Noile obligații pentru sumele colectate din drepturi de autor, pe cale de a intra în vigoare în scurt timp. Amenzi mari pentru nerespectare

Noile obligații pentru sumele colectate din drepturi de autor, pe cale de a intra în vigoare în scurt timp. Amenzi mari pentru nerespectare
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 5 mai 2019

Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe vor fi obligate să publice trimestrial sumele colectate și modul de alocare a acestora, conform unui proiect de lege avizat în comisiile de specialitate și propus spre adoptare pentru votul final în Camera Deputaților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe sunt persoane juridice constituite prin libera asociere, având ca obiect principal de activitate colectarea și repartizarea drepturilor a caror gestiune le este încredințată de către titulari, respectiv de la autori de opere scrise, literare sau științifice, autori și interpreți ale diferitelor genuri de muzică până la creatori de filme și alte arte vizuale.

Context: În prezent, în România, sunt organizate si funcționează cu avizul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) un număr de 16 organisme de gestiune colectivă.

Proiectul de lege a fost adoptat în luna februarie de Senat, iar acum comisiile juridică și pentru cultură ale Camerei Deputaților i-au întocmit raport favorabil de adoptare și, cel mai probabil, va fi adoptat în perioada imediat următoare.

Compania eAD a cumpărat drepturile de televizare a partidelor de fotbal din Liga I în următoarele 5 sezoane CITEȘTE ȘI Compania eAD a cumpărat drepturile de televizare a partidelor de fotbal din Liga I în următoarele 5 sezoane

Deputatul PNL Gigel Știrbu, fost ministru al Culturii, a inițiat anul trecut o propunere legislativă care are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, proiectul fiind susținut de un grup de parlamentari PNL, PSD, UDMR, PMP, USR și ai minorităților naționale. 

Inițiativa legislativă instituie obligația organismelor de gestiune colectivă de a publica, trimestrial, prin afișare la sediul acestora, precum și în format electronic, pe pagina proprie de internet, pentru trimestrul anterior, sumele colectate pe categorii de utilizatori sau alți plătitori, sumele reținute, costul gestiunii și sumele repartizate pe categorii de titulari, proveniența acestora, modul de calcul al drepturilor, precum și reținerile aplicate.

Datele respective vor trebui afișate atât în format fizic la sediul organismelor respective, cât și pe pagina proprie de internet a acestora din urmă.

În comisii, deputații au modificat proiectul cu mențiunea că obligația de a publica trimestrial informațiile respective trebuie realizată până în ultima zi a primei luni ce urmează trimestrului de referință.

Potrivit inițiatorilor, soluțiile propuse sunt necesare în vederea creșterii ”gradului de transparentizare a activității acestor entități în ceea ce privește colectarea dar, mai ales, repartizarea către titularii de drepturi, a sumelor colectate, având în vedere numeroasele memorii și petiții adresate Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă cu privire la acest subiect”.

155 de posturi TV emit în format UHD. Situația din România CITEȘTE ȘI 155 de posturi TV emit în format UHD. Situația din România

Guvernul a transmis parlamentarilor, la finele anului trecut, că susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Prin urmare, deja cu raport favorbail de adoptare, proiectul are mari șanse de a fi adoptat în săptămânile următoare, urmând să intre în vigoare după promulgarea de către șeful statului.

Propunerea legislativă mai prevede, totodată, că nerespectarea noilor obligați ar urma să constituie contravenție și să fie sancționată cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei.

Recent, un proiect de lege care elimină din legislație timbrul arhitecturii, colectat de autoritățile locale la emiterea unei autorizații de construire și virat asociațiilor profesionale ale arhitecților, a fost aprobat în mod tacit de senatori, după ce comisia de specialitate a recomandat inițial aprobarea, iar ulterior respingerea proiectului. Cuantumul acestei taxe se situează la 0,5‰ (la mie) din valoarea unei investiții, indiferent de beneficiarul sau de destinația acesteia, iar Guvernul a propus parlamentarilor ca sumele să fie virate Ministerului Culturii.

viewscnt
Afla mai multe despre
drepturi
autor
organisme
gestiune
publica
trimestru
date
sume
colectat
alocat
proiect
lege
guvern