Bruxelles-ul începe atacul: cere Amazon taxe suplimentare de 250 milioane euro și trimite Irlanda în instanță pentru că nu a recuperat ajutoare de 13 miliarde euro de la Apple

Bruxelles-ul începe atacul: cere Amazon taxe suplimentare de 250 milioane euro și trimite Irlanda în instanță pentru că nu a recuperat ajutoare de 13 miliarde euro de la Apple
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 4 oct 2017

Comisia Europeană a cerut astăzi companiei americane Amazon să plătească taxe suplimentare de 250 milioane euro în Luxemburg, considerând că a beneficiat de facilități fiscale incorecte și a precizat că intenționează să reclame Irlanda la Curtea Europeană de Justiție pentru că nu a recuperat ajutoare de stat, considerate de asemenea ilegale, în valoare de 13 miliarde euro acordate gigantului american Apple.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Comisia a ajuns la concluzia că Luxemburg a micșorat impozitul plătit de Amazon, companie care și-a mutat marea majoritate a profiturilor de la o societate din cadrul grupului plătitoare de impozite în Luxemburg (Amazon EU) la o societate neplătitoare de impozite în Luxemburg (Amazon Europe Holding Technologies).

În cazul Apple, Comisia Europeană a ordonat gigantului american să ramburseze impozitele neplătite în valoare de 13 miliarde de euro de care ar fi beneficiat în Irlanda sub forma unor ajutoare de stat ilegale. 

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

În Irlanda se află sediul Apple din Europa, unde compania americană înregistrează toate profiturile realizate pe vechiul continent, precum și în Africa, Orientul Mijlociu și India.

La jumătatea lunii septembrie, miniștrii Economiei și Finanțelor din Uniunea Europeană au decis să înceapă redactarea unor măsuri fiscale de impozitare diferită a marilor companii din domeniul tehnologiilor digitale, precum Google, Amazon, Facebook și Apple, și au cerut oficialilor Comisiei Europene să prezinte o propunere în acest sens, în primăvara anului viitor.

Franța, Spania, Germania și Italia au avansat o propunere comună privind stabilirea unui impozit pe cifra de afaceri a acestor companii, în locul impozitului pe profit.

La acest plan au aderat alte șase țări, respectiv Austria, Bulgaria, Grecia, Portugalia, România și Slovenia.

Ministerul Finanțelor a transmis atunci că ministrul de resort, Ionuț Mișa, aflat la Bruxelles, a participat la rândul său la reuniunea informală a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene, unde au fost dezbătute provocările internaționale privind impozitarea întreprinderilor în contextul economiei digitale.

DOCUMENT Economiștii Unicredit se așteaptă în România la creșteri de taxe și modificări ale cursului euro-leu CITEȘTE ȘI DOCUMENT Economiștii Unicredit se așteaptă în România la creșteri de taxe și modificări ale cursului euro-leu

În octombrie anul trecut, șeful Fiscului de atunci, Dragoș Doroș, anunța prin intermediul Profit.ro că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va aplica noi criterii de selecție pentru clasificarea marilor contribuabili la buget, din 2017, astfel încât companii cu nume sonore, firme mari, dar aflate în insolvență, precum și grupuri de societăți afiliate să fie administrate unitar.

FOTO Fiscul îl execută pe Vîntu, scoțându-i la vânzare complexurile hoteliere din Deltă și vila din Giurgiu CITEȘTE ȘI FOTO Fiscul îl execută pe Vîntu, scoțându-i la vânzare complexurile hoteliere din Deltă și vila din Giurgiu

El explica astfel că, prin urmare, giganți ai industriei IT, cum sunt Google sau Facebook, vor primi o atenție sporită, urmând să fie administrați de către Direcția dedicată marilor contribuabili (DGAMC).

În primăvara anului trecut, Doroș anunța de altfel că Google și alte companii din industria online, care nu sunt înregistrate în România, sunt investigate de autoritățile de la București, în încercarea de a identifica veniturile realizate de acestea, care nu sunt însă reflectate în declarații de impozite în România, pentru a putea fi taxate corespunzător.

Și pe plan intern, în vara acestui an, PSD a propus schimbarea drastică a sistemului de impozitare, prin înlocuirea impozitării profitului cu impozitul pe cifra de afaceri, iar antreprenorii au caracterizat schimbarea drept o "revoluție" în materie de fiscalitate. PSD a bătut rapid în retragere la reacția virulentă a sectorului privat, iar premierul Mihai Tudose a anunțat că "subiectul este închis".

Un document prezentat ulterior de Profit.ro releva că România nu poate adopta un sistem de impozitare radical diferit de restul UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
apple
impozit
companii
firme