Utopie? Proiect - ANAF să ridice popririle în cel mult 24 de ore

Utopie? Proiect - ANAF să ridice popririle în cel mult 24 de ore
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2020

Liderul deputaților liberali, Florin Roman, care este și unul din inițiaitorii proiectului de reducere a TVA la 16%, a anunțat că depune azi la Parlament o propunere legislativă de modificare și completare a Codului de Procedură Fiscală, astfel încât ANAF va avea obligația expresă de a ridica imediat, adică în cel mult 24 de ore, popririle pe conturi bancare ale debitorilor, în situația în care contribuabilii și-au achitat datoriile scadente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, ucb
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”În timpul guvernelor PSD, ANAF putea pune poprire pe toate sumele deținute în conturi de un contribuabil chiar dacă datoria era și de 10 sau 100 de ori mai mică, iar stingerea debitului nu conducea automat la o solicitare din partea ANAF de a ridica poprirea. Unui contribuabil persoană fizică, de exemplu, care ar fi avut un debit foarte mic i se blocau automat toate conturile din bănci și toate sumele, iar cetățeanul trebuia să se prezinte personal la direcția de finanțe, să ridice dovada că și-a stins datoria și să umble pe drumuri pe la bănci, să stea la cozi și demonstreze el însuși că nu mai are datorii. Era o întreagă nebunie pentru oricine dorea să-și deblocheze cardurile și conturile bancare. O adevarată bătaie de joc și timp pierdut pe la ghișee, deși autoritățile publice sunt plătite ca să ne facă viața mai ușoară. Ca să nu mai vorbim despre firmele cărora le-a fost plătită cu luni de zile întârziere returnarea de TVA, fiind în imposibilitate de a-și plăti datoriile fiscale, nu din rea-credință, ci tocmai din cauza statului rău-plătitor”, arată liderul deputaților liberali.

Astfel, proiectul legislativ instituie obligativitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) ca, în termen de cel mult 24 de ore de la stingerea debitului, să informeze băncile și să solicite ridicarea imediată a popririi pentru conturile blocate.

DOCUMENT Consultanții, avocații și experții contabili vor risca amenzi de până la 100.000 de lei dacă nu vor raporta la ANAF aranjamente transfrontaliere vizând avantaje fiscale CITEȘTE ȘI DOCUMENT Consultanții, avocații și experții contabili vor risca amenzi de până la 100.000 de lei dacă nu vor raporta la ANAF aranjamente transfrontaliere vizând avantaje fiscale

Conform proiectului, art.234, alin.(3) din Codul de procedură fiscală va fi modificat astfel: În măsura în care creanțele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalități prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică ori egală cu suma creanțelor fiscale astfel stinse, se ridică de îndată, prin decizie întocmită de organul de executare silită, în cel mult douăzeci și patru de ore de la data stingerii”.

Totodată, la același articol, este stabilit printr-un nou alineat că: ”Ridicarea popririi bancare se comunică băncilor de către organul de executare silită în termen de 24 de ore de la încetarea executării silite sau de la ridicarea măsurilor de executare silită”.

De asemenea, la art.236, un nou alineat prevede că: ”Sumele supuse executării silite prin poprire nu pot depăși valoarea creanțelor și a cheltuielilor de executare silită”.

viewscnt
Afla mai multe despre
poprire
anaf
fisc
imediat
24 ore proiect
lege
parlament
liberal
pnl
lorin roman