Guvernul se pregătește să majoreze taxele miniere cu peste 5%

Guvernul se pregătește să majoreze taxele miniere cu peste 5%
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 ian 2019

Guvernul vrea să majoreze taxele anuale pe activitățile de prospectare, explorare și exploatare minieră, datorate de titularii de licențe din domeniu și stabilite în sume fixe aplicate la kilometrul pătrat de perimetru minier, cu peste 5% și estimează că, astfel, își va majora încasările bugetare din această sursă cu peste 1 milion de lei pe an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Legea minelor prevede că taxele sunt reactualizate anual, la propunerea autorității competente, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației.

Astfel, Guvernul vrea să majoreze taxele cu 5,1%, procent reprezentând rata cumulată a inflației din perioada ianuarie 2014 – decembrie 2018.

De ce este important: Deși Executivul susține că majorarea va genera doar creșteri nesemnificative de costuri pentru operatorii minieri, operațiunea vine într-un context extrem de delicat pentru cea mai importantă componentă a industriei miniere, cea carboniferă. Ambii giganți de stat ai energiei pe bază de cărbune, Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara, se confruntă cu dificultăți financiare majore, iar minerii de la Oltenia sunt în grevă, fapt care a dus la oprirea unei unități de producție de la Rovinari, din lipsă de materie primă. Dificultățile vor fi amplificate și de măsurile luate de Guvern la finalul anului trecut, de taxare cu 2% a cifrei de afaceri a companiilor din energie și gaze și de plafonare a prețurilor la electricitate.

România are mai puțin de 80 medici de familie la suta de mii de locuitori - sub Malta, dar peste Marea Britanie CITEȘTE ȘI România are mai puțin de 80 medici de familie la suta de mii de locuitori - sub Malta, dar peste Marea Britanie

Taxa anuală pe activitatea de prospecțiune va fi majorată de la 341 la 358 lei/kmp, cea pe activitatea de explorare de la 1.367 la 1.437 lei/kmp, iar cea pe exploatare minieră – de la 34.180 la 35.923 lei/kmp.

"Se estimează o creștere anuală a veniturilor bugetare cu 1,2 milioane lei", se arată într-un document care urmează să intre în aprobarea guvernului.

Pe de altă parte, taxele miniere au fost majorate ultima oară în 2015,  cu aproape 7%.

Cadoul fiscal oferit de Guvern constructorilor poate fi otrăvit. Fără o creștere a veniturilor, multe firme trebuie să își regândească integral modelul de afaceri CITEȘTE ȘI Cadoul fiscal oferit de Guvern constructorilor poate fi otrăvit. Fără o creștere a veniturilor, multe firme trebuie să își regândească integral modelul de afaceri

Prin ultima rectificare bugetară de anul trecut, Guvernul estima că va încasa în plus din taxele pe prospecțiuni, explorări și exploatări miniere nu mai puțin de 60 de milioane de lei, în condițiile în care legea inițială a bugetului de stat pe 2018 prevedea încasări de numai 6,37 milioane lei din aceste surse.

În 2017, încasările bugetare din taxe miniere s-au ridicat la 20,7 milioane lei.

Încasarea acestor taxe s-a dovedit a fi uneori problematică. În urmă cu 3 ani, Guvernul de atunci, condus de Dacian Cioloș, a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) cu privire la unele fapte care ar putea constitui infracțiuni, sesizate în urma unui control efectuat la ANRM de către Corpul de Control al primului-ministru, valoarea totală estimată a prejudiciilor constatate în cadrul controlului ridicându-se la 7,93 milioane lei.

May anunță că a început consultările cu partidele în vederea găsirii unei căi de ieșire din UE CITEȘTE ȘI May anunță că a început consultările cu partidele în vederea găsirii unei căi de ieșire din UE

Motivul sesizării a fost că, în perioada ianuarie 2010 – octombrie 2014, când Guvernul a fost condus de Emil Boc (decembrie 2008-februarie 2012), de Mihai Răzvan Ungureanu (februarie-mai 2012) și de Victor Ponta (mai 2012-noiembrie 2015) dintr-un total de 69 de companii titulare de licențe de concesiuni pentru activități miniere verificate prin sondaj, doar una a achitat anual taxa pentru activitatea minieră în termenul prevăzut de lege.

Totodată, s-a constatat că un număr de 32 de titulari de licențe, din totalul de 69 ce au făcut obiectul verificărilor prin sondaj, nu au achitat niciodată taxa pentru activitatea minieră, fără ca inspectorii ANRM să ia măsuri de sancționare a companiilor care nu au achitat taxa minieră, inclusiv prin anularea licențelor miniere, acolo unde ar fi fost cazul.

Ca urmare, a fost încălcată Legea minelor, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 3,75 milioane lei, reprezentând valoarea taxei miniere anuale neîncasate, plus dobânzi și penalități de întârziere, iar rău-platnicii au fost favorizați prin neaplicarea de amenzi și neanularea licențelor de concesiune, se conchidea în sinteza raportului de control.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxe miniere
taxa prospectiuni miniere
taxa explorare miniera
taxa exploatare miniera
anrm
licente miniere
perimetre miniere
deficit bugetar
majorare taxe
majorare impozite