DOCUMENT Proiectul propus de Ciolacu, Tăriceanu și Ponta, adoptat în Senat: Populația, firmele și primăriile pot amâna plata contribuțiilor sociale și chiar facturile la utilități

DOCUMENT Proiectul propus de Ciolacu, Tăriceanu și Ponta, adoptat în Senat: Populația, firmele și primăriile pot amâna plata contribuțiilor sociale și chiar facturile la utilități
scris 31 mar 2020

La cerere, contribuabilii, persoane fizice și juridice sau unități administrativ-teritoriale, pot beneficia de amânarea, pe o perioadă de 3 luni, de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de stat și contribuției asiguratorie pentru muncă aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor. De asemenea, în această perioadă, este posibilă și amânarea plății serviciilor de utilități pentru firme și populație.

Sixt Group România - Partener de mobilitate în Programul National de Educație pentru Siguranță în România dezvoltat de Asociația E.D.I.T. CITEȘTE ȘI Sixt Group România - Partener de mobilitate în Programul National de Educație pentru Siguranță în România dezvoltat de Asociația E.D.I.T.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut publică anterior o fotografie în care apare alături de Călin-Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Sorin Grindeanu - toți trei, foști premieri -, dar și de senatorul PSD Șerban Nicolae și deputatul Pro România Nicolae Bănicioiu, arătând că au elaborat un proiect de lege cu o serie de facilități fiscale, amânare și reeșalonare de plăți acordate companiilor și angajaților acestora.

Proiectul avea în vedere inițial, pentru cea mai mare parte a prevederilor, ”operatorii economici”, dar în comisiile de specialitate prevederile au fost modificate pentru a fi aplicate și pentru persoane fizice sau, parțial, și pentru autorități locale.

Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult CITEȘTE ȘI Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult

Ce prevede proiectul adoptat

Art. 1 
(1) La cererea contribuabililor, persoane fizice și juridice, se amână la plată contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii și veniturilor asimiliate salariilor, așa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020. 

(2) La cererea contribuabililor, persoane fizice și juridice, plata contribuției de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eșalonat, în următoarele 12 luni ulterioare încetării facilității instituite la lit.a), în proporție de 50% din volumul total scadent.

(3) Facilitățile prevăzute la alin. (1) și (2) se acordă sub condiția păstrării valabilității a cel puțin 75% din contractele de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(31) Dispozițiile alineatelor (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și unităților administrativ-teritoriale.

(4) Pe perioada acordării facilităților de la alin. 1 si 2, salariații beneficiază de vechime în muncă, iar contribuțiile sociale obligatorii vor fi completate de la bugetul de stat.

ULTIMA ORĂ Bonificații pentru firmele care achită impozitul pe profit. Facilitate gândită inclusiv pentru microîntreprinderi CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Bonificații pentru firmele care achită impozitul pe profit. Facilitate gândită inclusiv pentru microîntreprinderi

Art. 2. La cererea contribuabilului, persoane fizice și juridice, se amână la plată contribuția asiguratorie pentru muncă aferentă veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt definite la art. 219 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.

Art. 3
Contribuabilii, persoane fizice și juridice, nu vor plăti dobânzi sau penalități de întârziere pentru perioada cât timp plata contribuțiilor este amânată.

Art. 4
(1) La cererea beneficiarului consumator final, persoane fizice aflate în șomaj tehnic și care încasează o indemnizatie lunară inferioară salariului minim pe economie, persoane fizice ce desfăsoară activităti, altele decât munca salariată, și care nu mai pot fi desfăSurate ca urmare a măsurilor impuse de autoritățile competente, și operatori economici care și-au încetat total activitatea, se amâna Ia plată entru o erioada de 3 luni de la data intrării în vigoare Decretului Președintelui României nr-195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, plata serviciilor de utilități (apa, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice si de internet, cablu TV) prestate după intrarea în vigoare a Decretului Presedintelui României nr. 195/2020, pentru toți acești beneficiari de astfel de servicii de pe teritoriul României. Cererea beneficiarului va fi însoțită de o declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, semnată de persoana fizică sau reprezentantul operatorului economic, detaliind cazul/motivul imposibilității de plată, sub sancțiunea răspunderii penale privind falsul în declarații.

(2) La expirarea perioadei de trei luni menționate la alin. (1), beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere.

(3) Operatorii economici care suportă amânarea la plată vor eșalona debitele restante fără a depăși raportul de 1/12 pe lună.

Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților.

Aviz: Taxa clawback - redusă în cazul producătorilor români CITEȘTE ȘI Aviz: Taxa clawback - redusă în cazul producătorilor români

DOCUMENT Proiectul propus de Ciolacu, Tăriceanu și Ponta, adoptat în Senat: Populația, firmele și primăriile pot amâna plata contribuțiilor sociale și chiar facturile la utilități
DOCUMENT Proiectul propus de Ciolacu, Tăriceanu și Ponta, adoptat în Senat: Populația, firmele și primăriile pot amâna plata contribuțiilor sociale și chiar facturile la utilități

 

 

 

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
psd
alde
pro romania
ciolacu
ponta
tariceanu
grindeanu
coronavirus
grup
ordonanta
proiect
lege