ANAF anunță rezultatul după ce a intrat în nunți și botezuri: Au crescut încasările de la organizatori, după campania prin care li s-a cerut să raporteze suplimentar anumite date

Încasările statului de la firmele specializate în organizarea de nunți, botezuri și alte evenimente, inclusiv corporate, au crescut semnificativ ca urmare a campaniei ANAF de a solicita acestor firme să raporteze suplimentar date despre beneficiarii rezervărilor, natura evenimentelor, numărul meniurilor, prețuri medii și avansuri.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ANAF anunță rezultatul după ce a intrat în nunți și botezuri: Au crescut încasările de la organizatori, după campania prin care li s-a cerut să raporteze suplimentar anumite date

În această vară, ANAF a inițiat o campanie națională prin care solicită firmelor care au activitate în domeniul organizării de evenimente să îi trimită date despre contractele încheiate pentru perioada următoare, până la finalul anului. Solicitările de acest tip, pentru contractele încheiate pe perioada următoare, nu au fost o noutate, ele fiind trimise firmelor și în anii trecuți, potrivit informațiilor Profit.ro. Totodată, în trecut au avut loc și acțiuni de control la firme din aceste domenii.

Acum, ANAF anunță că acțiunile de prevenție au crescut gradul de conformare voluntarã în rândul contribuabililor care desfãșoarã activitãți de organizare de evenimente.

"În urma mesajului public transmis de ANAF prin campania naționalã de colectare de date privind contractele încheiate pentru perioada iunie - decembrie 2025, un numǎr important de societãți care dețin saloane de evenimente s-au conformat voluntar, declarând corect si transparent veniturile și obligațiile fiscale. Apreciem pe aceastã cale contribuabilii care au înțeles sã se conformeze voluntar prevederilor legale. În perioada iunie – septembrie 2025, la bugetul de stat, sumele declarate au fost mai mari cu 16,1%, impozitul pe profit declarat a crescut cu 19,68%, iar impozitul pe venit cu 19,61%. TVA-ul declarat a înregistrat o creștere de 20,32% comparativ cu anul precedent. Aceste cifre confirmã cã o parte semnificativã a contribuabililor din acest domeniu a optat pentru conformare voluntarã, înțelegând importanța fiscalizãrii corecte a veniturilor din activitatea de organizare de evenimente", arată Fiscul.

ULTIMA ORĂ Numărul de țigări cu care o persoană poate intra în țară va fi restricționat semnificativ. Vor fi limite și la tutunul pentru inhalat. Se introduce acciză la tutun pentru mestecat și tutun pentru prizat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Numărul de țigări cu care o persoană poate intra în țară va fi restricționat semnificativ. Vor fi limite și la tutunul pentru inhalat. Se introduce acciză la tutun pentru mestecat și tutun pentru prizat

Activitatea principalilor organizatori de evenimente festive și corporative este monitorizatã constant de cãtre Direcția Generalã Antifraudã Fiscalã, în acest sens fiind valorificate informațiile furnizate de sistemele informatice e-Factura și e-case de marcat, dar și informațiile disponibile din surse publice.

Analizele astfel realizate au evidențiat discrepanțe între estimatul fluxurilor financiare generate prin activitatea de organizare de evenimente și veniturile declarate, indicând un nivel scãzut de conformare în anumite cazuri.

În contextul celor de mai sus, ANAF, prin Direcția Generalã Antifraudã Fiscalã, va continua controalele în acest domeniu de activitate, începând cu 10 noiembrie, fiind vizați peste 80 de contribuabili, care nu au înțeles sã se conformeze voluntar și sã respecte prevederile legale.

Obiectivele controalelor vor viza:

  • emiterea documentelor justificative pentru sumele încasate;
  • îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente personalului implicat în organizarea evenimentelor.
ULTIMA ORĂ Amenzi din nou oprite. Sancțiunile pentru emiterea de bonuri fiscale fără cod QR, suspendate din nou, după ce au intrat deja în vigoare de la 1 septembrie. Profit.ro a semnalat că Poliția Economică începuse să dea amenzi CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Amenzi din nou oprite. Sancțiunile pentru emiterea de bonuri fiscale fără cod QR, suspendate din nou, după ce au intrat deja în vigoare de la 1 septembrie. Profit.ro a semnalat că Poliția Economică începuse să dea amenzi

Societățile care nu se conformeazã în termen vor suporta consecințele fiscale prevãzute de lege. În acelasi timp, contribuabilii corecți vor beneficia de un tratament fiscal echitabil și predictibil, inclusiv prin acest tip de campanii de prevenție.

ANAF precizeazã cã acțiunile de verificare nu vor afecta desfãșurarea evenimentelor festive și nu îi vor viza pe participanții acestora. Controalele vor fi efectuate exclusiv în afara intervalului orar alocat evenimentelor respective.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0860 +0.0015+0.03 %
1 USD4.4037 -0.0128-0.29 %
1 GBP5.7723 -0.0046-0.08 %
1 CHF5.4550 -0.0016-0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite