Cofondatorul Microsoft Bill Gates, cel mai bogat om din lume, consideră că roboții folosiți de companii ar trebui să plătească impozite, dat fiind că aceștia înlocuiesc persoanele în tot mai multe domenii de activitate.
Valoarea acțiunilor deținute de miliardarul Warren Buffett la grupul american Kraft Heinz, al cincilea mare jucător din industria alimentară, a urcat cu aproape 6 miliarde de dolari, în urma informațiilor privind o posibilă fuziune cu gigantul anglo-olandez Unilever, numărul doi mondial în funcție de vânzări, potrivit MarketWatch.
Startup-ul din Brașov ATi Studios a lansat o aplicație pentru învățarea limbilor străine în realitatea virtuală (VR), care combină inteligența artificială (chatboți) cu tehnologia pentru recunoaștere vocală.
O companie de stat chineză, care a fost parteneră cu African Minerals - deținută de miliardarul român Frank Timiș - într-un proiect de exploatare minieră din Sierra Leone, cere în instanță despăgubiri de 700 de milioane de dolari de la aceasta, informează publicația britanică Standard.
Prețurile petrolului cresc joi după ce surse din cadrul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au afirmat că organizația ar putea continua aplicarea planului de reducere a producției dincolo de luna iunie și ia în calcul chiar o diminuare o producției zilnice mai abruptă decât cea stabilită deja, informează Reuters.