Șefa YouTube, Susan Wojcicki, a făcut o serie de anunțuri legate de platforma pe care o conduce, vorbind, printre altele, de un viitor suport pentru bunurile digitale nefungibile (NFT).
Un studiu independent arată că Spotify domină autoritar piața de streaming și că principalele amenințări pentru serviciul suedez sunt Apple și Amazon, în vreme ce YouTube Music joacă într-o ligă inferioară.
YouTube Originals, serviciul de producții originale pe bază de scenarii, va fi redus la numai două proiecte de mică anvergură, în cea mai nouă schimbare a confuzei strategii de conținut afișate de YouTube în ultimii ani.
YouTube este arătat cu degetul, într-o scrisoare deschisă, adresată de 80 de organizații care se ocupă de verificarea faptelor, pentru că nu adoptă măsuri eficiente de combatere a manipulărilor și dezinformărilor.
Clipul piesei "Baby Shark", un popular cântec pentru copii, a devenit primul conținut video din lume care a depășit 10 miliarde de vizualizări pe YouTube, un record obținut la mai puțin de două luni după ce a reușit să detroneze videoclipul single-ului "Despacito", de Luis Fonsi și Daddy Yankee, în clasamentul celor mai vizualizate clipuri publicate pe această platformă digitală, relatează EFE.
În pofida faptului că a fost detronat de Netflix ca popularitate în 2021, Youtube este pe cale să depășească platforma rivală de streaming dintr-un punct de vedere foarte important, relatează Business Insider.
Topul celor mai vizionate video-uri de pe YouTube în 2021. Cine nu a urmărit unul sau două dintre aceste videoclipuri populare?
Persoanele fizice care obține venituri din conținut pe YouTube, TikTok, Instagram sau Facebook (din postări realizate pe diferite rețele de socializare) trebuie să știe acestea sunt impozabile. Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remunerație financiară), cât și cele în natură (spre ex. produse, servicii, călătorii etc.).
Disney și Google au anunțat că au ajuns la un acord privind revenirea ESPN, ABC și a altor canale pe YouTube TV, după două zile de când o dispută contractuală a făcut ca ele să nu mai fie disponibile pe serviciul de streaming.
Sub clipurile video, YouTube nu va mai afișa numărul aprecierilor negative, ci doar al celor pozitive.
Într-o discuție cu Profit.ro, Selly, un vlogger cu un canal YouTube de succes, explică ce probleme sunt în relația cu ANAF.
Platforma video YouTube a suspendat pentru o săptămână activitățile canalului președintelui brazilian Jair Bolsonaro, după ce a retras o înregistrare video în care el menționa informații false asociate vaccinului anticoronavirus și bolii SIDA, informează AFP.
Utilizatorii YouTube Music nu vor mai trebui să plătească un abonament lunar pentru a putea asculta muzică cu ecranul telefonul închis.
Guvernul pune pe tapet a treia oară la rând un proiect de modificare a Legii audiovizualului astfel încât serviciile de platformă de partajare a materialelor video, precum YouTube și altele similare, să intre sub supravegherea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având nevoie de autorizare de funcționare de la acesta, iar instituția să poată decide îndepărtarea anumitor conținuturi de pe aceste platforme sau restricționarea accesului la acestea.
Guvernul pune pe tapet a treia oară la rând un proiect de modificare a Legii audiovizualului astfel încât serviciile de platformă de partajare a materialelor video, precum YouTube și altele similare, să intre sub supravegherea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având nevoie de autorizare de funcționare de la acesta, iar instituția să poată decide îndepărtarea anumitor conținuturi de pe aceste platforme sau restricționarea accesului la acestea.
YouTube va bloca tot conținutul anti-vaccinare, trecând dincolo de interdicția informațiilor false despre vaccinul destinat Covid-19, pentru a include conținutul care include dezinformări legate de vaccinurile aprobate, a anunțat compania, printr-o postare pe blog, transmite Reuters.
Moscova a criticat puternic decizia Youtube de a șterge de pe platforma sa canalul în limba germană a televiziunii Russia Today finanțate de Kremlin, acuzând compania americană de „război informațional” și amenințând că o va bloca, relatează Moscow Times.
Cei care plătesc un abonament YouTube Premium vor putea, pe viitor, să descarce clipuri pentru vizualizare offline și pe desktop.
Copiii care folosesc dispozitive Android au petrecut cel mai mult timp pe YouTube (32,9%), în această vară, platformă urmată de TikTok (19%) și WhatsApp (16%), relevă rezultatele unei cercetări realizate de Kaspersky.
Youtube a blocat temporar canalul oficial al Senatului României, interzicând încărcarea de clipuri video încă din 9 septembrie, din cauza declarațiilor anti-vaccin ale senatoarei Diana Șoșoacă.
Pentru prima oară de la ultima schimbare de strategie, Google pare să aibă, în sfârșit, un concurent serios pentru Spotify și celelalte servicii de streaming pentru muzică.
YouTube a eliminat 1 milion de videoclipuri de la începutul pandemiei și până în prezent pentru dezinformarea periculoasă a oamenilor în privința COVID-19, potrivit platformei video.
YouTube, divizie a grupului Alphabet, a anunțat marți că interzice conturile deținute sau operate de talibani, companiile americane din sectorul mediei sociale încercând să își clarifice regulile în privința grupării care a preluat puterea în Afganistan, transmite Reuters.
Google încearcă să consolideze securitatea minorilor pe internet, cu măsuri privind datele cu caracter personal și conținut potențial inadecvat, a declarat marți gigantul internetului, a cărui platformă YouTube se află în mod regulat în vizorul autorităților responsabile cu protecția copiilor, potrivit AFP.
Un studiu recent arată că platformele de socializare online fac o treabă foarte proastă când vine vorba de moderarea conținutului care îndeamnă la ură împotriva evreilor.