ULTIMA ORĂ Termenul de depunere a Declarației Unice - extins

ULTIMA ORĂ Termenul de depunere a Declarației Unice - extins
scris 7 mar 2019

Termenul limită până la care trebuie depusă Declarația Unică va fi extins până la 31 iulie, prevede un proiect deja redactat la nivelul Guvernului și care confirmă informațiile transmise anterior de Profit.ro.

Profit.ro a relatat că Ministerul Finanțelor va extinde termenul limită până la care trebuie depusă Declarația Unică, termenul actual, de 15 martie, urmând să fie prelungit până în iunie sau iulie. 

Proiectul de Ordonanță de Urgență care extinde termenul a fost pus acum de Ministerul Finanțelor în consultare publică, iar pentru a intra în vigoare trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, pentru anul 2019, termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, precum și a formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din  impozitul anual pe veniturile din  salarii  și din  pensii”, va fi de până la 31 iulie 2019, inclusiv.

Termenul pentru plata impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, va fi extins tot până la 31 iulie 2019 inclusiv. Același termen va fi și pentru bonificația la depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță și plata integrală a obligațiilor fiscale.

EXCLUSIV Planul de adoptare euro: Noile case de marcat vor fi conectate direct la sistemul informatic al ANAF abia \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Planul de adoptare euro: Noile case de marcat vor fi conectate direct la sistemul informatic al ANAF abia "începând cu 2020"

De asemenea, în anul 2019, termenul de 31 martie inclusiv prevăzut în Codul fiscal, pâna la care organul fiscal central transmite, în sistem informatic, unităților Trezoreriei Statului fișierul care cuprinde valoarea bonificației acordate reprezentând contribuția de asigurări sociale, se propune să fie prorogat până la data de 15 august 2019 inclusiv, mai prevede proiectul care urmează să fie avizat de Guvern.

Argumentele extinderii, explicate în proiect

"Luând în considerare caracterul de noutate al procedurii de depunere a  declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice doar prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin intermediul serviciului "Spațiul privat virtual" și prin intermediul serviciului "Depunere declarații" și numărul mare de contribuabili care accesează portalul ANAF, în scopul evitării blocării sistemului electronic și implicit imposibilitatea de depunere a declarațiilor în termenul legal,

Având în vedere riscul neconformării contribuabililor persoane fizice care au obligația să completeze și să depună, până la data de 15 martie 2019 inclusiv formularul 230 și respectiv, declarația unică, având în vedere timpul foarte scurt de la data la care formularele au devenit accesibile și data până la care acestea pot fi depuse la Agenția Națională de Administrare Fiscală,

 În scopul evitării aplicării de sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative și de plată și în vederea protejării interesului contribuabililor, raportat la buna lor credință", sunt argumentele cu care Ministerul Finanțelor pregătește extinderea termenului.

De anul acesta, Declarația Unică poate fi depusă doar online.

Anul trecut, termenul limită pentru depunerea Declarației Unice a fost mijlocul lunii iulie, dar a fost extins cu două săptămâni, până la 31 iulie. Declarația Unică a putut fi depusă anul trecut și direct la ANAF sau prin Poștă, însă din 2019 depunerea online este obligatorie.

Aproape un sfert din firmele participante la un sondaj PwC - vizate de inspecții fiscale, mai mult de jumătate s-au dus la judecători CITEȘTE ȘI Aproape un sfert din firmele participante la un sondaj PwC - vizate de inspecții fiscale, mai mult de jumătate s-au dus la judecători

Declarația Unică a fost introdusă anul trecut și reprezintă o schimbare majoră prin trecerea, începând cu obligațiile fiscale aferente anului 2018, de la sistemul deciziilor de impunere emise de Fisc la un sistem de autoimpunere.

În mod excepțional, în 2018 Declarația Unică trebuia depusă până la 31 iulie, dar din 2019 data limită a fost stabilită în luna martie.

Prin intermediul Declarației unice, trebuie declarate următoarele tipuri de venit realizat:

  • venituri/pierderi din activități independente
  • venituri din drepturi de proprietate intelectuală
  • venituri din cedarea folosinței bunurilor
  • venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinate în sistem real
  • venituri din transferul titlurilor de valoare
  • venituri din investiții realizate din străinătate, precum dividende, dobânzi, pensii.
viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
declaratia unica
ministerul finantelor
anaf
termen