Guvernul intenționează să adopte săptămâna următoare a doua rectificare bugetară din acest an, conform declarațiilor ministrului Finanțelor Publice, Eugent Teodorovici. Potrivit unor surse oficiale, proiectul de rectificare prevede o suplimentare cu 1,1 miliarde lei a cheltuielilor bugetare alocate până în prezent.
Platformele digitale de ridesharing sau de transport alternativ, precum Uber și Taxify, vor trebui să se înregistreze fiscal în România și să raporteze autorităților cursele efectuate. Mașinile vor trebui să aibă un ecuson special, iar șoferii vor plăti o taxă anuală. Recent, Consiliul Concurenței a început să analizeze problemele reclamate de piață în cazul Uber, Booking și Airbnb. În Cluj, cu drept de recurs, activitatea Uber a fost interzisă la cererea taximetriștilor. În 2016, Fiscul a cerut Uber lista detaliată cu toți utilizatorii, cu toate cursele operate și încasările.
Clinica mutlifuncțională Dr Calistrat Grozovici este primul proiect în regima de parteriat public-privat care va fi realizat de Guvern în domeniul sănătății, iar costul proiectul se va ridica la circa 140 de milioane de euro.
Guvernul a adoptat, joi, prin ordonanță de urgență, cadrul legal care să facă posibilă înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul de lege adoptat de Parlament privind FSDI, liderii PSD și ALDE au convenit să înființeze Fondul prin ordonanță de urgență. Guvernul urmează să adopte ulterior, prin hotărâre, înființarea FSDI și companiile de stat care vor fi preluate de acesta. Profit.ro a relatat că, la solicitarea ALDE, Ministerul Finanțelor a rescris proiectul de ordonanță fără mai scuti de guvernanța corporativă societățile de stat care vor fi incluse în Fond, cum a cerut și Comisia Europeană.
Stadioanele și alte tipuri de baze sportive, inclusiv clădirile aferente, vor putea fi scutite de plata impozitului pe clădiri indiferent în proprietatea cui se află și indiferent cine le administrează, chiar dacă este vorba de societăți comerciale, prevede un proiect de lege aprobat de senatori.