

Un judecător cu grad de ICCJ cu o vechime de peste 20 de ani va avea un coeficient de salarizare 5,50 (în loc de 6 ca în varianta redactată anterior), în timp ce un judecător stagiar va porni la drum cu un coeficient 2,87 (în loc de 3,13), conform analizei Profit.ro.
Un rector va câștiga până la 24.600 lei brut pe lună (față de 22.550 lei cât avea în varianta de luna trecută), în timp ce un profesor universitar cu 25 de ani vechime și grad didactic I va putea ajunge la 16.400 de lei, iar un bibliotecar va ajunge la 8.815 lei (în loc de 7.503 de lei în varianta inițială), conform analizei Profit.ro.
Proiectul privind noua Lege a salarizării prevede sporuri plafonate la 20%.
Proiectul privind noua Lege a salarizării poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB și o masă salarială de 12,1 miliarde de lei, anunță ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au identificat un circuit de facturare fictivă folosit de operatori economici cu activități în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători, în cooperare cu lucrătorii Poliției de Frontieră, au descoperit, în datele de 16 și 17 iulie, un total de 121.800 de țigarete deținute cu încălcarea prevederilor legale, în urma unor controale efectuate pe baza analizei de risc.
Cheltuielile salariale pentru angajații din sectorul apărare, ordine publică și securitate națională vor primi o alocare suplimentară de aproximativ 2,6 miliarde de lei, față de 1,6 miliarde de lei în forma inițială a proiectului legii salarizării, potrivit informațiilor Profit.ro. Odată cu implementarea noii legi a salarizării, cheltuielile totale cu angajații din sectorul public pot crește cu numai 12,1 miliarde lei față de nivelul actual.
Numărul microîntreprinderilor și-a continuat și anul acesta declinul început încă din 2023, în urma restricțiilor tot mai ample puse pe acest regim favorabil de impozitare. La presiunea reformelor fiscale prevăzute în PNRR s-a ajuns la o scădere cu aproape 650.000 a numărului de microîntreprinderi, respectiv de la nivelul record de aproape 913.000 înregistrat în 2022, la doar 263.787 la finalul primului trimestru din acest an.
Criza politică, cu actualul Guvern interimar și lipsa perspectivelor pentru formarea rapidă a unui nou Executiv, înseamnă că vara aceasta ar putea fi prima vară liniștită din ultimii șase ani în ce privește taxele, a declarat președintele Camerei Consultanților Fiscali (CCF), Dan Manolescu.
Câștigurile salariale și-au încetinit creșterea nominală în mai și și-au adâncit scăderea reală, pe fondul unei inflații ridicate. Salariile medii în administrație și sănătate au scăzut inclusiv în termeni nominali.
ANAF se pregătește să renunțe la utilizarea unei hârtii cu filigran, în 6 culori, dintre care o culoare este vizibilă numai în spectrul ultraviolet, pentru eliberarea certificatului de înregistrare fiscală și a certificatului de înregistrare în scopuri de TVA, relevă actul deja pregătit și analizat de Profit.ro.
Cei 10 producători de energie regenerabilă fotovoltaică care au obținut, pe 20 februarie 2024, cum a anunțat atunci Profit.ro, o decizie arbitrală de obligare a României la plata de despăgubiri de zeci de milioane de euro, plus costuri de arbitraj și dobânzi, la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, în dosarul ARB/18/19, reclamă că nu și-au primit nici acum banii din partea statului român.
ANAF scoate la vânzare, prin licitație, peste 770 de articole vestimentare confiscate de la o firmă deținută de Bianca Drăgușanu.
Comisia Europeană pare să aibă dubii că majorarea salarială prevăzută în noua lege a salarizării se va limita la o indexare cu 7% a anvelopei bugetare, respectiv la 12 miliarde lei față de fondul actual de salarii, de 166 miliarde lei. Premierul Bolojan arată că Bruxelles-ul a cerut Guvernului să indice de unde va face rost de bani în cazul în care estimările nu sunt corecte și va fi nevoie de mai multe resurse.
După primele șase luni ale anului, statul a colectat din acciza aplicată băuturilor spirtoase 587 milioane de lei, cu aproximativ 6 milioane de lei sub suma colectată în aceeași perioadă din 2024, deși, față de 2024, acciza aplicată băuturilor spirtoase a crescut cu 26% pe litru de produs, respectiv cu 4,5 lei.
Echipa de fotbal Politehnica Iași nu se va putea înscrie în sezonul viitor al ligii secunde, din lipsă de fonduri, dupfotbal ă ce ANAF a respins varianta propusă de Primărie ca un nou club ieșean să preia clubul Poli Iași, aflat în insolvență.
Inspectorii Antifraudă, din cadrul ANAF, au identificat o fraudă fiscală de 26,36 milioane de lei cauzată bugetului de stat de către o firmă care a organizat și difuzat online turnee de arte marțiale mixte (MMA), fără să declare sumele încasate.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro