Google a transferat în 2016 suma de 16 miliarde de euro în Insulele Bermude, pentru taxe mai mici

Google a transferat în 2016 suma de 16 miliarde de euro în Insulele Bermude, pentru taxe mai mici
scris 3 ian 2018

Google, parte a grupului Alphabet, a transferat în 2016 suma de 15,9 miliarde de euro (19,2 miliarde dolari) într-o firmă paravan înregistrată în Insulele Bermude, pentru a economisi în anul respectiv taxe de cel puțin 3,7 miliarde de dolari, potrivit declarațiilor oficiale depuse de companie în Olanda, transmite Bloomberg.

Compania se folosește de două structuri, cunoscute sub numele de ”Double Irish” și "Dutch Sandwich", pentru a-și proteja majoritatea profiturilor de impozite. Aceste structuri implică transferarea veniturilor dintr-o subsidiară irlandeză într-o companie olandeză care nu are angajați, iar de acolo într-o cutie poștală din Insulele Bermude deținută de o altă companie înregistrată în Irlanda, scrie News.ro.

Suma de bani transferată de Google în 2016 prin această structură fiscală a fost cu 7% mai mare față de anul anterior, potrivit declarațiilor depuse de companie la Camera de Comerț din Olanda, pe 22 decembrie, făcute publice marți.

Benoit Coeure, BCE: Bitcoin este în mod clar o bulă. Sunt sigur că vor fi măsuri suplimentare de reglementare CITEȘTE ȘI Benoit Coeure, BCE: Bitcoin este în mod clar o bulă. Sunt sigur că vor fi măsuri suplimentare de reglementare

Informația a fost publicată pentru prima oară de publicația olandeză Het Financieele Dagblad.

”Plătim toate taxele datorate și respectăm legislația fiscală în fiecare țară din lume în care desfășurăm activități. Rămânem dedicați să contribuim la dezvoltarea ecosistemului online”, a afirmat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Google.

Google este presată de instituțiile de reglementare și de autoritățile guvernamentale ale unor state din toată lumea pentru că nu plătește taxe suficiente. Anul trecut, Google a scăpat de plata unor taxe de 1,12 miliarde de euro în Franța, după ce o instanță de judecată a stabilit că subsidiara sa din Irlanda, care obține venituri din publicitatea vândută de companie în Franța, nu deține o bază de operațiuni permanentă în această țară.

Comisia Europeană a analizat modalități prin care să oblige companiile americane din sectorul tehnologiei, care folosesc structuri fiscale similare, să plătească taxe mai mari.

Guvernul irlandez a modificat în 2015 legislația fiscală astfel încât aranjamentele fiscale de tip "Double Irish" să nu mai fie posibile, dar companiile care folosesc structura respectivă pot continua să o facă până la sfârșitul lui 2020.

Potrivit declarațiilor financiare depuse de Google în Statele Unite, compania a plătit în 2016, la nivel global, un impozit  pe profit de 19,3%, nivel  obținut prin transferarea majorității profitului operațiunilor internaționale în entitatea înființată în Bermude.

Profitul total înainte de taxe obținut de Google în străinătate a fost, la sfârșitul lui 2016, de 60,7 miliarde de dolari, potrivit datelor depuse de companie la Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare.

Legislația fiscală adoptată în Statele Unite în decembrie încurajează companii precum Google să repatrieze o mare parte din numerar, pentru că acestea vor beneficia, o singură dată, de un impozit pe profit de 15,5%. Ulterior, profitul obținut în afara SUA va fi impozitat cu 10,5%, dar companiile vor putea deduce obligațiile fiscale din străinătate.

Legislația americană va impune și o taxă de 13,1% pe redevențele încasate pentru unele brevete în străinătate, ceea ce ar putea afecta licențele acordate de subsidiara din Bermude pentru drepturi de proprietate intelectuală unor alte subsidiare străine.

Google Ireland încasează majoritatea veniturilor internaționale din publicitate ale companiei, iar apoi transferă banii la subsidiara olandeză Google Netherlands Holdings. O subsidiară a Google din Singapore care colectează majoritatea veniturilor companiei din regiunea Asia-Pacific procedează la fel.

Compania olandeză transferă apoi banii către Google Ireland Holdings Unlimited, care are dreptul să acorde licențe de proprietate intelectuală în afara SUA. Compania respectivă este stabilită în Bermude, unde nu se plătește impozit pe profit. Utilizarea celor două entități irlandeze este supranumită "Double Irish", iar folosirea subsidiarei olandeze, care este intermediară între cele două companii irlandeze, este numită "Dutch Sandwich."

viewscnt
Afla mai multe despre
google
alphabet
taxe