pandemiei și izolării sociale.
Cu o simplă opțiune pentru oprirea imaginii, Instagram se transformă, peste noapte, într-un alt rival la Clubhouse.
Zoom, platforma video de întâlniri online, are în plan investiții în valoare totală de $100 milioane în startup-uri care pot să ofere produse complementare celor ale companiei și care o pot ajută să își lărgească portofoliul de servicii.
Acțiunile Netflix au scăzut cu aproape 9% după ce compania a anunțat că, pe primul trimestru, a câștigat doar 4 milioane de noi abonați, sub estimarea inițială de 6 milioane. Numărul este mult redus comparativ cu cei aproape 16 milioane de noi abonați, adăugați în perioada similară a anului trecut.
Divizia de jocuri video a Amazon a anulat dezvoltarea jocului online bazat pe seria Lord of the Rings, anunțat în 2019, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters.
Organizația EuroNCAP a publicat detaliile testului de siguranță pentru Dacia Sandero Stepway, care se aplică și pentru modelul Logan. Punctajul slab acordat acestor modele, numai 2 stele, a fost cauzat de nivelul scăzut al sistemelor electronice de asistență, chiar dacă la impact mașina a primit 4 stele.
Google a decis să prelungească cu încă trei luni perioada de grație, în care Meet poate fi folosit pentru apeluri video fără limită de timp.
Guvernul repune pe tapet un proiect de modificare a Legii audiovizualului astfel încât serviciile de platformă de partajare a materialelor video, precum YouTube și altele similare, să intre sub supravegherea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având nevoie de autorizare de funcționare de la acesta, iar instituția să poată decide îndepărtarea anumitor conținuturi de pe aceste platforme sau restricționarea accesului la acestea.
Anul trecut, pentru prima oară, serviciile de streaming video au depășit, la nivel global, 1 miliard de abonați.
Cea mai nouă versiune a browser-ul Chrome integrează funcția de transcriere în timp real pentru video, pe care Google a lansat-o inițial pe smartphone-urile Pixel.
Un angajat al Studiourilor Buftea, Ștefan Chirian, susține că a descoperit recent bogata filmotecă a președintelui Republicii Socialiste România. Pe lângă filme hollywoodiene, colecția ar conține și numeroase imagini inedite din viața dictatorului.
O nouă măsură pe care Netflix o numește deocamdată de securitate ar putea descuraja partajarea conturilor între mai mulți utilizatori care nu locuiesc sub același acoperiș.
Din luna iunie, va fi disponibilă o versiune cu reclame a serviciului de streaming HBO Max. Aceasta nu va fi gratuită, ci doar mai ieftină decât versiunea principală.
Acțiunile producătorului american de jocuri video Roblox au crescut cu 43% la debutul la bursa din New York, conferind companiei o evaluare de aproximativ 42 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
În aproape 16 luni, serviciul de streaming al celor de la Disney a atins primul mare prag: 100 de milioane de utilizatori.
După un preview limitat, inițiat în decembrie, toți utilizatorii WhatsApp pot acum să realizeze apeluri audio și video din cadrul versiunii de desktop a aplicației.
Microsoft a anunțat o serie întreagă de noutăți pentru serviciul său de comunicare video pentru business, Teams, inclusiv un difuzor inteligent care poate identifica vorbitorii.
După un 2020 excelent, în care business-ul a crescut de peste patru ori, aplicația de videoconferințe Zoom așteaptă ca în anul fiscal curent afacerile să crească cel puțin cu 40%, spun cei de la companie. Chiar dacă unii se vor întoarce la birou, mulți vor continua să lucreze și de acasă, iar aplicații precum Zoom vor fi folosite pe scară largă. Zoom are concurenți importanți de la Microsoft, Google sau Cisco.
La stream-urile live realizate cu Instagram vor putea participa pe viitor patru persoane, în loc de două cât era limita până acum.
Un număr foarte mare de titluri vor intra pe Netflix și-și vor aștepta telespectatorii în martie, printre care numeroase producții europene.
Serviciul de streaming deținut de WarnerMedia, HBO Max, va opera primul va de extindere în afara Statelor Unite în luna iunie.
Instagram nu mai vrea ca utilizatorii să posteze clipuri cu logo-ul TikTok în cadrul clonei sale de TikTok și va modifica algoritmul pentru a penaliza acest tip de conținut.
Platforma socială responsabilă de o mare parte din veniturile Facebook, Instagram, pregătește o schimbare fundamentală pentru formatul Stories, inspirată, din nou, de la TikTok.
Cercetătorii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat recent o serie de vulnerabilități în camera de supraveghere LifeShield, un model popular de pe piață și vândut la un preț convenabil, folosit pentru monitorizarea video a proprietăților.