ANAF reia concursurile pentru posturi de șefi, oprite de Cîțu în noiembrie 2019, când era ministru al Finanțelor

ANAF reia concursurile pentru posturi de șefi, oprite de Cîțu în noiembrie 2019, când era ministru al Finanțelor
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 16 iun 2021

ANAF a inițiat concursuri pentru ocuparea a 15 funcții de directori, dintre care 13 în centrala agenției și alte două la Direcția Generală a Marilor Contribuabili (DGAMC), conform datelor analizate de Profit.ro. Măsura vine în contextul în care în jur de jumătate dintre cele circa 2.000 de posturi de conducere din ANAF (directori și șefi serviciu, cam 10% din total angajați) sunt ocupate de mult timp prin numiri temporare pe perioade determinate, de obicei între una și șase luni. Concursuri de ocupare a funcțiilor vacante de conducere nu au avut loc de mai mulți ani, cel mai recent demers în acest sens fiind blocat în toamna lui 2019, odată cu schimbarea Guvernului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La momentul respectiv, Florin Cîțu, atunci ministru al Finanțelor, acum premier, a oprit concursurile pentru ocuparea a peste 100 de posturi de conducere, după cum a scris Profit.ro, cu intenția ca acestea să fie reluate la o dată ulterioară, în primăvara lui 2020.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Cum la începutul anului 2020 România a intrat în stare de urgență pentru combaterea pandemiei de coronavirus, organizarea de concursuri pentru posturi vacante de conducere a fost amânată.

Posturile de conducere au o rată de vacantare, prin pensionare, plecare voluntară sau altele, mai ridicată față de pozițiile de execuție, în condițiile în care pe funcțiile cu răspundere ajung, de obicei, oameni cu vechime în cadrul ANAF. Astfel, dacă personalul ANAF per ansamblu are o medie de vârstă ridicată, în cazul funcțiilor de conducere media aceasta este și mai ridicată.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

Ocuparea posturilor de conducere prin numire temporară pe perioadă determinată ar trebui să fie o soluție temporară, însă pe perioadă mai lungă efectele nu sunt benefice.

Acum, toate cele 15 posturi scoase la concurs sunt de directori, în timp ce în 2019, din cele peste 100 de funcții de conducere, multe erau de șef serviciu.

Posturi vacante sunt foarte multe și în țară, nu doar în centrala ANAF, în structurile regionale și județene.

Posturi scoase la concurs în centrala ANAF

  • director general - denumire compartiment: Juridică ANAF
    Localitate: București
  • director general adjunct - denumire compartiment: Juridică ANAF
    București
  • director general - denumire compartiment: de Management al Riscului ANAF
    București
  • director general - denumire compartiment: Unitatea de Management a Informației ANAF
    București
  • director general adjunct - denumire compartiment: Unitatea de Management a Informației ANAF
    București
  • director general - denumire compartiment: de Strategie și Monitorizarea Proceselor ANAF
    București
  • director general adjunct - denumire compartiment: de Strategie și Monitorizarea Proceselor ANAF
    București
  • director general - denumire compartiment: Control Venituri Persoane Fizice ANAF
    București
  • director general - denumire compartiment: Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne ANAF
    București
  • director general adjunct - denumire compartiment: Asistență pentru Contribuabili ANAF
    București
  • director general adjunct - denumire compartiment: Vămilor ANAF
    București
  • director general adjunct - denumire compartiment: Organizare și Resurse Umane ANAF
    București
  • director - denumire compartiment: de Audit Public Intern ANAF
    București

Posturi scoase la concurs la DGAMC

  • director general adjunct - denumire compartiment: Administrarea Veniturilor Statului 1 DGAMC
    București
  • director general adjunct - denumire compartiment: Administrarea Veniturilor Statului 2 DGAMC
    București
viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
dgamc
concurs
posturi vacante