Primă decizie de creștere a bonificației pentru bun-platnici, parte a amnistiei fiscale. Majorarea poate da o gaură suplimentară în buget de peste 700 milioane lei, în timp ce sunt așteptate creșteri de taxe

Primă decizie de creștere a bonificației pentru bun-platnici, parte a amnistiei fiscale. Majorarea poate da o gaură suplimentară în buget de peste 700 milioane lei, în timp ce sunt așteptate creșteri de taxe
Marius Oncu
Marius Oncu
scris marţi, 20:00

Amendamentul PNL pentru majorarea de la 3% la 5% a bonificației pe care o pot primi firmele bun-platnice a fost adoptat de către Senat. Amendamentul a fost depus în urmă cu o săptămână de către parlamentari PNL la proiectul de lege care aprobă ordonanța cu amnistia fiscală. Aceștia au afirmat că "nu poți să faci o amnistie pentru cei aflați în dificultate, fără să acorzi respect și celor fără datorii". Creșterea bonificației va genera, însă, o gaură și mai mare în bugetul de anul următor.

Astfel, dacă la 3% costul era estimat la 1,1 miliarde de lei, pentru un nivel de 5% ar putea trece de 1,8 miliarde de lei, în contextul în care de anul următor România trebuie să aplice un program de reducere a deficitului bugetar, negociat în această perioadă cu Comisia Europeană, conform analizei Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Bonificația de 3% (prevăzută în ordonanța cu amnistia) sau de 5% (amendamentul din Parlament) ridică mari semne de întrebare, în contextul în care anul 2025, în care aceasta va fi dfisponibilă pentru bun platnici, este primul an în care România va trebui să aplice un plan, negociat cu Comisia Europeană, pentru reducerea deficitului. Guvernanții au încercat să minimalizeze probabilitatea majorării unor taxe de anul următor, având în vedere alegerile parlamentare și prezidențiale, însă mediul privat vede un risc ridicat pentru creșterea fiscalității.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Consiliul Fiscal: Deficitul va fi în jur de 8%, peste estimarea Guvernului de 6,94%. Riscurile sunt legate de veniturile din digitalizare și amnistie, precum și de cheltuielile cu bunuri și servicii, subvenții și recalcularea pensiilor CITEȘTE ȘI Consiliul Fiscal: Deficitul va fi în jur de 8%, peste estimarea Guvernului de 6,94%. Riscurile sunt legate de veniturile din digitalizare și amnistie, precum și de cheltuielile cu bunuri și servicii, subvenții și recalcularea pensiilor

Ministerul Finanțelor speră ca veniturile de pe urma amnistiei fiscale să se ridice la 9 miliarde de lei în acest an, urmând ca în 2025 impactul pentru o bonificație de 3% să fie de 1,1 miliarde lei.

Bonificația a fost introdusă de politicieni în ordonanța cu amnistia fiscală pentru a arăta că și cei care își plătesc taxele corect (doar firmele) beneficiază de o facilitate, nu doar rău platnicii care primesc înlesniri în cadrul amnistiei.

"PNL crește bonificația pentru buni platnici de la 3% la 5%, printr-un amendament care tocmai a trecut de Comisia de Buget din Senat. De măsură vor beneficia 560.000 de companii care și-au plătit la timp datoriile bugetare”, anunță formațiunea. PNL rămâne partidul clasei de mijloc, a celor care activează în mediul privat și care primesc respectul cuvenit, pentru sutele de mii de locuri de muncă create. Nu poți să faci o amnistie pentru cei aflați în dificultate, fără să acorzi respect și celor fără datorii”, transmitea PNL la momentul inițierii amendamentului.

viewscnt
Afla mai multe despre
bonificație
bun platnici
taxe
amnistie
senat
pnl