DOCUMENT Ministerul Muncii: Femeile care au născut și crescut copii s-ar putea pensiona mai devreme de vârsta standard

DOCUMENT Ministerul Muncii: Femeile care au născut și crescut copii s-ar putea pensiona mai devreme de vârsta standard
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 1 iun 2018

Odată cu reevaluarea legislației sistemului public de pensii, Ministerul Muncii ia în considerare, conform unui document analizat de Profit.ro, ca femeile care au născut și crescut copii să aibă posibilitatea primirii pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, arată un document oficial al ministerului. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Legislația care guvernează sistemul public de pensii din România prevede ca vârsta de pensionare să fie 63 ani pentru femei și 65 ani pentru bărbați. În timp ce vârsta standard de pensionare pentru bărbați de 65 de ani a fost atinsă în anul 2015, procesul de creștere a vârstei standard de pensionare a femeilor este în curs de realizare, astfel că, la nivelul anului 2030 vârsta standard de pensionare a femeilor va fi, în urma creșterii eșalonate, 63 de ani.

Mai este bine de știut: În concordanță cu dreptul european, deși diferențierea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați este acceptată, se presupune că este temporară, urmând a se ajunge la o egalizare între cele două sexe.

Un document oficial al Ministerului Muncii arată însă că principiul egalității între femei și bărbați nu impune ca situația ambelor sexe să fie reglementată întotdeauna în același mod, ci în raport cu diferențele obiective dintre ele.

DOCUMENT Guvernul anunță cum vrea să păstreze tinerii în țară și să reangajeze adulții șomeri: credite garantate pentru școlarizare, dar și la servicii medicale, locuințe și chiar abonamente la teatru sau piscină CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul anunță cum vrea să păstreze tinerii în țară și să reangajeze adulții șomeri: credite garantate pentru școlarizare, dar și la servicii medicale, locuințe și chiar abonamente la teatru sau piscină

În acest context, ministerul arată că noua legislație națională privind pensiile ar putea acorda femeilor care au născut și crescut copii să se pensioneze mai devreme decât celelalte femei sau, în cazul egalizării vârstei de pensionare cu bărbații, mai devreme și decât aceștia.

”În prezent, este demarată o amplă activitate de reevaluare a legislației sistemului public de pensii, studiindu-se aprofundat cerințele asigurării, pentru toți pensionarii, a unor venituri echitabile in raport cu necesitățile vieții, corelate cu aportul avut în timpul vieții active La bugetul asigurărilor sociale de stat. Se va urmări identificarea celor mai potrivite modalități de reformare a sistemului pensiilor”, arată Ministerul Muncii.

DOCUMENT Ministerul Muncii: Femeile care au născut și crescut copii s-ar putea pensiona mai devreme de vârsta standard

Românii vor trebui să se trezească în continuare mai devreme vara: Senatorii au respins proiectul de renunțare la ora oficială de vară CITEȘTE ȘI Românii vor trebui să se trezească în continuare mai devreme vara: Senatorii au respins proiectul de renunțare la ora oficială de vară

Ministerul mai arată că proiectul Legii pensiilor din sistemul public se află în proces de finalizare urmând a fi supus dezbaterii publice.

Un număr de 4.691.652 pensionari de asigurări sociale era înregistrat la finele anului 2017 în România, Conform datelor datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.526.045 persoane, dintre care 55%, adică 1.952.600 persoane, erau femei.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii
pensionare
femei
varsta
devreme
lege
ministerul muncii
document
copii
nascut
crescut