Portalul eRomania, pentru lansarea căruia statul a cheltuit 12 milioane de euro, ar putea fi accesat din nou cel mai devreme de la finele lunii iunie, după ce timp de mai multe luni nu a fost disponibil. Construit pentru a furniza informații actualizate despre toate unitățile administrativ-teritoriale din România (3.188 de localități) sau despre stadiul unor proiecte legislative, portalul eRomania nu a generat prea mult interes, iar acum statul caută și alte moduri de a utiliza aceste capacități, sistemul fiind analizat inclusiv de STS.
Luna iunie este destul de lipsitǎ de evenimente din punct de vedere declarativ fiscal, în sensul cǎ au termene de depunere declarațiile cele mai frecvente. Liniștea din iunie este binevenită după ce mai, o lună aglomerată în mod obișnuit, a fost încărcată suplimentar și de intrarea în vigoare a Regulamentului General Privind Protecția Datelor Personale (GDPR).
Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul de lege care transpune directiva europeană în baza căreia, conform datelor analizate de Profit.ro, firmele nu vor mai avea dreptul să emită acțiuni la purtător, iar societățile care au astăzi acționar având astfel de titluri, care nu includ elementele de identificare ale titularului, vor fi obligate să le transforme în acțiuni nominative în termen de cel mult 1 an și jumătate. Directiva ar fi trebuit implementată de anul trecut. Acum, termenele de conformare vor fi calculate de la data la care și Parlamentul aprobă proiectul, iar actul este publicat în Monitorul Oficial.
Peste 7 milioane de euro au fost pregătite de stat, conform informațiilor Profit.ro, pentru a-și cumpăra propria fabrică de îmbuteliere de apă minerală, dar și un brand sub care să o pună pe piață. Mai multe companii active pe piața apelor minerale au avut probleme în ultimii ani și pot fi acum cumpărate de stat. Care sunt companiile care pot intra acum în portofoliul statului.
Ministerul Finanțelor și ANAF au început să trimită prin Poștă, persoanelor care trebuie să depună Declarația Unică, plicurile care conțin datele necesare accesării Spațiului Privat Virtual (SPV). Termenul pentru depunerea declarației este în acest an, în mod excepțional, 15 iulie, urmând ca de anul următor formularul să fie depus până pe 15 martie de către cei care obțin venituri cum sunt cele din activități independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor sau activități agricole.